De ziua Maicii Domnului în pelerinaj la Cacica

0
399

Luni, 8 septembrie în sărbătoarea Naşterea Sfintei Fecioare Maria, un grup de credincioşi din parohia noastră împreună cu părintele Pavel Beşleagă, au plecat în pelerinaj la Cacica.

În drumul lor spre sanctuarul marian, ei s-au rugat sfântul rozariu meditând  misterele de slavă şi lumină cu intenţii pentru pace în lume, pentru ca în familiile noastre să fie păstrată şi trăită cu evlavie credinţa, pentru cei bolnavi, pentru păstorii sufleteşti, pentru întoarcerea păcătoşilor.

Au înălţat cântece de laudă şi de mulţumire, către făptura cea mai frumoasă şi cea mai iubită de Dumnezeu din veşnicie, Sfânta Fecioară Maria.

Pr. Cristian Pal, OFM Conv. a întâmpinat cu bucurie credincioşii şi, împreună, s-au rugat ca aceste momente petrecute în jurul Sfintei Fecioare în această minunată zi de sărbătoare, să aducă roade spirituale îmbelşugate în viaţa lor şi în a celor dragi rămaşi acasă şi care s-au încredinţat rugăciunilor lor.

Înainte de Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Pavel Beşleagă s-a recitat  sfântul rozariu, meditând misterele de bucurie, după intenţiile personale ale pelerinilor.

La predică pr. Pavel a creionat câteva aspecte pe care fiecare creştin să le aibă în vedere atunci când îngenuncheat în faţa Altarului se adresează cu rugi fierbinţi către cea binecuvântată între femei şi plină de har: reînnoirea fidelităţii faţă de credinţa în Fiul ei Preaiubit, abandonarea totală şi plină de încredere în inima sa neprihănită, dorinţa de a imita virtuţile ei şi de a aduce  prinos de închinare şi mulţumire din inimă lui Dumnezeu pentru iubirea, milostivirea şi binecuvântarea ce o revarsă neîncetat prin sfinţii săi asupra tuturor.

Sfânta Maria ascultă şi mijloceşte de la Fiul ei preaiubit, darurile şi harurile de care fiecare dintre noi are nevoie în trăirea cu responsabilitate a vocaţiei.

După-amiază, programul pelerinajului a continuat cu Calea Sfintei Cruci în biserică, prezidată de  pr. Pavel iar meditaţiile au fost rostite de pelerini. Acest moment de rugăciune a întărit speranţa şi convingerea că suferinţa are un rol deosebit în convertirea inimii proprii şi întoarcerea păcătoşilor. Numai unind suferinţa noastră cu patimile dureroase suferite de Isus Cristos vom parcurge drumul spre viaţa veşnică cu privirea senină şi inimă încrezătoare.

În cadrul Adoraţiei Euharistice, pr. Pavel şi pelerinii au adus laudă lui Isus Cristos prezent în Taina Altarului şi mulţumire pentru că, în marea sa iubire, a dăruit-o pe însăşi Maica sa să fie şi Mama noastră cerească.

După binecuvântarea solemnă cu Preasfântul Sacrament, pelerinii au plecat spre casă, plini de bucurie şi mulţumire interioară, pentru că au avut acest minunat dar de a fi alături de Sfânta Fecioară Maria de la Cacica.

Preacurată Fecioară Marie, Maica Domnului de la Cacica, ocroteşte familia noastră!

