- Continuăm și săptămâna aceasta să ascultăm cuvântul de învățătură al părintelui Pius-Petru Iancu din cadrul sfintelor liturghii de miercuri și vineri; tot în aceste zile, săptămâna aceasta, ministranții și copiii din Acțiunea Catolică și Scout ne invită la devoțiunea Căii Sfintei Cruci pe care o vor pregăti și conduce ei;
- Vineri și sâmbătă sunt primele din luna martie, cu devoțiunile obișnuite la Inima lui Isus și Inima Mariei. Vineri vom vizita bolnavii;
- Întrucât se apropie zilele de 1 și 8 Martie, tinerii din Acțiunea Catolică vin și anul aceasta cu o paletă diversificată de mărțișoare și articole pregătite cu multă îndemânare chiar de către ei. Vă stau la dispoziție la intrarea în biserică. Ceea ce se obține din vânzarea acestor obiecte este folosit în scop caritabil. Vă mulțumim;
- Organizatorii campaniei 40 de zile pentru viață ne-au cerut sprijinul pentru ca să fie înlăturat riscul de a se fi făcut în zadar ceea ce s-a făcut până acum. Au nevoie de persoane pentru zilele de luni, miercuri și vineri. Cei care credeți că puteți să acordați timp din timpul dumneavoastră pentru a fi prezenți acolo chiar și pentru o singură oră, vă rugăm să vă anunțați la biroul parohial pentru detalii;
- În perioada 7-13 aprilie, întrucât suntem în anul dedicat tinerilor, în colaborare cu Oficiul Diecezan pentru Pelerinaje se va organiza un pelerinaj al tinerilor cu destinația Polonia. Pe parcurs vor fi vizitate diferite sanctuare mariane de pe teritoriul României, Ungariei, Slovaciei și Poloniei. Pentru mai multe detalii adresați-vă părintelui Cristian Bîrnat;
- Colecta de astăzi este pentru Caritas; Mulțumim pentru ofertele dumneavoastră;
- A apărut ultimul număr al revistelor Lumina Creștinului și De la Răsărit la Apus.
Vă dorim în continuare un Post Mare binecuvântat!