Semnificaţia arhitecturii

0
1864

Semnificaţia arhitecturii

Îndreptată către frumuseţea infinită a lui Dumnezeu, consacrată laudei şi gloriei lui, arta sacră are scopul „să contribuie în mod cât mai eficient… la îndreptarea sufletelor oamenilor spre Dumnezeu”, cu alte cuvinte „casa Domnului (…) trebuie să fie frumoasă şi potrivită pentru rugăciune şi pentru celebrările liturgice”.

Veghind ca „materialul sacru să adauge un spor de demnitate şi frumuseţe cultului”, Biserica vrea ca „obiectele care aparţin cultului să fie într-adevăr demne, armonioase şi frumoase, semne şi simboluri ale realităţilor supranaturale”. În casa lui Dumnezeu „adevărul şi armonia semnelor ce o alcătuiesc trebuie să îl arate pe Cristos care este prezent şi lucrează în acel loc”.

Noua catedrală, prin arhitectura sa, îndreaptă spre Cristos; exprimă pe de o parte elementele credinţei, iar pe de altă parte conduce pe cel care intră în ea spre frumuseţea lui Dumnezeu.

Sunt câteva chei de lectură care ajută la înţelegerea semnificaţiei arhitecturii catedralei.

O primă cheie o oferă privirea din afară. Rotundă, cu cele 24 de ogive şi cu crucea în vârf îndreptată spre cer, catedrala seamănă cu o coroană ce trimite spre regalitatea lui Cristos care îi face părtaşi pe Maria şi pe creştini de aceeaşi demnitate. Coroana simbolizează gloria divină. În vechime pe capetele celor de curând trecuţi în lumea drepţilor se aşezau coroane ca semn al unificării lor cu Dumnezeu”. Mesajul de participare la regalitate, transmis de catedrală privită din afară, este ecoul textelor din Sfânta Scriptură.

„Adevăr vă spun că voi, care m-aţi urmat, la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul măririi sale, veţi sta şi voi pe douăsprezece tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel” (Mt 19,28).

„Vrednic de crezare este cuvântul: Dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni (s.n.) împreună cu el” (2Tim 2,11-12).

„Pe cel care va învinge îl voi face să stea împreună cu mine pe tronul meu, aşa cum şi eu am învins şi stau cu Tatăl meu pe tronul lui” (Ap 3,21).

Fiind dedicată Mariei în calitate de regină a cerului şi a pământului, catedrala privită din afară orientează spre ceea ce sublinia Conciliul Vatican II:

„Mama lui Isus, după cum în ceruri, glorificată deja cu trupul şi sufletul, este chipul şi pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul ce va să vină, tot astfel, aici pe pământ, străluceşte ca un semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, până când va veni ziua Domnului (cf. 2Pt 3,10)”.

Forma rotundă trimite în acelaşi timp spre perfecţiunea lui Dumnezeu. Cercul este simbolul cerului, al infinitului, al eternităţii, al perfecţiunii, al unităţii, al vieţii (prin similitudine cu soarele). Cu referinţă la unitate, forma catedralei e o invitaţie la realizarea rugăciunii lui Isus: „Ca toţi să fie una”, emblemă şi dorinţă a episcopului diecezei.

A doua cheie de lectură este oferită de interiorul catedralei. La o citire pe orizontală, de la intrare spre altar, semnele şi simbolurile ne introduc în istoria mântuirii; covorul cu 12 stele ne conduce spre altar, punctul cel mai important al lăcaşului de cult, apoi spre tabernacol şi spre icoana centrală care o reprezintă pe Maria, regină. La intrare în catedrală, pe stânga şi pe dreapta, se află două aghiazmatare cu câte o placă din marmură pe care este gravată crucea: sunt semnul Botezului. Toate acestea semnifică faptul că intrând în Biserică prin Botez creştinul este pelerin, înaintează pas cu pas pentru a-l întâlni tot mai mult pe Domnul.

