Scrisoare pastorală de Crăciun – 2013

0
292

„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”

Mesaj către familii

Bucuraţi-vă în Domnul! Iarăşi vă zic, bucuraţi-vă! Domnul este cu noi!

Odată cu încheierea anului dedicat credinţei, în dieceza noastră s-a încheiat şi perioada celor trei ani pe care i-am dedicat familiei; un timp de har, de reflecţie, de evaluare, dar şi de noi provocări.

Înscrişi într-o dinamică progresivă, episcopii, preoţii, fraţii şi surorile consacrate, asociaţiile, mişcările şi congregaţiile s-au alăturat familiilor, sprijinindu-le în trăirea vocaţiei lor zilnice. S-au parcurs itinerarii de credinţă, s-au expus teme despre iubire şi s-a dat speranţă. Icoana Maicii Domnului de la Cacica, cu pruncul Isus în braţe, a fost în tot acest timp „mama” care a însoţit şi încurajat familia în drumul ei de credinţă.

 

Bucurie, speranţă şi dar ceresc pentru lume

Mesajul nostru la Naşterea Domnului se îndreaptă din nou cu profund respect către toate familiile noastre. Ele au fost şi rămân bucuria şi speranţa noastră şi constituie pe drept cuvânt o binecuvântare pentru omenire. Fără familii şi părinţi lumea riscă să dispară, iar Biserica îşi pierde rolul ei de cale a mântuirii.

Născută în primele zile ale creaţiei, familia îşi trage seva din binecuvântatul paradis al „începutului”, al perioadei de dinaintea căderii primilor oameni în păcat. Privind la omul pe care îl făcuse, Dumnezeu l-a văzut „singur”! „Şi Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui»” (Gen 2,18). Iar prin crearea femeii (cf. Gen 2,22), omul-bărbat intră în dinamica comuniunii, a ceea ce se va numi „prima familie” care avea ca fundament căsătoria naturală, stabilită astfel prin voinţa expresă a Creatorului: „Nu este bine ca omul să fie singur […]. De aceea, îl va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup” (Gen 2,18.24).

Familia, prima instituţie voită de Dumnezeu încă de la „început”, întemeiată pe bucuria iubirii şi a comuniunii dintre bărbat şi femeie, are din partea Creatorului capacitatea de a transforma omenirea, de a fi „gaudium et spes”, bucurie şi speranţă. Atâta timp cât va fi pe pământ o singură familie, prin ea, Dumnezeu va continua să transmită lumii mesajul său de speranţă.

În esenţă, familia este un dar, este darul lui Dumnezeu pentru lume. Când familia iese din logica „darului”, se lipseşte de cel mai profund conţinut, de Dumnezeu, întemeietorul ei. În afara lui Dumnezeu nu poate fi înţeleasă în mod deplin nici natura, în timp ce, în Dumnezeu şi cu Dumnezeu, natura este înnobilată. În afara lui Dumnezeu rămâne doar instinctul, în timp ce în el şi cu el primează harul, binele şi adevărul, raţiunea şi iubirea. Doar în Dumnezeu familia este percepută la adevărata ei valoare.

În măreţia sa nesfârşită, Dumnezeu a considerat oportun ca primul dar făcut omenirii să fie familia, cei doi: soţul şi soţia, amândoi pentru omenire, omenirea pentru ei, unul pentru celălalt, unul în celălalt, cei doi, deschişi spre darul vieţii. Dar sunt soţii, copiii, relaţia dintre ei, bucuriile şi încercările lor, credinţa, speranţa şi iubirea lor.

Darul familiei compensează invizibilitatea îngerilor, motivează crearea pământului şi a tuturor vieţuitoarelor din lume (cf. Gen 1,28-31), este garanţie a continuităţi vieţii şi a administrării bunurilor creaţiei.

Prin familie intră în lume darul vieţii şi odată cu el, omul, „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (cf. Gen 1,26), copilul de astăzi şi omul matur de mâine, beneficiarul operei mântuirii înfăptuite de Isus Cristos, în acelaşi timp, cetăţean al lumii, dar şi pelerin spre patria cerească.

