Cred că eram prin clasa a doua când am urmărit cu 
atenţie cum mama mea, prin luna martie tăia (la noi se spune a curăţa şi parcă e mai evanghelică forma aceasta) via. Cu mintea mea de atunci, ştiu că i-am pus multe întrebări. De ce nu o lasă să crească mare ca un copac? De unde ştie ea care corzi sunt bune şi care sunt rele? (Şi ştiu că mi-a arătat unele uscate, degerate, ca se rupeau uşor între degete.) De ce via plânge şi la unele ramuri era o sticlă, în care colectau „lacrimile” viei? De ce ne era interzis să alergăm şi să ne jucăm prin vie? Şi multe alte întrebări… Şi am primit răspunsuri: Vechii lăstari trebuia e tăiaţi ca să apară alţii noi, să nu alergăm prin vie că mugurii sunt foarte fragili şi se pot rupe uşor, şi aceştia sunt viitorii lăstari. Iar despre „apa de vie” colectată în sticle, era apă de leac, foarte bună pentru alinarea durerilor de ochi….
Citind evanghelia de azi mă văd prin vie, acum 45 de ani… Şi văd că Isus a fost foarte atent şi el la ce se întâmplă cu butucul de vie, câte mistere are, ce important e butucul pentru lăstari, ce înseamnă viaţa mlădiţelor doar dacă sunt pe butuc…
Isus, ca să se facă mai înţeles, el însuţi se compară cu butucul de vie. Minunată imagine, copleşitoare pedagogie… „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele..” În această imagine, atât de banală şi atât de simplă, descoperim o mulţime de realităţi: dependenţa de Isus, fără Isus nu este viaţă, Dumnezeu e judecător drept, importanţa roadelor (de şase ori apare cuvântul ROD), importanţa cuvântului şi a poruncii lui Dumnezeu, prin cuvânt suntem, sau putem deveni, curaţi … Şi am putea continua.
Isus rosteşte acest discurs înainte de Cina cea de taină. Apostolii, destul de derutaţi, poate, de ceea ce se întâmpla, aveau nevoie de o încurajare, de un apel mai clar: Rămâneţi cu mine. La puţine ceasuri după aceea, când apostolii s-au risipit, sau adormit, Isus le reproşează: un cea nu aţi fost în stare să rămâneţi cu mine? Multe fraze sunt splendide în acest fragment evanghelic, multe impresionează.
Aş începe cu invitaţia lui Isus, care mi se pare fundamentală: „Rămâneţi în mine şi eu în voi!” invitaţia valabilă oricui şi oriunde.
Într-o lume adesea debusolată, într-o lume mereu în căutare, dar în care valorile sunt inversate, invitaţia este plină de speranţă.
Tânărului, îmbătat de ideologii distructive, adesea atât de înstrăinat de creştinism şi valori umane autentice, deşi este botezat, Isus îi spune azi: Rămâi în mine!
Soţului, influenţat de colegi şi de pseudo modelele din jur şi din mass-media, care nu mai înţelege valoarea fidelităţii conjugale, Isus îi spune azi: Rămâi în mine, fără mine nimic nu poţi face!
Soţiei, care e aproape de disperare din cauza lipsei de înţelegere şi iubire, azi Isus îi spune: Rămâi în mine! Ai încredere în mine!
Tânărului seminarist, care nu ştie şi nu se decide să urmeze idealuri mari, Isus îi spune: Rămâi cu mine!
Mamei, care e atât de necăjită că fiul sau fiica a apucat cărări greşite şi pare a fi pierdut(ă), Isus îi spune: Rămâi cu mine, că dacă cuvintele mele rămân în tine, poţi cere orice şi vei primi!
Persoanei disperate, care caută rezolvarea problemelor la păgâni, la vrăjitoare, la cititori în cărţi şi stele, sau care aleargă după minuni ieftine, Isus azi îi spune: Rămâi cu mine!
Persoanei grav bolnave, care crede că singura salvare este suicidul, Isus azi îi spune: Rămâi cu mine, căci eu sunt viţa cea adevărată. Fără mine nimic nu puteţi face!