A treia cheie este dată de lectura pe verticală a semnelor. Cupola ce reprezintă cerul, monograma lui Cristos şi razele care coboară pe cei patru stâlpi (cei patru evanghelişti), candelabrul cu monograma lui Cristos, o replică a cupolei – toate acestea duc cu gândul la faptul că Isus Cristos vine şi azi la oameni prin cuvânt şi prin sfintele taine; el, „lumina lumii”, risipeşte întunericul întocmai cum o face lumina candelabrului în catedrală. În Evanghelia după sfântul Ioan este notat: „Cuvântul era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om”.

Atunci când te apropii şi intri în catedrală ai senzaţia că ţi se dezvăluie măreţia lui Dumnezeu. Dimensiunile mari, figurile geometrice, vitraliile, mozaicurile – toate contribuie la a-ţi crea sentimentul de înălţare spirituală. Intrând, poţi exclama cu psalmistul: „Cât de plăcute sunt lăcaşurile tale, Doamne al oştirilor!”.

La intrare te întâmpină un covor din marmură cu 12 stele, numărul triburilor lui Israel. Reprezintă aşteptarea poporului ales şi drumul său în istorie. Steaua, simbolul lui Mesia, reia o profeţie a Vechiului Testament. Este vorba de profeţia lui Balaam:

„Îl văd, dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacob, un toiag de cârmuire se ridică din Israel”.

Steaua despre care vorbeşte Balaam este recunoscută în Isus. El este cel care spune: „Eu sunt rădăcina, descendenţa lui David, steaua cea care străluceşte, aceea de dimineaţă”.

Împreună cu liniile de culoare maro (făcute din marmură din Turcia), cele 12 stele conduc spre altar, centrul spre care în mod spontan se îndreaptă atenţia celor din biserică. O stea a fost aceea care i-a condus pe magi la descoperirea şi recunoaşterea lui Cristos la Betleem. Steaua este semnul din partea lui Dumnezeu că s-au împlinit făgăduinţele din vechime. Cel venit între oameni este rege şi Dumnezeu.

Împlinirea profeţiei lui Balaam are loc la altar unde se termină covorul. Pe altar, simbolul prin excelenţă al lui Cristos, Mântuitorul se face prezent la fiecare Liturghie. Simboluri ale Euharistiei (spice de grâu, struguri), gravate pe piciorul acestuia, amintesc de acest lucru.

Construit din marmură masivă de Simeria, având deasupra o placă din marmură de Carrara, altarul, locul unde se celebrează misterele mântuirii, apare ca semn al lui Cristos, piatra cea vie (1Pt 2,4; cf. Ef 2,20).

„Altarul este simbolul lui Cristos preot, victimă şi altar. Piatra îl simbolizează mai bine pe Cristos. Moise a făcut să izvorască apă din stâncă, iar această „stâncă era Cristos”, scrie sfântul Paul. De asemenea, altarul de piatră îl simbolizează mai bine pe Cristos numit adesea în sfânta Scriptură piatra de temelie sau piatra din capul unghiului”.

Altarul simbolizează masa, jertfa, moartea şi învierea Domnului.

„Altarul pe care este făcută prezentă, sub semnele sacramentale, jertfa crucii, este şi masa Domnului, la care este chemat să participe poporul lui Dumnezeu, la Liturghie. El este şi centrul aducerii de mulţumire care se săvârşeşte prin Euharistie”.

Marmura folosită la construirea acestuia înseamnă piatra de calvar, pe când pânza care-l acoperă reprezintă giulgiul de înmormântare al lui Cristos.

El ia forma unui potir ce trimite spre Cina cea de taină. Piciorul altarului este aşezat într-un desen care face referinţă la simbolul peştelui. Acelaşi simbol apare în curtea din faţa noii catedrale (un spaţiu verde pe o lungime de 45 m) şi pe vitralii. Este printre primele folosite de către creştini. Literele cuvântului ichthys, peşte în limba greacă, au fost luate ca acronim pentru Iesous Christos Theou Hyios Soter, adică „Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul” 

„Peştele este şi simbolul Botezului. Tertulian îi numeşte pe creştini peştişori născuţi în apa botezului. Când peştele e reprezentat pe o farfurie sau împreună cu pâinea, el devine simbolul euharistic al lui Cristos care ni se oferă ca hrană. E cunoscut în acest sens celebrul mozaic bizantin de la Tagba, pe ţărmul lacului Genezaret, din biserica înmulţirii pâinilor. Acesta datează din secolul al IV-lea şi reprezintă un coş cu pâini flancat de doi peşti”.