Copiii – speranţa societăţii şi a Bisericii

Consecinţa logică a întemeierii familiei, pe lângă comuniunea în iubire a celor doi soţi, naturală şi totodată supranaturală, este şi viaţa, copilul, primăvara Bisericii şi speranţa de mâine a societăţii. Copiii nu sunt un accesoriu pentru familie, spunea fericitul Ioan Paul al II-lea, ci darul lui Dumnezeu, modalitatea cea mai adaptată prin care el răspunde la iubirea celor doi soţi. Ei sunt liantul care îi uneşte pe soţi, sunt condiţia pentru care cei doi primesc titlul de „părinţi”.

Ca şi familia, şi societatea se edifică prin copii. Ei sunt constructorii de mâine, inginerii, proiectanţii şi, de ce nu, agricultorii. În egală măsură, prin vocaţie sfântă, pot fi preoţii de mâine, slujitorii lui Cristos şi ai Bisericii, pot fi persoanele consacrate, mângâiere pentru bolnavi, ajutor pentru bătrâni, ca stindard al curăţiei, ascultării şi sărăciei.

Fără familii, societatea se destramă, după cum, fără copii, familia este lipsită de partea ei esenţială. Şi societatea şi Biserica au nevoie de familie, au nevoie de copii, contează pe ei, contează pe familie şi „trăiesc” din ea.

Familia şi Căsătoria – calea Bisericii

Familia presupune Căsătoria, sacramentul prin care două persoane libere, bărbat şi femeie, se unesc pentru toată viaţa şi primesc de la Dumnezeu harul de a-şi îndeplini cu credinţă şi până la moarte îndatoririle ce decurg din ea (Catehismul Romano-Catolic).

Sacramentul Căsătoriei este cel care pune familia pe „calea” Bisericii. Biserica este „canalul” prin care familia primeşte harul; ea îi botează copiii, transformându-i din simpli cetăţeni ai acestei lumi în fii ai lui Dumnezeu; ea hrăneşte familia la masa trupului şi sângelui lui Cristos; o iartă în sacramentul milostivirii; îi oferă plinătatea darurilor Duhului Sfânt; ea o „consacră” ca familie; o însoţeşte în momentele de suferinţă şi la vârsta matură şi tot ea o mângâie şi o încurajează pe calea grea a crucii prin prezenţa slujitorilor sacri.

Prin familie Biserica răspândeşte vestea cea bună, precum şi comorile de har încredinţate ei prin mandat divin (cf. Mt 28,19-20). Prin ea ajunge şi în acele locuri în care, din punct de vedere uman, este greu să ajungă; în închisoare, în diferitele centre de educare şi reeducare, în mediile ostile lui Dumnezeu şi Bisericii, la adevăraţii săraci, la toxico dependenţi, dar şi la toţi cei care s-au îndepărtat de izvorul limpede al harului, care au ales să locuiască departe de casa Tatălui.

Biserica iubeşte şi preţuieşte familia, pe care o consideră prioritate a pastoraţiei, încurajează sacramentul Căsătoriei, deoarece, doar el poartă spre familie harul lui Dumnezeu, iar de la familie poartă spre Dumnezeu „strigătul” ei de iubire. Atât bucuriile cât şi sacrificiile familiei, în Biserică, capătă valoare mântuitoare, sunt orientate spre valorile perene ale împărăţiei cereşti, iar aici pe pământ sunt transformate în adevărate „perle”. Doar împreună, familia şi Biserica în care este Cristos, fiecare cu „oferta” de sine, vor putea să deschidă noi orizonturi şi să depăşească orice provocare.

Oferta căsătoriei şi a vieţii de familie pentru pacea şi binecuvântarea lumii

Pacea din familie se răsfrânge şi asupra lumii. Nu se poate pretinde pacea în lume fără a rezolva mai întâi pacea din familie. Când familia va trăi în armonie, în iubire, în respect reciproc, când va fi în totalitate deschisă spre viaţă, atunci lumea va „trăi” cu adevărat. În acest sens, atât Biserica, cât şi societatea au nevoie de familii sănătoase, în care să primeze virtutea, pacea şi buna înţelegere, au nevoie de familii în care Dumnezeu să aibă primul loc, unde rugăciunea şi practicile de pietate să fie „respiraţia” de fiecare zi, unde iertarea, toleranţa, îngăduinţa faţă de slăbiciunile celuilalt să fie parte a drumului de sfinţenie reciprocă.

