1.    Pe parcursul lunii mai, în fiecare seară, la ora 17.45, vă invităm cu drag să luați parte la recitarea Sfântului Rozariu și cântarea litaniilor închinate Preacuratei;

2.    În seara aceasta, începând cu ora 19.30, va avea loc un moment de rugăciune, urmat de un dialog cu fratele Kilian în Aula „Anton Durcovici”. Sunt invitați să participe toți cei care doresc să trăiască bucuria Învierii lui Cristos prin rugăciunile şi cântările specifice Comunităţii din Taizé, într-un mod special sunt aşteptaţi tinerii;

3.    Joi, 10 mai, sărbătorim ÎNĂLȚAREA DOMNULUI. Programul sfintelor liturghii este ca duminica: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00 și 18.30. La liturghia de seară se va celebra un Requiem solemn pentru pomenirea tuturor eroilor care s-au jertfit pentru întregirea țării;

4.    Sâmbătă, 12 mai, are loc pelerinajul bolnavilor la Cacica; rugăm și persoanele care merg pe cont propriu să ne anunțe la biroul parohial;

5.    Duminica viitoare, 13 mai, este a 52-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale și totodată Ziua Presei la nivel diecezan. Colecta care se va face va fi pentru susținerea publicațiilor religioase;

6.    Duminica viitoare, comunitatea din Tomești celebrează hramul, în cinstea Fericitului Ieremia Valahul. Liturghia va fi la ora 11.00;

7.    Tot duminica viitoare, în cadrul liturghiei de la ora 16.00, mai multe surori din Institutul Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot vor celebra 25 de ani de viață consacrată. Le însoțim cu rugăciunea noastră;

8.    Pentru admiterea la clasa a IX-a, printre ofertele existente vă recomandăm Liceul Catolic din Iași și Colegiul Catolic din Bacău. Mai multe detalii găsiți la afișiere;

9.    În perioada 11-13 mai, la Institutul Teologic din Iași au loc Zilele Seminarului. Sunt invitați să ia parte tineri între 17 și 25 de ani. Pentru înscrieri și detalii vă așteptăm la biroul parohial.

Vă dorim în continuare un Timp Pascal binecuvântat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.