Băncile, în număr de 76, construite din stejar, sunt aşezate paralel în aşa fel încât să orienteze spre altar (două rânduri de câte 15 bănci pe mijloc, alte două rânduri cu câte 12 bănci mai mici de o parte şi de alta a celor mari şi alte două rânduri de bănci şi mai mici, câte 11, în margini).

Spre Euharistie trimite şi tabernacolul adus de la Roma („Domus Dei”) cu simbolul spicelor de grâu, a viţei de vie şi a strugurilor şi cu monograma lui Cristos în centru. Numită şi monograma constantiniană, ea arată cine şi cum este prezent în Euharistie.

În partea stângă a altarului cum se intră în biserică, la baza scărilor se află pupitrul făcut tot din marmură pe care scrie: „Verbum Domini”, cuvinte care sunt spuse după fiecare citire din Cartea Sfântă; în partea dreaptă se află un alt pupitru de la care se proclamă lecturile din Vechiul Testament şi din Noul Testament, mai puţin evangheliile. Alfa şi omega (începutul şi sfârşitul) sunt sculptate pe cartea care e lipită de partea din faţă a pupitrului. Ambele pupitre au deasupra un papirus, simbol al Cărţii Sfinte. Ele sunt astfel construite încât cel care proclamă cuvântul să poată fi văzut şi auzit de credincioşi.

În partea stângă a altarului, în spatele pupitrului, se află tronul episcopal construit din lemn de stejar. De o parte şi de alta sunt scaune pentru oaspeţi importanţi. Tronul episcopal (în lat. cáthedra episcopális) este rezervat episcopului.

„Este semnul cel mai vechi al oficiului de episcop, mai înainte să fi existat (în Occident) emblemele episcopale cum sunt mitra şi inelul. În vechime, tronul episcopal era aşezat în spatele altarului, având la stânga şi la dreapta scaune mai joase pentru preoţii concelebranţi (tot astfel este aşezat şi astăzi în catedralele noi). De acolo, episcopul predica şi prezida celebrarea euharistică”.

În interiorul catedralei atenţia îţi este atrasă şi de cupolă, cu monograma lui Cristos şi cu cele 24 de raze care merg spre cei patru stâlpi pe care e aşezată întreaga construcţie. Este o trimitere la Cristos, soarele, care acoperă cu razele harurilor sale pe cei care vin la el. Cele 24 de raze fac trimitere spre cei 24 de profeţi ai Vechiului Testament şi cei patru piloni care susţin întreaga cupolă fac referinţă la cei patru profeţi mari şi la cei patru evanghelişti. Încă din vechime cifra patru era încărcată de semnificaţie: patru puncte cardinale, patru anotimpuri, patru dimensiuni…; în Sfânta Scriptură ni se spune despre patru braţe ale unui râu care înconjoară grădina Edenului, patru făpturi vii sunt prezentate în viziunea din cartea lui Ezechiel, organizarea societăţii e făcută după patru categorii (familii, limbi, ţări, neamuri)…; cifra patru îl reprezintă pe om ca şi creatură terestră, aşa cum cifra şase îl reprezintă pe omul păcătos, iar cifrele trei şi şapte îl reprezintă pe Dumnezeu şi perfecţiunea. Astfel cei patru stâlpi de rezistenţă ai catedralei arată că Domnul vrea să-i îmbrăţişeze pe oameni în universalitatea lor. Este prevăzut ca pe cei patru stâlpi să fie imaginea celor patru evanghelişti în mozaic.

