E vremea colindelor

0
282

Sâmbătă 14 decembrie ora 16.30 Corul „Îngeraşilor” şi Corul „Juvenes Ecclesiae” din parohia noastră, dirijaţi de dl Maximilian Husaru,  au susţinut un concert în cadrul Sărbătorilor din iarna 2013-2014, pe scena amplasată pe bulevardul Ștefan cel Mare. Colindele interpretate fac parte din repertoriul naţional.

La acest moment de sărbătoare au participat pr. Pavel Beşleagă, părinţi, bunici, prieteni şi toţi cei care s-au lăsat cuceriţi de bucuria şi pacea pe care o aduce în suflete colindul.

Într-o atmosferă minunată de sărbătoare, în ajunul Duminicii a treia din Advent când ne pregăteam de aprinderea celea de a treia lumânare – lumânarea păstorilor – glasurile suave şi vesele ale coriştilor au răsunat până în înaltul cerului şi au slăvit iubirea nemărginită şi milostivă a Tatălui ceresc manifestată prin trimiterea Fiului său  la noi, pe pământ.

Bucuria sfântă pe care o cerem în această duminică de la Dumnezeu să ne fie însoţitoare fidelă pe drumul vieţii noastre.

Îi felicităm şi le mulţumim pentru aceste momente de înălţare sufletească!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