- Astăzi este a III-a duminică dedicată în mod special Bibliei, Sfintei Scripturi. Ne bucurăm de faptul că avem la dispoziție o traducere autorizată și competentă a Sfintei Scripturi și încercăm să facem cât mai mult loc în viața noastră Cuvântului lui Dumnezeu căutând să avem în casele noastre măcar Biblia în formatul mic;
- Începând cu ziua de mâine, trecem la programul de vară, cu liturghia de seară la ora 18:30;
- Săptămâna aceasta, marți, 2 aprilie, se împlinesc 14 ani de la moartea papei Ioan Paul al II-lea, motiv de pioasă amintire și de invocare a mijlocirii sale pentru buna desfășurare a vizitei sf. Părinte, papa Francisc la noi, la Iași;
- Joi, 4 aprilie, după liturghia de seară, de la ora 18:30, tinerii ne invită la ora lunară de adorație;
- Vineri și sâmbătă sunt primele din luna aprilie, cu devoțiunile specifice către Inima Preasfântă a lui Isus și Inima Neprihănită a Preacuratei Fecioare Maria. Vineri vom vizita bolnavii;
- Sâmbăta viitoare, 6 aprilie, liceenii care sunt dispuși să schimbe ritmul obișnuit al vieții și să petreacă o zi într-un mod aparte, sunt așteptați la Surorile Providenței (de la Trei Sarmale) pentru o zi de reculegere;
- Duminica viitoare, 7 aprilie, Calea Sfintei Cruci va fi pregătită și condusă de liceeni. Vă așteptăm cu drag la acest moment de rugăciune;
- Suntem la începutul celei de-a patra săptămâni din Postul Mare. Ca și până acum, în zilele de miercuri, vineri și duminică, înainte de liturghia de seară vă invităm la Calea Sfintei Cruci iar la meditațiile de miercuri și vineri vom aprofunda mesajul Cuvântului lui Dumnezeu și vom încerca să-l cunoaștem cât mai bine pe sfântul părinte, papa Francisc, oaspetele mult așteptat la noi în ziua de 1 iunie.
Un Post Mare binecuvântat pe mai departe
cu cât mai multe roade spirituale!