De la cititori: Inima Mamei spre Inima Fiului

Răpită de focul iubirii,

Inima Mamei se înalţă spre Inima Fiului;

Consumată de griji, fără încetare,

Se uita pe ea însăşi.

Amândouă sunt unite prin lanţul iubirii,

Legătură ce nu se poate rupe niciodată;

Inima Mamei arde de flăcări care consumă Inima Fiului;                                      

Şi amândouă rivalizează în iubire…

Inimă a lui Isus, mai dulce decât mierea,

Tu, prietena sufletelor curate,

Tu, atât de vrednică de iubire,

Domneşte în toate inimile.

Prea iubitorule, Isuse, pentru a înţelege cât de puţin suferinţele pe care ţi le-au produs cele ale Mamei tale Sfinte în timpul pătimirii tale, trebuie să înţelegem, mai întâi, iubirea care te-a unit cu ea.

Dacă inima ta divină vibrează pentru Maria de cea mai dulce iubire filială, de cea mai generoasă, este pentru că Maria, dulcea ta Mamă, este dumnezeiesc de frumoasă în ochii tăi, dumnezeiesc de bună pentru inima ta!… Iubirea ideală idealizează obiectul iubit…

Iubirea plasează persoana iubită într-o lumină vie, aureolată de frumuseţe, de bunătate. Dacă este vorba de mama noastră pământească, niciodată prea mult înălţată de afecţiunea noastră, inima ne devine artistă. Ea ştie să cinstească ca pe o minune de frumuseţe feminină şi de o splendoare morală excepţională pe cea care, cu iubire şi jertfă, ne-a adus pe lume. Şi dacă inima noastră iubitoare ar putea-o învia pe mama atât de regretată, dacă ar putea să o creeze după dorinţa sa afectuoasă, şi-ar pune toate forţele în slujba iubirii, pentru a o reînsufleţi ca pe cea mai fascinantă dintre creaturile cerului şi ale pământului…

Dumnezeule atotputernic şi infinit de iubitor, ceea ce noi, sărmane creaturi mărginite, nu putem face pentru mama noastră pământească, tu ai făcut-o cu înţelepciune şi iubire pentru Mama ta.

Tu însuţi ai zămislit această inimă de Mamă printr-o concepere desăvârşită. O iubire infinita si o putere fără margini au fost instrumentele, artiştii creatori ai acestei perfecţiuni feminine, ce avea să devină într-o zi MAMA TA, pe care aveai să o iubeşti cu tot focul unei iubiri de OM-DUMNZEU…

O Marie, tu eşti dumnezeiesc de frumoasă şi de iubitoare, tu ai fost creată pentru a răpi într-o zi inima unui Dumnezeu, pe care să o umpli de o iubire desăvârşită.

Această iubire reciprocă atât de arzătoare este rănită crunt în ziua  de Joia Mare, ziua premergătoare  pătimirii Mântuitorului  nostru.

O Dumnezeule  suferind din Grădina Măslinilor, cât de zdrobită trebuie să fi fost inima ta prea sfântă la gândul  suferinţelor Mamei tale!.. O îndurerată Marie, Mamă a lui Isus, cât trebuie să fi fost de sfâşiată inima ta de mamă în faţa suferinţelor atât de amare ale Fiului tău prea iubit…

După trei ani de viaţă publică a venit pentru Isus timpul pătimirilor sale.

Şi-a avertizat cu grijă apostolii asupra evenimentelor ce aveau să se întâmple în curând; ne este permis să credem că, în acelaşi  fel a anunţat-o şi pe sfânta sa Mamă îngrijorată, rămas bun al lui Isus fără de care Maria ar fi fost pusă brusc în prezenţa trupului martirizat al dumnezeiescului ei fiu, pe vârful Calvarului. A nega acestea, ar trebui să nesocotim sentimentele afectuoase ale Inimii de Fiu a lui Isus şi a celor de Mamă ale Mariei..