Candelabrul din centru cu monograma lui Cristos este o replică a bolţii, îndreptând mintea privitorului spre Cristos, lumina lumii. În acelaşi timp poate fi coroana Mariei şi a fiecărui creştin, din nou o trimitere spre tema centrală a catedralei: participarea împreună cu Maria la regalitatea lui Cristos.

În spaţiul sacru, pe conturul balcoanelor, desenul de deasupra este reluat în pardoseală în mozaic maro. Astfel de la altar liniile conduc pe partea stângă spre cel de-al doilea tabernacol, iar pe dreapta spre baptisteriu. Tot pe o parte şi pe alta, precum şi în spate, pe contur, se află patru confesionale din lemn de stejar. Este realizată astfel trimiterea spre trei sacramente: Botezul, Reconcilierea şi Euharistia.

Cel de-al doilea tabernacol, prezent în partea stângă a catedralei, aşezat pe o coloană din marmură, ia forma catedralei, este catedrala în miniatură cu crucea în vârf. Simboluri ale lui Cristos şi ale Euharistiei sunt prevăzute să fie gravate pe acesta (monograma, spice, struguri). Tabernacolul este folosit în deosebi în Joia Mare când sfânta taină trebuie mutată din tabernacolul din faţă, spre adoraţie în deplină reculegere şi tăcere până în noaptea Învierii. E prevăzut şi cu o placă pe care este gravat un simbol al Euharistiei (o ostie cu raze, iar în mijlocul ei IHS – o altă monogramă a lui Cristos).

Baptisteriul din marmură, cu trimitere spre taina Botezului care introduce în Biserică, situat în aşa fel încât este „vizibil credincioşilor”, are formă octogonală, este prevăzut cu un capac piramidal din bronz cu o cruce în vârf, având gravat simboluri ale Botezului (apă, cerb, peşte); deasupra pe perete este prevăzută o placă pe care este gravat un soare cu raze, iar în centru un simbol al Duhului Sfânt (porumbelul).

Forma octogonală trimite spre simbolismul cifrei opt ca simbol al veşniciei, al infinitului şi al învierii lui Cristos în ziua a opta. După cum prima creaţie a avut loc în şapte zile, explica sfântul Ambrozie, noua creaţie, prin renaşterea Botezului, are loc în opt zile. Ca atare, simbolurile care apar pe baptisteriu trimit spre regenerare, înviere, purificare, renaştere. Cerbul, de exemplu, datorită faptului că anual îşi reînnoieşte coarnele, este simbol al regenerării; simbolizează, de asemenea solitudine, puritate şi este inamicul şarpelui, în plus aminteşte de un text din psalmi „Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule”.

Alături de baptisteriu este aşezată lumânarea pascală, semnul prezenţei lui Cristos veşnic viu; lumânările care se vor aprinde de la ea sunt simbolul vieţii noi, pe care Mântuitorul o comunică prin Duhul Sfânt în însăşi învierea sa. În fiecare an, în timpul vigiliei pascale, este binecuvântată şi aprinsă această lumânare mare pe care este gravat anul respectiv, o cruce, alfa şi omega – prima şi ultima literă a alfabetului grec. Lumânarea, aprinsă solemn în noaptea Paştelui şi aclamată cu strigătul „Lumina lui Cristos”, este aşezată în prezbiteriul Bisericii până la Înălţare, şi slujeşte la aprinderea lumânărilor la fiecare Botez din an şi în mod frecvent pentru a aprinde lumânările care se aşază în jurul sicriului la înmormântările creştine. Literele greceşti (prima şi ultima) alfa şi omega simbolizează începutul şi sfârşitul şi sunt aplicate de cartea Apocalipsei lui Cristos, principiul şi sfârşitul tuturor lucrurilor. Literele sunt simbolul atotputerniciei lui Dumnezeu şi încă din vechime ele au fost folosite ca monogramă a lui Dumnezeu sau a lui Cristos. Aceleaşi litere apar pe pupitrul din dreapta şi pe unul dintre vitralii.

