1. Am început Postul Mare, timp special de convertire, de pregătire sufletească intensă în vederea marii sărbători a Paștelui. Suntem chemați să practicăm postul, pomana și rugăciunea cu acel spirit care să ne ajute să devenim vrednici de a primi marele har al Învierii Domnului. În zilele de miercuri, vineri și duminică, începând cu ora 17:30 vă invităm să parcurgem împreună Calea Sfintei Cruci;
  2. În fiecare miercuri și vineri, pe lângă meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, vom căuta să cunoaștem mai bine figura actualului Sfânt Părinte, Papa Francisc, astfel încât să ne pregătim temeinic împreună și pentru Învierea Domnului și pentru venirea sa la noi, pe 1 iunie;
  3. În timpul postului, Adorația Euharistică se va celebra în zilele de joi;
  4. Sâmbăta viitoare, 16 martie, la ora 19:30, va avea loc aici, în catedrală, Concertul de binefacere susținut de Orchestra Filarmonicii din Iași care va interpreta faimosul Requiem de Mozart. Intrarea este liberă. Întrucât este un concert de binefacere, oricine va putea să contribuie printr-o ofertă benevolă la refacerea zonei din Spitalul de Boli cardio-vasculare afectată de incendiul de anul trecut;
  5. Vă recomandăm și anul acesta pentru timpul Postului Mare Cutia Speranței. Misionarii noștri mulțumesc tuturor celor care anul trecut au ales această modalitate de a practica pomana, fiind solidari cu nevoile celor din misiuni. Ei ne asigură de rugăciunea beneficiarilor pentru toți binefăcătorii lor. Cutiuțele se găsesc la intrarea în biserică și vor fi strânse în duminica de după Paști, duminica Divinei Îndurări;
  6. În perioada 22-24 martie, la Seminarul nostru din Iași se vor desfășura Zilele seminarului. Este vorba de o experiență vocațională și de credință ce se adresează băieților cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani. Pentru înscrieri și detalii îi rugăm pe cei interesați să treacă pe la biroul parohial.

Vă dorim un timp al Postului Mare binecuvântat,

plin de roade spirituale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.