Impresii

„Este minunat cum sfânta Fecioară ne primeşte mereu cu drag, ca o mamă iubitoare, în braţele sale dar mai cu seamă azi, la Cacica, de ziua ei. Am simţit cu adevărat azi prezenţa Sfintei fecioare în sanctuarul de la Cacica şi iubirea cu care ne-a îndemnat să ne apropiem de Fiul său prin sfânta spovadă, prin sfânta Împărtăşanie. Îţi mulţumesc Sfântă Fecioară pentru toată iubirea, pacea sufletească şi bucuria cu care m-ai copleşit azi! Îţi mulţumesc pentru Fiul tău, Isus, pe care l-am simţit prezent în sufletele noastre! Bună mamă, te rog să rămâi mereu aproape de noi şi ajută-ne să ne punem întotdeauna încrederea în tine!” (Budău Cristina)

„Vin de câţiva ani la sanctuarul din Cacica şi de fiecare dată a, plecat mulţumită şi încărcată pozitiv. Mi-a plăcut noile veşminte şi coroanele, felul cum a fost organizat pelerinajul. Dumnezeu să ne ajute ca în fiecare an să putem reveni aici, la Cacica. Doamne ajută!” (Acatrinei)

„Icoana Maicii Domnului de la Cacica este făcătoare de minuni. Sfânta Maria este mama mea. Îi mulţumesc Maicii Domnului de la Cacica pentru multele daruri primite în decursul anilor. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi participat în acest pelerinaj. Îmi doresc să revin şi să mă rog cu bucurie Sfintei Maria.”(Diaconescu E.)

„A fost un pelerinaj extraordinar. a fost o onoare pentru mine să ministrez în casa Maicii Domnului de la Cacica. Biserica este uimitoare şi sper să revin curând!” (Roca Alexandru)

„Vă mulţumesc pentru ocazia pe care am avut-o să vizitez pe Maica Domnului de la Cacica. A fost un pelerinaj de pace şi linişte interioară. Mi-a dat ocazia să-mi pun nădejdea în Dumnezeu şi maica Domnului. M-am simţit ocrotită de Maica Domnului şi de Isus. Dumnezeu şi Maica Domnului mă iubesc orice s-ar întâmpla. M-a impresionat adoraţia la Preasfântul Sacrament. Mulţumesc părintelui Pavel şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui pelerinaj. Voi reveni la Cacica oricând voi avea ocazia.”(Daniela Dumea)

„Sunt foarte mulţumită şi fericită că am venit azi la sanctuarul de la Cacica pentru a-i mulţumi măicuţei sfinte pentru ajutorul primi în această viaţă şi să pot cere şi iertare pentru toate greşelile şi păcatele făcute. Mă întorc acasă foarte emoţionată şi fericită. Această stare de emoţie am simţit-o pe tot parcursul zilei. Îi mulţumesc părintelui Pavel pentru predica frumoasă pe care a ţinut-o. Vă mulţumesc!”(Cecilia Dîscă)

„M-am simţit aproape de cer şi de Sfânta fecioară Maria. Mulţumesc bunului Dumnezeu şi sfintei Fecioare Maria pentru această binecuvântare şi dar sfânt.”(Astărăstoae Daniela)

„O zi minunată şi binecuvântată de Dumnezeu şi Maica Sfântă. Mi-am dorit nespus să ajung la Cacica şi cu ajutorul Domnului dorinţa mea s-a împlinit. Rugăciunile mi-au încărcat sufletul. Mă rog bunului Dumnezeu şi Maicii sfinte să mă ajute să revin la Cacica. Măicuţă sfântă, ajută-mă!” (Florean Valeria)

„Mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a ajutat şi anul acesta (pentru a 12 oară) să ajung la Cacica. Maica Domnului îmi face bucurie, îmi întinde mâna şi mă cheamă iar. Şi eu îi răspund cu bucurie.”

„M-am simţit minunat în acest pelerinaj. Totul a fost foarte bine. Sper să revin şi la anul.” (A. Radu)

„Pelerinajul de la Cacica rămâne întotdeauna ceva de suflet. Anul acesta am admirat pentru prima oară, veşmântul deosebit şi coroanele împărăteşti cu care s-au prezentat Isus şi sfânta Maria. Am trăit împreună cu toţi pelerinii, la cotă maximă de emoţie Sfânta Liturghie, Calea Crucii şi Adoraţia Euharistică.” (B. Emil)

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