Anunțuri: 11 octombrie 2020

0
446

1.- Colecta de duminica trecută, pentru Obolul Sfântului Petru, a însumat 4.446 lei. Mulțumiri tuturor pentru generozitatea manifestată. Este o dovadă de solidaritate cu sfântul Părinte în grija pe care o are față de necesitățile Bisericii Universale.

2.- Sâmbătă, 17 octombrie, copiii sunt așteptați să se asocieze inițiativei ”1 milion de copii se roagă rozariul” luând parte la ora 17:20 la recitarea sfântului rozariu împreună cu întreaga comunitate.

3.- Duminica viitoare, 18 octombrie, la liturghia de la ora 16:00, prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț, va avea loc deschiderea oficială a anului universitar. Sunt invitați să ia parte toți studenții din Iași.

4.- Tot duminica viitoare, este amintit în calendar Sfântul Luca, patronul medicilor. La liturghia de la ora 18:00 sunt așteptați să participe în mod deosebit cei implicați în îngrijirea bolnavilor și a celor în suferință: medici, asistenți medicali, infirmieri, asistenți sociali și personal auxiliar.

5.- Întrucât duminica viitoare este a 94-a Zi Mondială a Misiunilor, colecta va fi destinată susținerii proiectelor Centrului Misionar Diecezan aflate în desfășurare în Kenya, Coasta de Fildeș și Ecuador.

6.- Au apărut 4 noi volume din colecția Lourdes în traducerea pr. Cristian Sabău de la Oradea. Alături de primele două volume, apărute anul trecut, vi le recomandăm cu drag și pe acestea, întrucât sunt o sursă bună de lectură spirituală și rugăciune pentru această lună octombrie și nu numai. Le puteți procura la intrarea în catedrală sau la biroul parohial.

7.- A apărut numărul pentru lunile noiembrie-decembrie al revistei De la răsărit până la apus.

8.- Cursul pentru lectori, programat inițial să se desfășoare sâmbăta viitoare, din motive întemeiate se amână pentru data de 14 noiembrie.

O săptămână binecuvântată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.