Imaginile în mozaic

În centru, în faţă, domină imaginea sfintei Fecioare Maria, regină, sub patronajul căreia a fost aşezată noua catedrală. Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regină este aşezată în calendarul roman la 22 august. Conciliul subliniază:

„Fecioara Neprihănită, păstrată neatinsă de orice prihană a păcatului strămoşesc, la capătul vieţii sale pământeşti a fost ridicată cu trupul şi cu sufletul în gloria cerească şi a fost înălţată de Domnul ca regină a universului, pentru a fi mai pe deplin asemenea Fiului ei, Domnul Domnilor (cf. Ap 19,16) şi învingător asupra păcatului şi a morţii”.

În sens cronologic şi teologic aşezarea noii catedrale sub patronajul Mariei, regină, reprezintă continuarea şi unitatea cu vechea catedrală care este sub patronajul Mariei, ridicată la cer.

Imaginea din noua catedrală este din mozaic, realizată de „Domus Dei” din Roma (prof. A. Ranocchi). Domină culoarea albastră, Maria fiind îmbrăcată cu o tunică roşie peste care are un văl albastru; deasupra este porumbelul, simbolul Duhului Sfânt care a însoţit-o pe Maria. Culorile hainelor şi porumbelul arată că Maria, creatura lui Dumnezeu, este umbrită de dumnezeirea Duhului. Culoarea albastră care o înconjoară în cea mai mare parte, culoarea omenescului, semnifică faptul că ea, fiind ridicată la cer, e primită şi încoronată. În jurul Mariei sunt îngerii care o primesc cu flori, trâmbiţe şi cântare în ceruri; doi dintre ei îi aşază coroana pe cap. Prezenţa lor sugerează spaţiul ceresc şi misterul divin.

De o parte şi de alta a icoanei centrale sunt patru imagini reprezentând scene din viaţa Maicii Domnului. În stânga: Coborârea Duhului Sfânt şi Ridicarea la cer a Mariei; în dreapta: Buna-Vestire şi Naşterea lui Cristos. Ele au fost realizate de Alessia Catalo, artistă. Ea a realizat şi staţiunile de la Calea crucii. Cele patru scene şi staţiunile de la Calea crucii au dedesubt o bară din metal de circa 4 cm., iar deasupra pragul din marmură; înălţimea este de 144 cm. Personajele de la cele patru scene sunt în cea mai mare parte în prim plan; pe verticală o culoare albastră ca fondul central pentru acelea care intră în contact cu imaginea centrală şi albastru mai estompat pentru celelalte două.

Mozaicul care redă Coborârea Duhului Sfânt reia textul din Faptele Apostolilor (2,1-13) care descrie coborârea Duhului Sfânt asupra celor care „erau adunaţi în acelaşi loc”, adică „în încăperea de sus, unde obişnuiau să se adune”. Aici toţi cei adunaţi „într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui”. Mozaicul o redă pe Maria în prim plan, stând în mijlocul apostolilor care sunt în număr 12, fiind şi Matia recent ales în locul lui Iuda. Duhul Sfânt, simbolizat prin porumbel, coboară asupra lor, fiind redate limbile de foc „împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei”. Imaginea, spre deosebire de textul din Faptele Apostolilor care vorbeşte de „vuiet”, „vijelie puternică” şi de faptul că „au început să vorbească”, arată linişte, atmosferă de rugăciune, de aşteptare şi de uimire.

Ridicarea la cer a Mariei sau Adormirea Maicii Domnului nu o prezintă pe Maria, ci mormântul gol, reluând o tradiţie care spune că apostolii au găsit mormântul fără Maica Domnului. Privirile şi mâinile apostolilor orientează spre cer, spre tabloul principal, în care Maria e ridicată la cer şi încoronată. Chipurile ucenicilor exprimă uimire, iar în mormânt se văd flori.

