1.- Astăzi, Solemnitatea Cristos, Regele Universului, 30 de copii vor primi în cadrul liturghiei de la ora 9:15, Prima Sfântă Împărtășanie. Pentru a evita aglomerația și pentru a le asigura copiilor și părinților acestora spațiul necesar, îi rugăm pe ceilalți credincioși care frecventează în mod obișnuit această liturghie să se orienteze către alte liturghii. Vă mulțumim de înțelegere și colaborare.

2.- Adorația de după sfânta liturghie de la ora 11:00 se va desfășura după următorul program:

12:00-13:00 – credincioşii care rămân după Sfânta Liturghie;

13:00-14:00 – persoanele consacrate;

14:00-15:00 – seminariştii;

15:00-16:00 – tinerii.

3.- Duminica viitoare, 29 noiembrie, va fi prima duminică din Advent. Începem un nou an liturgic pe parcursul căruia ne vom apropia și mai mult de misterul lui Cristos, Mântuitorul, cu care ne vom întâlni în Cuvântul Scripturii și în Pâinea Euharistică la toate celebrările duminicale precum și în sărbătorile și solemnitățile de peste an.

4.- Ca și în anii precedenți, tinerii din Acțiunea Catolică au pregătit coroane de Advent pe care le veți putea procura după sfintele liturghii din duminica viitoare. Acestea vor fi binecuvântate în cadrul ceremoniei de aprindere a coroanei de Advent din catedrală, care se va desfășura sâmbătă, 28 noiembrie, la liturghia de la ora 18:00.

5.- Colecta de astăzi este pentru susținerea vocațiilor din seminariile diecezane. Vă mulțumim pentru generozitatea dumneavoastră.

6.- La biroul parohial sau la ieșirea din catedrală veți putea găsi calendarul bisericesc pentru anul 2021 în varianta clasică și cel cu file pentru familiile mixte.

O săptămână binecuvântată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.