1. Astăzi, avem a 4-a Zi Mondială a Bunicilor și a Vârstnicilor, cu tema „La bătrânețe să nu mă părăsești” (cf.Ps 71,9). Biserica oferă posibilitatea de a dobândi indulgența plenară pentru credincioșii care, îndeplinind condițiile obișnuite, se roagă sau vor vizita în aceste zile persoanele în vârstă.

 

  1. Am pregătit iconițe cu imaginea bunicilor lui Isus, sfinții Ioachim și Ana și cu rugăciunea specială pentru această zi. Vă invităm să le luați pentru dumneavoastră sau pentru bunicii și seniorii pe care îi veți vizita în aceste zile.

 

  1. Săptămâna aceasta avem prima vineri și prima sâmbătă a lunii. Vineri vom vizita bolnavii. Totodată ziua de 2 august, coincide și cu Sărbătoarea Iertării sau Porțiuncula. Credincioșii care se spovedesc și se împărtășesc cu această ocazie pot dobândi indulgența plenară pentru un suflet din purgator sau pentru ei înșiși.

 

  1. Episcopul Iosif Păuleț a încredințat de la 1 august o nouă misiune părintelui Eduard Cristian David: formator și profesor la Seminarul Liceal din Bacău. Părintele a oferit cu generozitate primii trei ani ai slujirii sale preoțești întregii noastre comunități și, într-o manieră specială, tinerilor de la catedrală. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru acest dar, iar pe părintele Eduard îl asigurăm de prețuirea și rugăciunea noastră, dorindu-i har și binecuvântare în noua misiune.

 

  1. Începând cu data de 1 august îl vom primi în mijlocul nostru pe noul părinte vicar Ștefan Emanuel Simon. Părintele este originar din comunitatea Șcheia, a fost sfințit preot în anul 2021 și până acum a slujit ca vicar parohial în comunitatea din Nicolae Bălcescu.

 

 Vă dorim o săptămână binecuvântată!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.