Duminică 22 septembrie în parohia noastră s-a marcat deschiderea anului şcolar 2013-2014, în  cadrul sfintei Liturghii de la ora 9.15 celebrată de pr. Cristian Bîrnat.

Sâmbătă, pentru o participare frumoasă şi demnă, elevii printr-un moment de rugăciune şi tăcere şi-au examinat conştiinţa, prezentându-se apoi la confesional pentru a cere şi primi iertare de la Dumnezeu.

 

Programul de cântece şi repetiţia pentru sfânta Liturghie solemnă de duminică au fost realizate de dl dirijor Maximilian Husaru.

În cadrul sfintei Liturghii elevii au cântat, au proclamat lecturile sfinte, au citit intenţiile pregătite de ei în momentul rugăciunii credincioşilor şi au prezentat la oferirea darurilor hostii, apă şi vin, o lumânare, cărţi religioase, un ghiozdan cu rechizite şi flori.

La omilie, pr. Cristian pentru a scoate în evidenţă începerea şi surprizele noului an şcolar s-a folosit de un ghem de aţă. Elevii au sesizat că aţa are noduri şi părintele ajutat de un ministrant care a desfăcut un nod, le-a explicat că pe parcursul pregătirii lor vor avea parte de noutăţi şi că pentru a le înţelege vor avea nevoie de ajutorul părinţilor şi al cadrelor didactice. I-a îndemnat de elevi să folosească bine inteligenţa dăruită de Dumnezeu şi să dedice timpul necesar pentru pregătirea lor intelectuală şi religioasă.

La sfârşitul sfintei Liturghii părintele paroh Iosif  le-a vorbit elevilor şi părinţilor despre importanţa educaţiei religioase, manifestată prin participarea săptămânală la sfânta Liturghie de duminică, la cateheză, oră de religie şi educaţia muzicală, cu posibilitatea de a deveni membru în Corul „Îngeraşii”.

Apoi împreună cu pr. Cristian a oferit copiilor, elevilor, profesorilor, educatorilor, învăţătorilor şi credincioşilor binecuvântarea specială.

Isus Cristos, Domnul şi Învăţătorul nostru să dăruiască tuturor elevilor bucuria unui an şcolar frumos, plin de reuşite, spre mărirea sa şi spre mulţumirea  celor care se implică în educaţia şi formarea lor.

Impresii

Acest an şcolar l-am început cu mult curaj şi bucurie. Am cunoscut noi colegi de şcoală şi îmi doresc să avem o prietenie frumoasă. Azi la sfânta Liturghie, la momentul oferirii darurilor am dus la altar o lumânare aprinsă. Îl rog pe Isus şi pe Duhul Sfânt ca să-mi lumineze mintea ca să pot învăţa!” (Carol)

 

Sunt elevă în clasa a II-a şi am aşteptat cu nerăbdare începerea anului şcolar şi a sfintei Liturghii de astăzi. Vreau ca toţi elevii să se bucure, să fie prieteni adevăraţi! Sfânta Maria să mă ajute să învăţ bine şi să particip la activităţile pregătite pentru noi!” (Maria)

 

Vreau ca acest an să am parte de multe, de multe surprize frumoase. Vreau să fiu prezentă şi activă în cadrul activităţilor atât de la şcoală cât şi în parohia noastră. Succes tuturor!” (Ana-Maria)

 

Le doresc colegilor şi tuturor copiilor din lume un an şcolar bun, cu folos şi plin de reuşite. Îl rog pe Dumnezeu să ne călăuzească paşii!” (Andreea)

 

Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne ajute să învăţăm şi să aducem bucurie părinţilor noştri! În special m-am rugat azi pentru toţi elevii de clasa a VIII-a care vor avea de susţinut examene!” (Alexandra)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.