Crăciunul, consacrarea familiei

Isus Cristos, venind pe pământ, s-a născut şi a trăit într-o familie, cu o mama în persoana preacuratei Fecioare Maria şi cu un tată purtător de grijă în persoana lui Iosif cel curat şi drept. Astfel el a consfinţit şi încurajat viaţa de familie fundamentând-o în sacramentul Căsătoriei. A ales calea iubirii curate şi sfinte şi a consfinţit planul veşnicului Părinte care a ţinut ca darurile sale, viaţa şi iubirea divină, să continue pe pământ, până la marginile timpului şi ale istoriei. Iar Maria, mama lui Isus, care a „slujit” în simplitate şi în tăcere în familia sfântă de la Nazaret, a fost prima care a sărit în ajutorul familiei nou-întemeiate la nunta de la Cana Galileii.

Doar în Cristos şi după modelul sfintei familii de la Nazaret, familia va fi ceea ce doreşte Dumnezeu, ceea ce încurajează Biserica, dar şi ceea ce trebuie societăţii; leagăn de iubire şi de viaţă.

De aceea, Crăciunul este sărbătoarea prin excelenţă a familiei, a părinţilor şi a copiilor şi sărbătoarea fericirii adevărate şi a speranţei.

La capătul celor trei ani pe care i-am dedicat familiei, rămâne că cel mai strălucit argument al iubirii divine pentru omenire şi leagănul fericit al vieţii nu vor fi abandonate, ba mai mult, familia va continua să rămână una dintre priorităţile pastoraţiei diecezane. În acest sens s-a instituit, începând cu acest an „Întâlnirea diecezană a familiilor”, care s-a desfăşurat pentru prima dată la sfârşitul lunii august în catedrala din Iaşi. Ea va continua şi în anii următori şi va avea loc în diferite parohii ale diecezei.

Printre propunerile noi pe care le avem în vedere se numără: organizarea de cursuri prematrimoniale la Casa „Gaudium et Spes” de la Traian-Neamţ; organizarea de întâlniri ale familiilor la nivel decanal; organizarea „Zilelor familiei” la nivel parohial – toate acestea susţinute de către o echipă pregătită şi profesional în acest sens.

Cine iubeşte şi încurajează familia, încurajează viaţa, susţine Biserica, este recunoscător darului vieţii pe care la rândul său l-a primit în familie, vesteşte evanghelia şi, dincolo de toate acestea, conştientizează că fără familii autentice nu putem avea o societatea autentică, o Biserică în continuă creştere şi nici un viitor asigurat.

Sfântul Părinte papa Francisc, privind şi cunoscând situaţia prin care familia trece în acest timp zbuciumat, a dispus o analiză amplă a realităţii acestei instituţii divine în lumina noii evanghelizări şi pregătirea unui sinod extraordinar ce urmează să se desfăşoare în luna octombrie 2014. Analiza este îndreptată spre toţi preoţii şi responsabilii cu pastoraţia familiei şi constituie o angajare generală pentru cunoaşterea şi apărarea acestui dar ceresc şi o mai mare implicare a familiei în noua evanghelizare.

O bucurie şi o datorie comună

Sărbătorirea misterului Crăciunului reprezintă pentru toţi creştinii şi pentru familiile noastre momentul celei mai mari bucurii şi a celei mai binecuvântate speranţe că Cel care a venit pe pământ într-o familie dintr-o fecioară şi mamă şi s-a făcut om va revărsa şi astăzi adevărată lumină peste întreaga omenire ca să descopere şi să redescopere că viitorul societăţii, al prosperităţii şi al bucuriei adevărate depinde de rolul şi misiunea familiei prin care oamenii ajung la Dumnezeu şi Dumnezeu ajunge la ei, iar căsătoria creştină este calea Bisericii şi a mântuirii veşnice.

Felicitând încă o dată toate familiile diecezei, le adresăm tuturor chemarea Bisericii, a fericitului Ioan Paul al II-lea şi a noastră: Familii, fiţi ceea ce sunteţi şi transmiteţi tuturor bucuria şi speranţa evangheliei şi a lui Cristos, ca împreună să cântăm: „Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă”.

Sărbători fericite! Crăciun binecuvântat, în suflete şi în case!

Naşterea Domnului, 2013

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