- Joi, 22 noiembrie, în sărbătoarea Sfintei Cecilia, Liturghia de la ora 18:00 se va celebra împreună cu corurile care au cântat de-a lungul anului la liturghia transmisă la radio; de asemenea ne vom ruga pentru toți coriștii răposați;
- Sâmbătă, 24 noiembrie, la Traian, va avea loc o zi de reculegere pentru cei care se ocupă de îngrijirea bolnavilor și care lucrează în domeniul sanitar: medici, personal auxiliar și voluntari;
- Duminica viitoare este solemnitatea „Cristos, Regele Universului”. Vor fi patru momente de adoraţie, după următorul program:
– 12:00-13:00 – credincioşii care rămân după Sfânta Liturghie;
– 13:00-14:00 – persoanele consacrate;
– 14:00-15:00 – seminariştii;
– 15:00-16:00 – tinerii.
- Începând cu data de 2 decembrie, prima duminică din Advent, studenții din alte țări vor avea posibilitatea de a participa la Sfânta Liturghie în limba engleză, celebrată în fiecare duminică, la ora 12:30, de pr. Lucian Păuleț. Vă rugăm să faceți să circule acest anunț pentru ca să ajungă la toți cei interesați;
- Dorim să reactivăm ramura adulților din Acțiunea Catolică. Fiind coresponsabilă la misiunea Bisericii, Acțiunea Catolică, prin membrii săi, se implică în mod activ și voluntar în viața liturgică și caritativă a Bisericii. Pentru înscrieri și detalii vă așteptăm la biroul parohial;
- Colecta de duminica viitoare este pentru seminariile diecezane. Mulțumim pentru susținerea, rugăciunile și ofertele dumneavoastră.
Vă dorim tuturor o duminică frumoasă
și o săptămână binecuvântată!