În cursul zilei de sâmbătă, 23 aprilie, tinerii Acțiunii Catolice au participat la o nouă activitate caritabilă desfășurată în satul Vișani.

Activitatea lor a constat în petrecerea câtorva ore în preajma copiilor de acolo și oferirea unor bunuri familiilor care au o situație materială precară.

Toți copii care au dorit să se distreze împreună au venit în curtea grădiniței încă de la primele ore ale dimineții. Jocurile, competiția, bansurile, comuniunea și voia bună nu au lipsit din programul acestora. S-a putut vedea pe chipul acestor copilași dorința lor de a se juca, de a dansa și a învăța bansurile pregătite de tineri, dorința lor de a fi împreună. Printre tinerii implicați în această activitate au fost și câțiva studenți veniți cu burse Erasmus să studieze în România. Aceștia s-au atașat imediat de copii, creându-se o atmosfera plină de bucurie.

O parte din tineri au rămas în curtea şcolii alături de copii, iar ceilalți au plecat la familiile nevoiașe  să le ofere câteva pachețele care au constat în alimente și îmbrăcăminte. De cele mai multe ori, sărăcia duce la declanșarea anumitor vicii care distrug viața de familie, vicii de pe urma cărora au de suferit copiii, care nu sunt vinovați de greșelile părinților.

Îmbrăcămintea şi alte lucruri necesare traiului au fost oferite de tinerii din Acțiunea Catolică a Catedralei şi de câţiva credincioşi ai parohiei, care s-au gândit și la acești oameni care trăiesc de pe o zi pe alta.

Într-o atmosferă plină de bucurie, speranță și entuziasm, le-au fost oferite și copiilor pachețele cu dulciuri, drept răsplată pentru implicarea activă a acestora în programul desfășurat. Aceste acțiuni au dat posibilitatea copiilor să petreacă mai mult timp împreună și astfel, să-l cunoască și să-l iubească mai mult pe Dumnezeu prin cei lângă care au stat.

Studenții Erasmus și-au manifestat dorința de a mai veni în acel sat, afirmând că ziua aceasta, pe care au petrecut-o alături de tineri și de comunitate, a fost una diferită pentru ei, văzând și statutul social de care dispun familiile. După plecarea din Vișani, tinerii s-au îndreptat către Releu, unde studenții care au venit în România, au avut ocazia de a vedea o panoramă a Iașului.

Această zi  a fost una constructivă pentru tineri, care au reușit să le ofere un zâmbet persoanelor de langă ei, dar și pentru familiile din Vișani care au găsit un sprijin în acești tineri.

Mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au participat la această acțiune caritativă!

Adelina Percă, AC Iaşi Centru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.