agnello-di-dio-21. Iubiţi credincioşi, marţea viitoare, 17 ianuarie, la ora 19.00, în Aula „Fericitul Anton Durcovici”, va avea loc o nouă Întâlnire comunitară lunară dedicată Sfintei Scripturi. Ca şi precedentele, întâlnirea va fi coordonată de Pr. Prof. Iosif Antili şi va avea ca temă: „CREAREA LUMII ȘI A PRIMILOR OAMENI. O lectură în profunzime a primelor două capitole din Cartea Genezei”. Vă reamintim că sunteţi invitaţi şi puteţi participa cu toţii: adolescenţi, tineri şi persoane mai în vârstă. De asemenea, cei care participă sunt rugaţi să aducă cu ei şi Biblia.

2. Joia viitoare, la ora 19.00, tinerii organizează aici, la catedrală, o oră de adoraţie pentru unitatea creştinilor.

3. Vă mai reamintim că, de mai bine de o sută de ani, în toată lumea creştină, în perioada 18-25 ianuarie se celebrează Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Şi în acest an, în oraşul Iaşi se va organiza un program de rugăciune în diferite biserici şi capele. Chiar dacă aceste celebrări vor avea loc în mod expres doar în opt locuri, toate celelalte comunităţi sunt chemate ca în fiecare zi să înalţe rugăciuni pentru unitatea creştinilor.

Programul este următorul:

Ziua I, miercuri, 18 ianuarie:
Capela Institutului Teologic Romano-Catolic, str. Văscăuţeanu, 6
Ziua a II-a, joi, 19 ianuarie:
Capela Surorilor Providenţei, Şoseaua Bârnova, 2
Ziua a III-a, vineri, 20 ianuarie:
Biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, Şoseaua Nicolina, 6.
Ziua a IV-a, sâmbătă, 21 ianuarie:
Biserica „Sfântul Anton de Padova”, str. Tabacului, 2
Ziua a V-a, duminică, 22 ianuarie:
Capela mănăstirii „Don Orione”, str. Rediu, 21-C
Ziua a VI-a, luni, 23 ianuarie:
Capela Surorilor „Sfânta Maria a Divinei Providenţe”, Str. Plopii fără Soţ, 7
Ziua a VII-a, marţi, 24 ianuarie:
Fraţii Şcolilor Creştine, str. Aeroportului, 1
Ziua a VIII-a, miercuri, 25 ianuarie:
Catedrala romano-catolică, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26.

Celebrarea incepe in fiecare seara la ora 17.00.

Vă dorim tuturor o duminică frumoasă şi o săptămână binecuvântată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.