Preotului, care adesea nu vede imediat rodul muncii sale iar lumea de azi aşa de uşor îl condamnă (uitaţi-vă în ziare!), şi atacat fiind chiar de proprii enoriaşi, trăieşte uneori decepţii, Isus azi îi spune: Rămâi în mine şi eu în tine!
Şi am putea continua, pentru că invitaţia este adresată tuturor oamenilor.
În al doilea rând, Isus oferă totul: mlădiţelor care rămân cu el şi în el, li se promite demnitatea de ucenici ai săi.
La Ierusalim am avut un coleg şi un prieten, Jose, un preot din Chile, cu câţiva ani mai mare decât mine. Istoria lui este una cu totul aparte. Era fiul unic al unui mare bancher din această ţară sud-americană. Ca student a avut posibilitatea de a face o experienţă de şase luni în Zimbabwe, într-o misiune catolică, ca profesor. Ce s-a întâmplat cu el acolo, nici el nu ştie exact, dar a luat o decizie: să devină preot. Ajuns acasă, îi face cunoscut planul său tatălui. Acesta, deşi era catolic, nici nu a vrut să audă, considerând că fiul său ar trebui să-l moştenească şi să-i continue afacerile. Fiul a insistat şi i-a spus că, orice ar fi şi orice s-ar întâmpla, el vrea să fie preot. Tatăl a trecut la ameninţări: „dacă vei deveni preot, nu te voi mai considera fiul meu, iar în casa mea nu vei mai călca niciodată”. Lucru care s-a şi întâmplat. Din anul 1990 nu a mai fost primit niciodată acasă. El l-am întâlnit la Ierusalim unde făcea studii, pentru a fi profesor de Biblie într-un seminar.
Aceste tânăr a înţeles perfect invitaţia Domnului: Rămâi cu mine şi vei fi ucenicul meu!
Un alt aspect din evanghelia de azi, dar trist de data aceasta, este plângerea lui Isus: Nu toate mlădiţele aduc rod…. Şi dă şi verdictul pentru acestea: „Cine nu rămâne în mine este aruncat afară, ca mlădiţa tăiată, şi se usucă. Mlădiţele uscate sunt adunate, aruncate în foc şi ard.”
Poate aici este şi durerea noastră ca preoţi: foarte mulţi creştini poartă acest nume, sunt mlădiţe (adică spun că sunt cu Isus) dar nu aduc rod.
Să nu mergem prea departe: România este o ţară creştină, şi totuşi, comportamentul general nu e nicidecum creştin. Câţi creştini simt nevoia de a fi cu Isus măcar duminica? Câţi creştini sunt în duşmănie şi nu au ca valoare în viaţa lor iertarea? Câţi creştini umplu tribunalele? Câţi creştini îşi uită părinţii prin aziluri? Câţi creştini sunt de acord cu legi totalmente anticreştine şi nu iau atitudine contra lor?
Azi ar trebui să vestim tuturor, la toate nivelurile, de pe cele mai înalte tribune: „Fără Isus nu puteţi face nimic! Dacă vreţi să aveţi viaţă, trebuie să veniţi lângă şi cu Isus! Cine nu este cu Isus se aseamănă cu mlădiţele uscate, care sunt aruncate şi ard în foc. Doar prin Cristos şi prin poruncile lui putem să fim curaţi şi curăţaţi”
Exemplul cel mai grăitor că toate acestea sunt adevărate, e chiar Sfântul Paul, din prima lectură. Cine era el fără Isus? Un om inteligent, dar un persecutor, un om care nu ştia ce este iubirea şi iertarea. Cine este el cu Isus? Un apostol, un învăţător, unul care ne va lăsa drept capodoperă Imnul Dragostei (1Cor 13).
Barnaba este cel care îl aduce şi îl uneşte pe Paul cu trunchiul Bisericii, Biserică de care nu se va mai dezlipi niciodată. Vă invit să fim şi noi adevăraţi Barnaba de azi, care să-i aducem pe toţi la Isus şi care să rămână pentru totdeauna ca mlădiţe pline de rod acum în mileniul al treilea. Să fim Barnaba pentru copiii noştri, să fim Barnaba pentru colegii noştri, să fim Barnaba pentru cel care îl caută pe Cristos, să fim Barnaba pentru cel disperat şi necăjit, să fim Barnaba pentru omul de pe stradă, să fim Barnaba pentru lumea noastră de azi.
