campus pentru copiiÎn perioada 6-11 august 2012, la catedrala ”Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, s-a desfăşurat campusul cu tema ”Kung-Fu Panda” la care au participat 116 copii, animaţi de 25 tineri. Campusul a fost oraganizat de părintele vicar Petru Dorcu în colaborare cu Surorile Providenţei.

Atât copilaşii de grădiniţă, cât şi cei mai mari, l-au avut  în vizor pe Po, Panda cel mare şi gras, care a trecut prin multe peripeţii din care noi toţi am avut de învăţat.

 

Luni toţi ne-am îndreptat gândurile către visuri şi am reflectat asupra  propriilor dorinţe, aspiraţii secrete. Fiecare şi-a scris visul pe o pană de hârtie, iar după ce au fost aşezate în ”cufărul viselor” au fost duse în procesiune în biserică, în cadrul rugăciunii finale.

Marţi tema zilei a fost ”nu există accidente”. Cu toţii am înţeles că totul se întâmplă cu un motiv anume, nimic nu e întâmplător în viaţă.

Miercuri am fost solidari, am învăţat că e bine să avem încredere în cei de lângă noi, dar trebuie şi să oferim încredere aproapelui nostru.

Joi a fost o zi specială deoarece ziua s-a desfăşurat în aer liber, pe dealul Repedea. Acolo am descoperit că răbdarea, solidaritatea, înţelegerea, sinceritatea şi atenţia faţă de ceilalţi sunt valori dobândite prin angajare şi sacrificiu, valori necesare la realizarea propriilor dorinţe.

Vineri am avut parte de o ”surpriză”: am fost puşi faţă în faţă cu eşecul. Am învăţat că, dacă în viaţă întâlneşti un obstacol nu trebuie să dai înapoi. Deziluzia nu are ca tratament resemnarea, ci angajarea.

Sâmbătă am descoperit secretul acestui campus: ”pentru ca un lucru să fie special, trebuie doar să crezi că este special”. Fiecare este ingredientul secret  al propriei vieţi.

Pe parcursul campusului fiecare copil a participat la trei din cele 9 laboratoare propuse: Piersicul sacru, Bolas, brăţări şi coliere din mărgele, brăţări din aţă, pasta de sare, experimente fizice, jucării, ritm şi armonie,  scoobydou.

În fiecare zi un moment aşteptat de toţi a fost Olimpiada care a avut următoarele probe: ştafete, jocul galaxiilor, jocuri cu apă, Palatul de Jad, Pergamentul Dragonului. Punctele acumulate de fiecare echipă pe parcursul săptămânii au permis juriului ca, la sărbătoarea finală, să desemneze câştigătorii Olimpiadei.

Fiecare zi a campusului a început şi s-a încheiat cu un scurt moment de rugăciune în Catedrală, şi ne-am bucurat să îi avem în mijlocul nostru pe PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, şi părintele paroh Iosif Dorcu.

Un alt moment semnificativ al acestei săptămâni a fost vineri, când am avut ocazia de a ne spovedi, pregătindu-ne astfel pentru a participa cu toţii la liturghia de încheiere a campusului.

Campusul s-a încheiat cu o sărbătoare la care au fost invitaţi şi părinţii copiilor. Fiecare grupă a prezentat o scenetă sau un bans, rodul momentului de creaţie din timpul zilei.

Mulţumim pentru această săptămână specială din timpul vacanţei părintelui Petrică, surorilor, Preasfinţiţilor, părintelui paroh şi celorlalţi părinţi vicari din parohie. Un mare ”mulţumesc” tuturor animatorilor pentru creativitate, răbdare, înţelegere şi entuziasm. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi la anul să ne reîntâlnim împreună cu aceeaşi bucurie şi zâmbete pe feţele noastre. Mulţumim!

 

Impresii campus:

Această săptămână de campus a fost extraordinară. Am avut animatori foarte înţelegători şi foarte prietenoşi. Am făcut bansuri interesante, multe jocuri, cântece şi multe alte lucruri distractive. Am vizionat în fiecare zi o secvenţă din filmul Kung  Fu Panda din care am învăţat multe lucruri. A fost minunat!.

Mălina Bejenaru

 

Campusul de anul acesta a fost pentru mine un adevărat paradis. Aici mi-am făcut mulţi prieteni, m-am distrat mai mult ca niciodată şi am învăţat lecţii de viaţă adevărate. Îmi doresc mult să revin şi anul viitor, deoarece am fost impresionată de ce am văzut până acum.

Claudia Lucaciu

 

Cele şase zile petrecute în acest campus au fost minunate, fascinante am putut încerca expereinţe noi… Am învăţat la laborator, ne-am făcut prietene noi şi am trecut prin multe aventuri fascinte şi interesante.

Petercă Adelina şi Apetrei Cristina

 

Mi-a plăcut mult foarte mult campusul acesta deoarece am făcut laboaratoare multe şi frumoase şi a fost ceva deosebit faţă de anii trecuţi.

Lupaşcu Clara – Sofia

 

Campusul a fost pentru mine o săptămână unică din această vară. A fost distractiv, poate distractiv este prea puţin spus. Au fost momente tensionate de curiozitate.

Roşu Eduard – Cristian

 

Anul acesta a fost prima oară când am venit la campus pentru că sunt ortodoxă  şi am auzi de la o colegă. Mi-a plăcut FOARTE MULTşi aş fi vrut să dureze mai mult.

Roxana Ciuntu

 

În acest campus m-am simţit ca într-o familie. Am avut foarte mulţi animatori speciali şi minunaţi. Totul a fost superb şi am legat multe prieteni frumoase. Sper să mai pot trece prin aceste experienţe speciale.

Buznea Ana – Maria

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.