Anunțuri: 28 martie 2021 – Duminica Floriilor

0
1109

1.- Săptămâna aceasta, luni, marți și miercuri, sfintele liturghii vor fi după programul obișnuit: 6:30, 7:30 și 18:00 iar joi, vineri și sâmbătă vor fi doar celebrările specifice. Mâine vom vizita bolnavii pentru spovada și împărtășania de Paști.

2.- Joi, 1 aprilie, este Joia Mare. La ora 10:30, se va celebra Liturghia Crismei, în cadrul căreia vor fi sfințite uleiurile iar preoții vor reînnoi promisiunile făcute în ziua hirotonirii lor. Seara, la ora 18:00, se va celebra Liturghia Cina Domnului. La finalul acestei liturghii va fi un program de adorație după cum urmează: până la ora 20:00 – credincioșii care vor dori să rămână atunci pentru a se ruga la Preasfântul Sacrament, 20:00-21:00 – tinerii, 21:00-22:00 – persoanele consacrate, 22:00-23:00 – preoții de la episcopie.

3.- Vineri, 2 aprilie, este Vinerea Mare, zi de post și abstinență. La ora 18:00 se va celebra Patima Domnului care va fi compusă din trei părți: Liturgia Cuvântului, Adorarea Crucii și Distribuirea Sfintei Împărtășanii. Ofertele din această zi sunt pentru Țara Sfântă. La această celebrare, părintele Păuleț Lucian va încheia seria predicilor tematice din Postul Mare. Îi mulțumim pentru toate gândurile împărtășite și-i dorim mult har de la Domnul.

4.- Sâmbătă, 3 aprilie, Sâmbăta Sfântă, ceremoniile și liturghia Învierii Domnului vor începe la ora 20:00.

5.- Duminică, 4 aprilie, este Paștele, Învierea Domnului. Programul sfintelor liturghii va fi cel de duminică și sărbători: 8:00, 9:15, 11:00, 16:00 și 18:00. Colectele din noaptea și ziua de Paști sunt pentru seminar.

6.- Luni și marți, a doua și a treia zi de Paști programul liturghiilor va fi, de asemenea, ca duminica: 8:00, 9:15, 11:00, 16:00 și 18:00.

7.- Ocazii de spovezi vor fi astfel: luni, marți și miercuri, înainte și în timpul sfintelor liturghii; joi, începând cu ora 16:00; vineri și sâmbătă, între orele 8:00-13:00 și 14:00-20:00.

8.- Lumânările de Paști pot fi procurate fie la ieșirea din biserică fie la biroul parohial.

9.- Vă reamintim de posibilitatea de a vă face din postul de radio al diecezei noastre, ERCISFM, un tovarăș de nelipsit la drum, la serviciu sau acasă. Poate fi ascultat pe internet accesând pagina www.ercisfm.ro sau pe telefon prin intermediul aplicației create atât pentru telefoanele cu Android cât și pentru cele de la Apple.

 

VĂ DORIM O SĂPTĂMÂNĂ BINECUVÂNTATĂ!

– * * * –

Celebrările și predicile din Postul Mare 2021 le găsiți AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.