Cuvântul Domnului
…ascultat
Lc 1,67-79
Zaharia, tatăl său, a fost umplut de Duhul Sfânt şi a profeţit zicând: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că l-a vizitat şi l-a răscumpărat pe poporul său şi a înălţat cornul mântuirii pentru noi în casa lui David, slujitorul său, după cum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi, încă din vechime: mântuirea de duşmanii noştri şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc; astfel a arătat îndurare faţă de părinţii noştri, şi-a amintit de alianţa lui sfântă: jurământul pe care l-a făcut lui Abraham,
părintele nostru, să ne dea ca, eliberaţi fiind din mâna duşmanilor, să-i slujim fără teamă, în sfinţenie şi dreptate înaintea lui, în toate zilele noastre. Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt, căci vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile sale, să dai poporului său ştiinţa mântuirii spre iertarea păcatelor, datorită inimii îndurătoare a Dumnezeului nostru; pentru aceasta ne va vizita Cel care Răsarea din înălţime, ca să-i lumineze pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii, şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii”.
…meditat
Cântarea “Benedictus” şi “Magnificat” însoţesc rugăciunea Bisericii, respectiv în fiecare dimineaţă la Laude şi în fiecare seară la Vespere. Retrăiesc în rugăciunea Bisericii lauda şi mulţumirea adusă Domnului pentru ceea ce a făcut şi face El printre noi. Viaţa noastră nu a rămas solitară, în puterea “duşmanilor noştrii”, în “mâna celor care ne urăsc”.
Paşii care ne conduc în fiecare zi, nu ne îndreaptă într-o umbră a morţii, nici nu ne lasă să bâjbâim în întuneric, dar un soare, care răsare din înâlţime, vine să ne viziteze în fiecare zi.
În timp ce Zaharia pronunţă aceste cuvinte, dezlegând nodul cuvintelor de care a fost încătuşat, are în faţa ochilor şi ţine în braţe pe Ioan, antemergătorul promisiunii lui Dumnezeu, promisiune ce urmează a se realiza. Cântarea sa nu este o explozie goală a inimii, ci se naşte dintr-o constatare a unui fapt prezent.
Cântarea se subdivide în două părţi: prima (vv. 68-75) celebrează împlinirea aşteptărilor mesianice; a doua parte (vv. 76-79) este centralizată pe misiunea Botezătorului “vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile Sale”.
Trei sunt momentele istoriei mântuirii ce sunt amintite aici: prezentul, cu amintirea naşterii lui Ioan; trecutul, cu referirea la promisiunile făcute părinţilor despre eliberarea mesianică; viitorul, cu misiunea Precursorului şi venirea Soarelor ce stă să răsară.
Trei sunt motivele care traversează cântarea: alianţa dintre Dumnezeu şi om, milostivirea şi Salvatorul. Alianţa este văzută în faza sa iniţială (jurământul făcut lui Abraham), de aici în lunga sa aşteptare (promisiunea reînnoită prin gura profeţilor) şi în sfârşit împlinirea (Dumnezeu şi-a amintit de alianţa sa sfântă şi acum Soarele stă să răsară).
În sfârşit, marea operă a mântuirii se concentrează în persoana lui Mesia: El este Salvatorul puternic, descendentul lui David, Soarele ce urmează să răsară, prin care obţinem trei mari daruri: iertarea păcatelor, lumina pentru a merge pe căile Domnului, pacea ca şi plinătate a vieţii.
Suntem în vigilia Naşterii Domnului. Cum trăim personal această vigilie, ce angajamente ar trebui să iau? Amintirea venirii istorice a lui Mesia ne confirmă că Dumnezeu şi-a ales „casa” între noi, în trupul lui Isus, Fiul său. El este prezent în viaţa omului, în trupul vizibil a lui Isus, pe care comunitatea primilor discipoli l-a atins şi l-a contemplat în credinţă (Cf. 1In 1, 1-4).
“Te ador, o Tată ceresc, deoarece ai pus în sânul Fecioarei pe Unicul tău Fiu. Te ador, o Fiu al lui Dumnezeu, pentru că te-ai învrednicit să cobori în sânul ei şi ai devenit adevărat, real, fiul său”. Amin.
(Sf. Maximilian Kolbe)
