“Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor”(Mc 9,35)

0
714

Ce înseamnă să fii ultimul…, slijitorul tuturor…, umil…?

Umilinţa înseamnă bunătate, blîndeţe.

Ea este aducătoare de pace şi seninătate în suflet. Isus Cristos însuşi ne îndeamnă în acest sens: „Învãţaţi de la Mine, cã sînt blând şi smerit cu inima, şi veţi gãsi odihna sufletelor voastre” (Mt 11, 29).

Umilinţa înseamnă deschidere, receptivitate, abandon.

Fiinţa cu adevărat umilă se abandonează în totalitate voinţei divine. Ea manifestă dorinţa de a-L lăsa pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Aceasta înseamnă să se bucure plin de recunoştinţă de toate darurile care vin de la El, să aibă credinţă în puterea Lui, în voinţa Lui de a ne reprimi în braţele Sale, dar mai presus de toate să Îi acorde Lui primul loc în viaţa sa. Fiinţa umilă este capabilă să manifeste supunere atît faţă de Dumnezeu cît şi în faţa semenilor săi, din dragoste de Dumnezeu. Astfel, umilinţa asigură fiinţei o legătură corectă atît cu Creatorul cît şi cu creaţia Sa.

Umilinţa înseamnă încredere.

Fiinţa umilă ştie că este un copil al lui Dumnezeu, de aceea primeşte cu încredere tot ceea ce Tatăl îi trimite, conştient fiind că, indiferent de încercările prin care îl trece, Acesta nu poate să îi dorească decît binele.

Umilinţa înseamnă simplitate, naturaleţe.

Viaţa unui om umil este simplă, şi totuşi nu este neatractivă, este uşoară, şi totuş metodică sau bine organizată. Omul umil ştie că realizarea lucrurilor mari constă în realizarea impecabilă a lucrurilor mici.

Umilinţa înseamnă renunţare.

Ea presupune să renunţi la ideea de „eu” şi „al meu”, de posesivitate asupra unui rol, a unei activităţi, a unui obiect, a unei persoane, a propriului corp fizic, căci chiar şi acesta şi toate bunurile pe care le deţinem nu ne aparţin în realitate. Toate acestea ne-au fost lăsate în „administrare”, cu scopul precis de a ne împlini menirea pentru care am fost creați.

Umilinţa înseamnă răbdare, ascultare, acceptare.

O persoană umilă este cea care face efortul de a-i asculta şi de a-i accepta pe ceilalţi exact aşa cum sînt. Cu cît acceptarea celorlalţi este mai mare, cu atît persoana va fi mai demnă de stimă şi va fi mai ascultată.

Umilinţa înseamnă realism, corectă înţelegere.

Ea este opusul importanţei de sine. Orgoliul reprezintă încercarea disperată a unei persoane de a scăpa de propriile sentimente de inferioritate. Ea îşi doreşte onoruri şi elogii pentru a se asigura că este o persoană valoroasă, în contrast cu ceea ce simte faţă de ea însăşi. Cu toate acestea, elogiile şi admiraţia nu sînt niciodată suficiente. O astfel de fiinţă nu manifestă niciodată destulă siguranţă şi de aceea persistă în încercările de a-i impresiona pe ceilalţi cu realizările sale.

Însă persoana cu adevărat umilă nu urmăreşte satisfacţia de a fi apreciată, flatată sau recunoscută de ceilalţi. Umilinţa nu presupune negarea calităţilor sau darurilor cu care eşti înzestrat, ci acceptarea faptului că toate acestea sînt un dar de la Dumnezeu şi că puterea pe care o manifeşti este de fapt Puterea Lui. Ea trece doar prin tine, dar nu vine de la tine.

Umilinţa înseamnă înţelepciune.

Umilinţa îţi dă puterea de a percepe situaţii, de a discerne cauzele obstacolelor şi dificultăţilor, şi de a rămîne tăcut. Cuvintele omului umil sînt pline de miez, sînt puternice şi rostite cu bunăcuviinţă. O persoană umilă poate împrăştia furia cuiva numai cu cîteva cuvinte. Un singur cuvînt rostit cu umilinţă are valoarea a mii de cuvinte.

Umilinţa înseamnă iertare.

Iertarea este unul dintre cele mai mari gesturi de umilinţă pe care le putem face. Iertarea presupune renunţarea la dreptul de a ni se face dreptate pentru un rău care ne-a fost pricinuit. Ea reprezintă renunţarea la sine şi renunţarea de a insista pe dreptatea noastră. O persoană umilă este capabilă să se descurce în toate circumstanţele, indiferent cît de nefamiliare şi negative ar fi.

Umilinţa înseamnă măreţie.

Semnul măreţiei este umilinţa. Paradoxal, omul umil, cu cît este mai mare, cu atît este mai mic. Şi cu cît este mai mic, cu atît este mai mare. Atunci cînd cineva manifestă virtutea umilinţei, toată lumea se apleacă în faţa sa, căci toţi se apleacă în faţa celor care s-au aplecat ei înşişi mai întîi.

Umilinţa înseamnă iubire.

La fel ca şi iubirea, umilinţa „îndelung rabdăroare, este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul, nu se bucură de nedreptate, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”. ( 1Cor 13)

Iată pentru ce Cristos ne cere să trăim virtutea umilinței, pentru că atunci când ești plin de tine însuți Dumnezeu nu te mai poate umple. Când însă te golești, Dumnezeu are un vas folositor, iar el vrea tot timpul să reverse asupra noastră tezaurul harurilor sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.