De altfel, obişnuit din copilărie, meditând Sfintele Scripturi, Maria a înţeles previziunea pătimirilor, repetate atât de des de Isus mulţimilor şi apostolilor; fiecare aluzie făcută devenea pentru ea sabia prezisă de bătrânul  Simeon, care pătrundea de fiecare data mai adânc în inima ei de Mamă atât de speriată si o zdrobea fără milă.

Aşa putem înţelege de ce şi cum prezenţa lui Isus devenea pentru Mama sa, de fiecare dată mai scumpă, mai dragă, de câte ori se întâlneau.

Şi cât de preţioasă era pentru Isus prezenţa Mamei sale de care se va despărţi în ceasurile de groaznică agonie…. Nu-i aşa că apropierea despărţirii face ca inimile care se iubesc să aprecieze mai mult toată bucuria pe care ele şi-au găsit-o una lângă cealaltă? Puterea afecţiunii lor atinge atunci apogeul…

Joia Sfântă a sosit! Începutul celor mai dureroase suferinţe pentru Isus si Maria, Mama şi Fiul, pe care această zi avea să-i despartă.

După masa euharistică va urma o îngrozitoare noapte de agonie, iar a doua zi Maria va asista la moartea Fiului ei, pe care l-a oferit mântuirii omenirii… Nimeni nu va putea zugrăvi aceste triste momente în care, înaintea  celei din urmă Cine, cel mai tandru Fiu îşi părăseşte Mama cea mai iubită şi cea mai iubitoare… Despărţirea Lui Isus şi a Mariei, a Mamei de Fiul, a fost nespus de sfâşietoare! Acest Fiu – Misionar şi această Mamă de Dumnezeu – Misionar, cunosc perfect nenumăratele suferinţe ce îi aşteaptă şi pe unul si pe celalalt: suferinţele Cenacolului, acelea a Ghetsemanilor, a nopţii înspăimântătoare, a drumului dureros al Calvarului… Mântuitorul şi Mama sa se îmbrăţişează pentru ultima oară în mijlocul unui torent de lacrimi şi a numeroase semne de iubire; sunt împreună, uniţi în aceiaşi îmbrăţişare afectuoasă, evocând în tăcere amintiri trecute, repetându-şi unul altuia recunoştinţa, tandreţea şi agonia sufletelor lor pentru mântuirea oamenilor… În Cenacol Isus îl va lăsa pe Ioan să-şi reazime capul pe inima sa divină; însă, mai profundă şi mai dulce a fost ultima îmbrăţişare de iubire dată de Isus mamei sale.

Inima ta dumnezeiască, prea iubitorule Isuse, freamătă de durere!… Odinioară la Naim, profund emoţionat de lacrimile unei femei necunoscute, a unei văduve distruse care, zdrobită de durere mergea în urma cosciugului unicului ei fiu, tu i-ai redat pe singurul sprijinitor, înviindu-l din morţi; iar acum tu însuţi răpeşti celei mai bune Mame, sărmanei văduve din Nazaret, pe unicul ei Fiu….

În această despărţire resimţi deja tristeţea Cenacolului şi agonia Ghetsemanilor: „Părinte, de voieşti, treacă de la mine acest pahar. Dar nu voia mea, ci a Ta să se faca” Luca 22,42.

O Marie, Mamă îndurerată a lui Isus, această despărţire înseamnă pentru tine sfârşitul vieţii dragi de intimitate, aici pe pământ, cu Fiul tău prea iubit Isus. Groaznica viziune a Ghetsemanilor şi a Calvarului te sperie, şi înţelegi perfect că, de acum înainte, nu vei avea privilegiul de a-l mai avea lângă tine pe Fiul tău atât de mult iubit! Cine va putea înţelege durerea Inimii tale de Mamă atât de tandră suferind din pricina Copilului atât de iubit! Lacrimi fierbinţi curg pe faţa ta în timp ce repeţi rugăciunea plină de resemnare a Fiului tău: „O Tată, fie! (…) Iată slujitoarea Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Luca 1,38.

(După o meditaţie: GHETSEMANI de Pr. L. Lammertyn)