În partea dreaptă a tabloului central este mozaicul care redă scena Bunei-Vestiri relatată de Evanghelia după sfântul Luca şi îi aduce vestea că a fost aleasă să ducă la împlinire profeţiile vechi şi să fie mama lui Dumnezeu. Pare că îngerul i-a vorbit şi ea a acceptat deja. Porumbelul care îl reprezintă pe Duhul Sfânt este puţin deasupra, se îndreaptă spre Maria redând cuvintele din Evanghelie: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. (1,26-38). Mozaicul o arată pe Maria în uimire, aşezată pe un scaun; pe braţul stâng are o carte deschisă; ea se află în faţa îngerului care poartă o floare de crin în mână

Mozaicul care redă Naşterea lui Cristos se inspiră din Evanghelia după sfântul Luca (2,8-16). Maria, pusă în lumină, este alături de Iosif, care are în mâna dreaptă un toiag. În adoraţie, ei îl privesc pe pruncul nou-născut. Este redat în imagini ceea ce ni se spune despre păstori că „i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle”; pruncul este culcat pe paie, în iesle; câţiva îngeri sunt deasupra cântând. Pentru a arătă mai clar locul unde s-a născut Isus, undeva în spatele celor doi soţi, în dreapta mozaicului, se văd două animale, care trimit şi spre textul biblic: „Boul îşi cunoaşte stăpânul, iar măgarul ieslea stăpânului său, dar Israel nu mă cunoaşte, poporul meu nu ia aminte la mine”.

Calea sfintei cruci, realizată tot în mozaic, redă mai întâi cele paisprezece staţiuni clasice ale drumului lui Cristos de la condamnarea la moarte până la luarea jos de pe cruce şi aşezarea în mormânt. Este adăugată o a cincisprezecea staţiune cu învierea lui Isus. Drumul crucii porneşte de la dreapta icoanei centrale şi se opreşte în stânga; imaginile, aşezate pe conturul pe care îl creează balcoanele, au fost realizate de artişti de la „Domus Dei”, în mozaic alb cu figurile stilizate în albastru deschis; fiecare staţiune are cel puţin trei personaje, cu mărimea figurilor de 3/4; feţele personajelor sunt puţin colorate; dedesubtul fiecăreia sunt scrise numărul staţiunii, ce anume reprezintă şi este redată o cruce – toate în aceeaşi culoare, albastru deschis. Staţiunile creează unitate cu imaginile centrale. Încep din dreapta cu condamnarea la moartea a lui Isus, care urmează după imaginea cu Naşterea lui Isus şi se termină cu învierea după care urmează imaginea Coborârii Duhului Sfânt. Sensul acelor de ceasornic este arătat şi de poziţia şi gesturile personajelor. În prim plan apare Isus, care domină scena chiar şi în suferinţă.

Vitraliile

„Vitraliul” prezintă o tehnică specifică de pictură în care imaginea este transparentă, fiind constituită din fragmente de sticlă colorată, lipite cu ajutorul unor răşini, unite între ele cu ajutorul unor ancadramente din metal sau din alt material solid. Arta vitraliului este întâlnită din evul mediu o dată cu construirea catedralelor gotice. Lumina care pătrunde prin ferestre simbolizează lumina lui Dumnezeu care vine spre credincioşi. Vitraliile prin culorile lor sunt în acelaşi timp un răspuns al omului la darul lui Dumnezeu şi o redare a imaginilor strălucitoare ale evenimentelor din Scriptură sau din vieţile sfinţilor.

Pe cele trei uşi de la intrarea în noua catedrală apar teme legate de legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu oamenii în decursul istoriei. Acestea au fost realizate de Firma „Giorgie’s” („MozaicArt”) din Iaşi.

Încă din vechime intrarea în biserică se făcea prin trei portaluri, care simbolizează cele trei sacramente ale iniţierii creştine care fac posibilă intrarea în împărăţia lui Dumnezeu: Botezul, Mirul şi Euharistia. Cele trei portaluri amintesc şi de cuvintele lui Cristos „Eu sunt uşa, dacă intră cineva prin mine va fi mântuit”. Astfel, portalurile simbolizează intrarea spre mântuirea prin Cristos.

