Cateheză: Traficul de fiinţe umane

0
778

În seara de 24 februarie, în aula „Fericitul Anton Durcovici” din Iași, a fost prezentată o realitate îngrijorătoare a fenomenului de trafic de ființe umane.  Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului în parteneriat cu Asociaţia eLiberare au organizat o întâlnire pentru tineri (şi nu numai) care a avut ca obiectiv conştientizarea dramei traficului de persoane şi implicarea în lupta împotriva acestui flagel.

În cadrul întâlnirii ne-a vorbit Pr. Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Tineretului, despre importanța combaterii acestei probleme. Ne-a amintit despre cuvântul papei Francisc care ne îndeamnă să acționăm și să nu ignorăm acest fenomen.

Ulterior, membrii Asociației eLiberare ne-au vorbit despre tipurile de sclavie modernă, despre persoanele care sunt cele mai vulnerabile și despre situația la nivel global a traficului de carne vie, informându-ne că la momentul actual datele statistice spun că peste 35,4 milioane de oameni sunt în această sclavie.

Pentru o mai bună conștientizare și sensibilizare, cei prezenți au vizionat o parte a filmului documentar „Nefarious, Negustorul de suflete”, care a descris situația persoanelor căzute în capcana traficului de persoane. Tinerii au putut identifica, din mărturiile victimelor, profilul traficanților, experiențele neplăcute prin care trece o persoană traficată, consecințele pe termen lung asupra stării psihice ale acestora și motivele pentru care unele persoane sunt extrem de vulnerabile la acest fenomen (lipsa banilor, dorința de a avea o viață mai bună și labilitatea emoțională). Dezbaterea care a urmat după film s-a axat pe identificarea soluțiilor, pe ideea de creare a unei mișcări sociale puternice care să combată acest „curent” și pe faptul că trebuie să fim la rândul nostru precauți atunci când intenționăm să plecăm din țară.

Le mulțumim organizatorilor pentru informațiile prezentate și pentru munca pe care o depun în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane.

Vitalie Lotca & Iosif Vrabie, AC Iaşi centru 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.