MAGII
de Vasile Voiculescu
Pe urma stelei strălucite ce-a izvorît din infinit
Trei magi, sătui de contemplare, încălecară, şi-au pornit…
Ca trei lunateci prinşi de-un farmec, nici nu priviră înapoi,
Ci s’avântară ‘n largul lumii, naivii, gârbovii eroi.
Deşi din porţile cetăţii un pas afară n’au făcut,
Mergeau acum ca duşi de aripi pe-un drum deapururi cunoscut.
Străini, pe ţărmuri neumblate, pe mări, prin codri şi pustii
Dea-dreptul cale îşi croiră pe urma stelei argintii…
Înfriguraţi, nu se opriră nici chiar când steaua-i părăsi:
…Şi nu ştiau unde-au s’ajungă, ştiau atât, ce vor găsi!
În fundul lumii străbătură, apoi încet s’au înturnat
Prea fericiţi c’au dat prinoase şi că ’n sfârşit s’au închinat.
Şi cum li se vărsa din suflet prisosul sfintei bucurii,
Bătrânii magi de-odinioară păreau acuma trei copii.
Ce ’nsufleţiţi ca de-o izbândă, îşi cred tot visul împlinit
C’au mers pe urma unei stele . . . ce s’a pierdut în infinit!