„Biserica are o semnificaţie escatologică. Pentru a intra în casa lui Dumnezeu, trebuie să trecem un prag, simbol al trecerii din lumea rănită de păcat spre lumea vieţii celei noi la care toţi oamenii sunt chemaţi. Biserica văzută simbolizează casa părintească spre care poporul lui Dumnezeu se află în mers şi în care Tatăl „va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Ap 21,4). Şi din acest motiv biserica este casa tuturor fiilor lui Dumnezeu, larg deschisă şi primitoare”.

În partea de jos a uşilor, un element ondulatoriu (pământ, apă, cer) leagă toate cele trei uşi creând unitate. Pe prima uşă din stânga este reprezentată creaţia şi alianţa (la mijloc: peşti, plante, animale, păsări; în partea de sus: curcubeul, semnul alianţei făcută de Dumnezeu cu Noe după potop). Pe uşa din centru, la mijloc, este Euharistia (doi îngeri adora sfânta taină); în partea de sus este rugul arzând de care se apropie Moise. Pe a treia uşă e taina mântuirii: în partea de sus este steaua după care merg cei trei magi pentru a-l recunoaşte pe Mântuitorul, la mijloc se află barca şi peştele, semnul Bisericii şi al lui Cristos.

În interiorul catedralei vitraliile sunt aşezate pe trei registre. Acestea au fost realizate de Ernesto Tross, de la Academia dell Belle Arte din Roma. La nivelul de jos (registrul plan parter) sunt 37 de vitralii (10 în spatele prezbiteriului; 20 lateral stânga şi dreapta; câte două de o parte şi de alta a portalurilor, trei constituite de portaluri). Sunt reprezentate: creaţia la intrare, în stânga; sacramentele la intrare, în dreapta. La nivelul balcoanelor (40 de vitralii) sunt reprezentate misterele din Rozariu. La intrare deasupra sunt misterele de bucurie; la intrare în dreapta: misterele de lumină; deasupra altarului: misterele de slavă; la intrare stânga: misterele de durere. La nivelul ogivelor, în 24 de vitralii, este reprezentat cosmosul în manifestarea lui. Mai sunt 16 vitralii în spatele stâlpilor.

În total, sunt 117 vitralii. Unele dintre acestea pot fi identificate cu uşurinţă după simbolurile care apar pe ele. Unele pot fi individualizate luând o singură fereastră, altele formează unitate câte două sau mai multe. Liniile de culoare care unduiesc trecând de la o fereastră la alta arată dinamism, mişcarea universului sau mărgelele şiragului de la rozariu. Astfel, în registrul de jos se află următoarele simboluri:

– la intrare în partea stângă: monograma lui Cristos şi candela, în partea dreaptă: ancora şi peştele cu crucea în gură;

– la intrare dreapta unde sunt reprezentate cele şapte sacramente: un vas din care curge apă (Botezul), porumbelul (Mirul), ostia (Euharistia), două chei – semnul legării şi dezlegării (Pocăinţa), vasul din care curge ulei (Maslul), două inele (Căsătoria), stola (Preoţia);

– la intrare stânga unde este reprezentată fiecare zi a creaţiei: lumina şi întunericul (ziua întâi: lumina, despărţirea luminii de întuneric), pământul şi apele (ziua a doua: despărţirea apelor, cerul), planta (ziua a treia: mările, pământul, verdeaţă, iarbă, pomi), soarele (ziua a patra: cei doi luminători: soarele şi luna), peşti şi păsări (ziua a cincea: peşti şi păsări), chipul unui om (ziua a şasea: vieţuitoare, omul);

– în spatele prezbiteriului în sacristie sunt câteva simboluri ale Euharistiei: grâul, strugurele, potirul cu ostie.

