Cum se obţine indulgenţa jubiliară?

0
1183

Indulgenţa este ştergerea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei datorate păcatelor deja spovedite. Jubileul este un an „de har”, care urmăreşte reînnoirea interioară.

Condiţiile pentru obţinerea indulgenţei:

– Spovada care să ducă la o adevărată convertire a inimii

– Sfânta Împărtăşanie

– Crezul şi o rugăciune (Tatăl nostru; Bucură‑te, Marie sau Slavă Tatălui) după intenţiile Sfântului Părinte

– Trecerea prin poarta sfântă sau fapte de milostenie trupească sau sufletească.

Pe cei care din diferite motive nu vor avea posibilitate să meargă la poarta sfântă, în primul rând bolnavii şi persoanele în vârstă şi singure, papa îi îndeamnă să trăiască boala şi suferinţa ca experienţă de apropiere de Domnul şi primind împărtăşania sau participând la sfânta Liturghie şi la rugăciunea comunitară, chiar şi prin diferitele mijloace de comunicare, acesta va fi pentru ei modul de a dobândi indulgenţa jubiliară.

Referitor la cei închişi papa Francisc spune: „Vor putea dobândi indulgenţa în capelele închisorilor şi de fiecare dată când vor trece prin uşa celulei lor, îndreptându‑şi gândul şi rugăciunea către Tatăl, fie ca acest gest să însemne pentru ei trecerea prin poarta sfântă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.