Când Domnul PE CRUCE s-a frânt pentru mine
A frânt şi puterile morţii meschine.
De-atunci orişicine-a crezut nu mai moare,
Ci merge pe Calea cea vie spre Soare.
Când Domnul sorbea de PE CRUCEA urgiei
În chinuri cumplite paharul mâniei,
A şters şi sentința poruncii deşarte
Ce mă blestema fără milă la moarte.
Când Domnul striga de PE CRUCE:Mi-e sete!
Iar sângele Lui se scurgea pe-ndelete,
Atunci mi-a ţâşnit din Golgota şi mie
Izvorul vieţii cu apa cea vie.
Când Domnul PE CRUCE în bezna de-amiază
Privea peste veacuri spre cei ce-L urmează,
Atunci mă căuta cu întreaga-I fiinţă,
Atunci a sădit şi în mine credinţă.
Când Domnul PE CRUCE lupta cu vâltoarea,
Atunci începea pentru noi Sărbătoarea.
Când El Se stingea în blestemul pierzării,
Atunci s-a aprins şi lumina iertării.
