… BETANIA – (al-Azariyya)… Sărbătoarea Corturilor cădea în acest an – 781, anul Romei, la 22 septembrie, anul Domnului 33: Isus sosi la Ierusalim pentru acest moment. Dar nu voia să intre cu strălucirea cu care fusese întovărăşit în drumul Lui şi, mai ales, cu mult mai puţină solemnitate decât doreau însoţitorii Lui… Se strecură deci din mulţimea care îl însoţea şi, aproape singur, pătrunse în târguşorul Betania. Acesta era aşezat aproape de poarta de răsărit a oraşului, spre muntele Măslinilor.
E înconjurat de dealuri umbroase, care fac din el un adăpost de linişte şi tăcere. De altfel, noi ştim că acolo locuia o familie prietenă, inimi delicate şi devotate, care cunoşteau Inima Lui: Maria Magdalena, Marta sora ei şi Lazăr, fratele lor, lângă care vom vedea pe Isus venind mai în fiecare seară ca să se odihnească de tristeţile vremii şi de dureroasele prevederi de ceea ce va fi.
O notă, rămasă faimoasă, zugrăveşte minunat bucuria celor doua surori la sosirea lui Isus şi deosebirea sufletelor lor în a-şi arăta aceasta veselie: Marta, zorită si preocupată să-i facă lui Isus o primire care să corespundă iubirii ei, iar Maria, uitând de toate în fericirea de a-l revedea.
Dar astfel de împrejurări nu se traduc, trebuie să le citim în povestirea aspră, dar neştearsă a Sfântului Luca: „S-a întâmplat ca, fiind în drum, Isus intra intr-un târguleţ oarecare şi o femeie, Marta, îl primi în casa ei… Ea avea o soră, anume Maria, care stând la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. În acest timp Marta se frământa cu tot felul de lucruri, ca să-l servească. Şi oprindu-se înaintea Mântuitorului, îi zise: Doamne, nu Te gândeşti că sora mea mă lasă să slujesc numai eu singură? Zi-i dar să mă ajute…. Dar Domnul, răspunzând, îi zise: Marta, Marta de multe lucruri te îngrijeşti; cu toate astea, numai unul trebuieşte şi Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu se va lua de la ea” Luca 10,38.
Privim aici şi în lucrurile pământeşti ca şi în cele cereşti, două izbucniri divine ale inimii omului: Te iubesc şi iubirea mea este atât de mare că mă gândesc numai la tine, la osteneala ta, la picioarele tale pline de praf, la sudoarea care curge pe faţa ta. Mă voi bucura de tine mai târziu, de fericirea ca să te ascult, ca să stau cu tine, când tu vei fi odihnit (în cazul Martei). Sau: Te iubesc şi aşa este iubirea aceasta, că din clipa în care te-ai arătat, am uitat totul, chiar că eşti sfârşit de oboseală, chiar că ţi-e foame şi sete. Inima mea este aşa de cuprinsă, încât rămâne neputincioasă pentru orice altceva, decât să te văd. Te privesc şi uit toate celelalte…. (în cazul Mariei)
Din aceste doua forme divine de iubire, ISUS dă precădere uneia; dar nu osândeşte nici pe cealaltă… După ce a stat o clipă în Betania, Isus se duse la Ierusalim la sărbătoarea care începuse…
