1. Suntem la începutul celei de-a cincea săptămâni din Postul Mare. Ne apropiem de finalul drumului de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui. Vă așteptăm în zilele de miercuri, vineri și duminică la Calea Sfintei Cruci și la sfintele liturghii în cadrul cărora căutăm să înțelegem mesajul Cuvântului lui Dumnezeu și, de asemenea, vrem să cunoaștem cât mai bine pe cel care va onora și binecuvânta orașul nostru în ziua de 1 iunie: papa Francisc;
  2. Duminica viitoare este duminica Floriilor. Programul sfintelor liturghii va fi următorul: dimineață la ora 8:00, 9:15 și 11:00 iar după-amiaza doar la ora 17:00;
  3. Tot duminica viitoare este a 34-a Zi Mondială a Tineretului care va fi marcată la nivel local prin procesiunea de Florii dinspre parohiile Sfântul Anton și Sfânta Tereza către Catedrală;
  4. Luni, 15 aprilie, vom vizita bolnavii pentru Spovada și Împărtășania de Sfintele Paști;
  5. Au sosit lumânările de Paști. Le puteți procura fie la ieșirea din biserică fie la biroul parohial.

Un Post Mare binecuvântat pe mai departe
cu cât mai multe roade spirituale!

PROGRAMUL CELEBRĂRILOR
DIN SĂPTĂMÂNA MARE și PAȘTI 2019

Luni, marți și miercuri: Sfintele liturghii la 6:30, 7:30 și 18:30;

Luni: Calea Crucii, la ora 20:00, pe Dealul Cetățuia;

Miercuri: la ora 18:00, ultima Cale a Crucii din Postul Mare;

Joi: la ora 10:30: Liturghia Crismei cu participarea tuturor preoților;

Joi: la ora 18:30: Cina Domnului;

Joi: după Cina Domnului: Adorație;

Vineri: la ora 18:30: Patima Domnului;

Sâmbătă: la ora 22:00: Liturghia solemnă a Învierii Domnului;

Duminică: program obișnuit: 8:00, 9:15, 11:00, 16:00 și 18:30;

Luni: program obișnuit: 8:00, 9:15, 11:00, 16:00 și 18:30;

Marți: trei liturghii: 8:00, 11:00 și 18:30;


PROGRAMUL SPOVEZILOR DIN SĂPTĂMÂNA MARE 2019

Luni, marți și miercuri, începând cu ora 17:30, vor fi mai mulți preoți disponibili pentru spovezi;

Joi: începând cu ora 16:00, vor fi 6 preoți disponibili pentru spovezi în cele 4 confesionale și cele 2 capele de la intrare: Capela Adorației și Capela Durcovici;

Vineri și sâmbătă, vor fi ocazii de spovezi începând cu ora 8:00 și până la ora 20:00.

Mult har și sărbători luminate!


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.