1. Am început pregătirea pentru Întâia Împărtășanie. Grupa I – copiii născuți în 2011 – vor face sâmbăta, la ora 15:00 și duminica, după liturghia copiilor. Grupa a II-a – copiii născuți în 2012 – vor face pregătirea doar sâmbăta, la ora 15:00;
  2. Sâmbăta viitoare, 30 noiembrie, la ora 11:00 vă invităm să luați parte aici, în catedrală, la Celebrarea cu recviem pentru sufletul regelui Ferdinand I și al reginei Maria. La această celebrare vor participa Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Sofia. Cântările vor fi susținute de corul mare al catedralei noastre;
  3. A apărut Calendarul Catolic 2020 editat de Presa Bună. Poate fi procurat la biroul parohial sau la ieșirea din biserică;
  4. Duminica viitoare, 1 decembrie, va fi prima duminica din Advent. Începem, așadar, un nou an liturgic. La propunerea preasfințitului Iosif acesta va fi dedicat Sfintei Liturghii. Vom avea ocazia pe parcursul întregului an să medităm și să aprofundăm importanța și centralitatea Sfintei Liturghii în viața noastră de credință;
  5. În timpul Adventului, în fiecare joi, la ora 19:00, preasfințitul Iosif va ține o cateheză tuturor celor prezenți în catedrală: credincioși din parohia noastră și din celelalte parohii din Iași, tineri, adulți, persoane consacrate și preoți. Prima cateheză va fi joi, 28 noiembrie!
  6. Acțiunea Catolică din parohia noastră are nevoie de forțe proaspete. Oricine dorește să facă parte din ramura copii, tineri sau adulți este rugat să treacă pe la biroul parohial. O primă inițiativă din partea celor care se ocupă de ramura copiilor va fi sâmbăta viitoare. Este vorba de organizarea unui mini-campus pentru copii, la subsolul catedralei, în intervalul orar 13:00-16:00;
  7. Imediat după sfânta liturghie de la ora 11:00 urmează programul special de adorație prin care vrem să arătăm recunoașterea regalității lui Cristos asupra inimilor noastre. Până la ora 13:00 va fi adorație personală lăsând posibilitatea ca fiecare să petreacă timpul pe care îl dorește în fața Preasfântului Sacrament. La ora 13:00 vor fi persoanele consacrate, la ora 14:00 seminariștii iar la ora 15:00 copiii și tinerii;
  8. Nu uităm și de faptul că astăzi suntem chemați din nou să ne facem datoria cetățenească de a merge la vot;
  9. Colecta de astăzi este pentru seminariile diecezane. Vă mulțumim;
  10. Joi, 21 noiembrie, Excelența Sa, Episcopul Auxiliar Aurel Percă, a primit din partea Sfântului Părinte, Papa Francisc, numirea de Arhiepiscop și Mitropolit de BucureștiÎnscăunarea va avea loc sâmbătă, 11 ianuarie 2020. Ne bucurăm pentru Excelența Sa și ne rugăm ca Domnul să-l însoțească mereu cu harurile sale.

VĂ DORIM TUTUROR O SĂPTĂMÂNĂ BINECUVÂNTATĂ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.