Vineri, 11 aprilie 2014

0
329

Cuvântul Domnului

…ascultat

In 10,31-42

„În acel timp, iudeii, pentru a doua oară, au luat pietre ca să-l ucidă pe Isus. Dar Isus le-a zis: “V-am arătat multe lucruri bune, care vin de la Tatăl meu; pentru care dintre ele aruncaţi cu pietre în mine?” Iudeii i-au răspuns: “Nu pentru vreo faptă bună aruncăm noi cu pietre în tine, ci pentru blasfemie şi pentru că tu, fiind un simplu om, te pretinzi Dumnezeu”. Isus le-a răspuns: “Nu este scris în Legea voastră: «Eu am zis: sunteţi dumnezei?» Dacă Legea îi numeşte dumnezei pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume voi îi ziceţi: “Spui blasfemii” pentru că am zis: “Sunt Fiul lui Dumnezeu?” Dacă nu săvârşesc faptele Tatălui meu să nu mă credeţi. Dar dacă le săvârşesc, chiar dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi în aceste fapte, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să înţelegeţi că Tatăl este în mine şi eu sunt în Tatăl”. La auzul acestor cuvinte, căutau iarăşi să-l prindă; dar le-a scăpat din mâini. Isus s-a dus iarăşi dincolo de Iordan în locul unde botezase Ioan la început şi a rămas acolo. Mulţi veneau la el şi ziceau: “Ioan n-a făcut nici o minune; dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta, era adevărat”. Şi mulţi au crezut în el.”

… meditat

Oamenii care trăiesc din pomana pe care o primesc sunt nevoiți să fie din ce în ce mai convingători. Aceasta și pentru că numărul celor care cerșesc fără să aibă nevoie, ci doar pentru alții sau pentru că le este lene să muncească, a crescut. Nu mai știm cine merită să primească pomana noastră, dar încercăm să fim generoși, atât cât putem, fără să-i judecăm pe cei care se apropie de noi cu mâna întinsă. În dorința lor de a fi convingători, cerșetorii și-au creat unele formule într-adevăr inspirate. Un studiu spune că cea mai convingătoare expresie folosită pentru a înmuia inimile este „Dumnezeu vede tot!”. Atât ți spune și te simți cumva constrâns să ajuți. Însă alături de aceasta se pot auzi și altele precum: „Pomana acoperă o mulțime de păcate!” sau „Credința fără fapte este moartă!”. Originea acestor cuvinte o găsim în Sfânta Scriptură și adevărul pe care-l exprimă ne privește direct.

Cunoaștem realitatea acestor cuvinte: „credința fără fapte este moartă” (Iac 2,26). Iar astăzi Cristos accentuează importanța faptelor atunci când spune: „Dacă nu săvârșesc faptele Tatălui meu să nu mă credeți. Dar dacă le săvârșesc, chiar dacă nu mă credeți pe mine, credeți în aceste fapte”. Faptele lui Isus ne prezintă clar identitatea sa. Însă faptele noastre dau mărturie despre noi că suntem creștini? Să medităm astăzi despre importanța faptelor noastre, despre importanța exteriorizării credinței, a concretizării ei în acte de dragoste față de aproapele.

Este destul de tentantă ispita de a rămâne la partea teoretică a credinței și de a concretiza foarte puțin din mesajul evangheliei. Câte din cuvintele lui Isus le-am transformat în fapte? Câte din învățăturile Domnului s-au „întrupat” în viața noastră? Să nu uităm că Isus condiționează fericirea nu de cunoașterea Scripturii, ci de împlinirea ei: „Știind acestea, fericiți sunteți dacă le faceți” (In 13,17). Nu este suficient să știm ce a făcut sau să vorbim despre el și lucrările sale, ci trebuie să facem ceea ce el ne cere, după cum el a făcut faptele Tatălui, după cum în el s-a împlinit în mod sublim voința Tatălui. Faptele sunt modalitatea desăvârșită de a ajuta Biserica în misiunea de evanghelizare și de a fi o prezență vie și rodnică în mijlocul societății ce se vrea desacralizată. Altfel spus: „Avem nevoie de fapte, nu de vorbe”, lucru valabil în orice domeniu și pentru oricine.

Doamne fă-ne să avem o credință vie, concretizată prin fapte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