La nivelul balcoanelor unde sunt reprezentate misterele Rozariului se întâlnesc următoarele simboluri:

– la intrare deasupra (domină culorile alb, albastru şi mov): aripile (primul mister de bucurie: vestirea îngerului Gabriel Fecioarei Maria), mâinile deschise şi steaua (al doilea mister de bucurie: vizita preasfintei Fecioare Maria la verişoara sa Elisabeta), porumbelul cu ramura de măslin şi corabia (al treilea mister de bucurie: naşterea lui Isus în grajdul din Betleem), doi porumbei (al patrulea mister de bucurie: prezentarea lui Isus la templu de către Maria şi Iosif), mâna cu două degete ridicate şi trei închise (al cincilea mister de bucurie: regăsirea lui Isus în templu);

– la intrare în dreapta (domină culorile albastru şi alb): vasul deasupra din care curge apă (primul mister de lumină: botezul lui Isus în Iordan), două vase mari (al doilea mister de lumină: nunta din Cana), cartea (al treilea mister de lumină: predicarea împărăţiei lui Dumnezeu), chipul stilizat (al patrulea mister de lumină: schimbarea la faţă), pâinea (al cincilea mister de lumină: Euharistia);

– la intrare stânga (domină culorile roşu şi albastru): mâinile în rugăciune (primul mister de durere: agonia lui Isus în Grădina Măslinilor), biciul (al doilea mister de durere: biciuirea lui Isus), coroana cu spini (al treilea mister de durere: încoronarea cu spini), urmele de paşi (al patrulea mister de durere: drumul lui Isus pe Calvar purtând crucea), crucea (al cincilea mister de durere: Isus este răstignit şi moare pe cruce);

– deasupra altarului (domină culorile alb şi albastru): giulgiul cu cruce (primul mister de slavă: Învierea lui Isus), vârtejul (al doilea mister de slavă: Înălţarea lui Isus la cer), porumbelul şi triunghiul (al treilea mister de slavă: coborârea Duhului Sfânt în cenacol), spirala (al patrulea mister de slavă: ridicarea preasfintei Fecioare Maria la cer), coroana (al cincilea mister de slavă: încoronarea Mariei ca regină a cerului şi a pământului).

La nivelul ogivelor unde este reprezentat universul apar simbolurile: stele, lună, soare, apă…

Orga

Orga „Breil” din Recklinghausen a fost adusă, reconstruită şi montată în noua catedrală (la balcon, în partea opusă altarului) în septembrie-octombrie 2005. Redistribuirea orgii a fost făcută conform arhitecturii catedralei. Este o donaţie a Parohiei „Sankt Peter” Recklinghausen (Germania), coordonată de parohul pr. Heinrich Westhoff. A fost montată şi pusă în funcţie de Firma „Speith-Orgelbau Rietberg”, condusă de Ralf Müller. Ea are următoarele caracteristici: funcţionează pe bază de sistem electronic, are trei manuale, un pedalier, 3.882 de tuburi şi 43 de registre.

În cadrul spaţiului de cult şi al spaţiului adiacent sunt simboluri exprimate prin vitralii şi prin spaţii verzi, predominând cercul şi peştele.

În tot demersul de clarificare a semnificaţiei arhitecturii noului lăcaş de cult se poate observa cu uşurinţă cum toate elementele orientează spre realităţi spirituale, fiind o introducere în credinţă. Elementele arhitectonice ale noii catedrale, zidurile ei, vorbesc şi îl interpelează pe cel care intră în ea, invitându-l la meditaţie şi la a descoperi frumuseţile lui Dumnezeu. Spre Cristos conduc toate, iar Maria încoronată ca regină arată demnitatea la care sunt şi vor fi ridicaţi cei care îl urmează pe Fiul ei.

Mesajul pe care catedrala vrea să-l transmită tuturor este limpede şi este exprimat într-una din omiliile ţinute în ea:

„Biserica o recunoaşte şi o proclamă pe Maria mamă şi regină, curată şi preafrumoasă, vrednică să fie tronul pe care a coborât Mântuitorul lumii, şi prin care s-a apropiat de fiecare om… În Biserică toţi cei care se unesc prin Botez cu Cristos sunt destinaţi la aceeaşi glorie”.

Noua catedrală, cu întreg ansamblul ei arhitectonic şi cu toate simbolurile ce sunt prezente în ea, vrea să fie şi o invitaţie la realizarea rugăciunii lui Isus: „Ca toţi să fie una”, emblemă şi dorinţă a păstorului Diecezei de Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.