Miercuri, 25 decembrie 2013

Cuvântul Domnului

…ascultat

In 1,1-18

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu.Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o. A venit un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. [Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat: „Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a ajuns înaintea mea pentru că era mai înainte de mine”. Într-adevăr, noi toţi am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul, care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.

…meditat

Crăciunul este cea mai veche “noapte albă” a istoriei noastre. Cum se ştie, evangheliile nu ne prezintă data precisă a naşterii lui Isus, dar odată cu obţinerea libertăţii cultului creştin cu edictul lui Constantin, creştinii din Roma au început să celebreze Crăciunul la data de 25 decembrie înlocuind sărbătoarea păgână a soarelui cu “ziua naşterii a Soarelui invincibil”. În acest mod, Biserica din Roma, “botezând” o sărbătoare păgână, atrăgea atenţia creştinilor să ia în considerare naşterea lui Isus, adevărata lumină care luminează lumea. Sfântul Augustin, în invitaţia sa de a reflecta despre misterul Naşterii Domnului, afirmă: “Iubiţi fraţi, Isus Cristos, creatorul tuturor lucrurilor eterne, astăzi, născându-se dintr-o mamă, a devenit Salvatorul nostru. Astăzi s-a născut liber pentru a ne introduce în viaţa Tatălui. Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu. Pentru ca omul să mănânce pâinea îngerilor, Domnul îngerilor s-a făcut om”.
Dar cum se va întâmpla acest minunat schimb? Prin aceste pasaje. La început, evenimentul. Crăciunul nu este o fabulă pentru copii: este o istorie. Nu este nici un limbaj hagiografic sau mitic. Nu ne este permis să lăsăm la o parte scandalul întrupării. Creştinismul se sprijină pe stânca solidă a istoriei. A fi creştin, nu înseamnă a adera la o idee, ci la o persoană.
Dacă pierdem contactul cu această istorie, nu mai reuşim să înţelegem de ce timpul a fost împărţit în două (înainte şi după Cristos) şi de ce pe întreg mapamondul şi noncreştinii continuă să numere anii plecând de la acest Crăciun. Un scriitor declarat ateu, J. Paul Sartre, în timpul sărbătorii de Crăciun din 1940, fiind prizonier în lagărul din Treviri, punea pe buzele Sfintei Fecioare Maria aceste cuvinte: “Acesta este Fiul meu. Acest trup divin este din trupul meu. El este făcut din mine, are ochii mei şi formele buzelor lui sunt de la mine.El îmi seamănă. Este Dumnezeu şi îmi seamănă! Nici o femeie nu l-a avut pe Dumnezeu doar pentru ea. Un Dumnezeu micuţ care se poate lua în braţe şi acoperit de sărutări, un Dumnezeu cald care respiră şi surâde, un Dumnezeu care se poate atinge şi trăieşte”.
“El era la început la Dumnezeu … s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (vv. 2.14). Întruparea Cuvântului divin a avut ca şi finalitate: oamenii să devină adevăraţi fii ai lui Dumnezeu.
Evenimentul Crăciunului ne priveşte şi pe noi, ni se adresează şi nouă: “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe unicul său Fiu”. Acestui cuvânt, de o iubire nemaiauzită, la limita scandalului, se poate răspunde numai cu credinţă.
Misterul celebrat la Crăciun nu este o comemorare şi nici o reprezentare sacră a unui fapt petrecut în trecut. Este un memorial, mai bine spus o re-prezentare a unui eveniment care menţine intactă actualitatea ei salvifică şi deschide toată plinătatea harului. Prin sacrament, evenimentul – cuvânt se face prezent în noi. De la celebrarea liturgică ne revine şi nouă o îndatorire, aceea ca viaţa noastră să fie conformă cu ceea ce celebrăm. Sfântul apostol Paul spunea: “să aveţi aceleaşi sentimente pe care le-a avut Isus”. La acest punct, poate ne ajută o mică istorioară de Crăciun. Se povesteşte că printre păstorii care au venit în noaptea sfântă sa-L adore pe Isus, era şi unul foarte sărac care nu avea nimic de oferit Pruncului şi îi era foarte ruşine. Ajunşi la grotă, toţi stăteau la rând să-i ofere darurile lor; Maria nu mai ştia cum să primească darurile, trebuind să legene Pruncul. Atunci, văzândul pe păstoraşul sărac cu mâinile libere, i l-a încredinţat pe Isus. Având mâinile goale, fără nimic, a fost norocul său. Ar putea fi şi al nostru: să ne găsească Isus cu o inimă săracă şi simplă ca a unui copil, cum spune El: “dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt 18,3). Să dea bunul Dumnezeu ca Crăciunul nostru să fie aşa!

Doamne Isuse, Fiul lui Dumnezeu care vii să te naşti în umanitatea noastră bolnavă, deschide inimile noastre spre a Te primi ca Dumnezeu şi Domn al vieţii noastre. Amin.