Sâmbătă seara, ca o pregătire pentru Ziua misiunilor, în catedrala noastră, tinerii au avut un moment de rugăciune structurat în trei părţi:
Mai întâi, în sintonie cu tema zilei mondiale a misiunilor, ne-am rugat pentru pace în lume. Fiecare om, creştin, tânăr, poate şi trebuie să devină un misionar al păcii în ambientul în care trăieşte. Pace în lume se va realiza dacă există pace în sufletele noastre, în casa noastră, în şcoala noastră, în localitatea noastră etc.
Apoi, în calendar având comemorarea sfântului Ioan Paul al II-lea, tinerii au evocat succint viaţa acestui papă, un iubitor al tinerilor şi un promotor al păcii în lume. La final, a fost inserată şi litania în cinstea acestui mare sfânt contemporan.
În al treilea rând, fiind luna Sfântului Rozariu, am invocat-o în ajutor pe sfânta Fecioara Maria, regina rozariului, meditând misterele de slavă într-o manieră misionară, amintind necesităţile spirituale ale fiecărui continent în parte.
Cântarea a fost animată de un grup de instrumentişti tineri (instrumentele folosite fiind orga, pianul, naiul şi chitara), creându-se o atmosferă plină de divin.