Duminica exigenţei

0
409

papa benedict la zidul plangerii

Dacă se coboară de pe Muntele Măslinilor spre Ghetsemani, pe la jumătatea distanţei se ajunge într-un loc numit Dominus Flevit. Aici, spune tradiţia, dar faptul este consemnat de evanghelişti, Isus a plâns asupra Templului. În faţa sa se arăta impresionant, solemn şi grandios templul. Isus plânge. Ştim că a mai plâns la moartea lui Lazăr, iar evanghelistul specifică: „Iată cât de mult îl iubea Isus.”. Isus plânge şi asupra templului, iar noi am putea deduce şi adăuga: „Cât de mult iubea Isus Templul şi Ierusalimul!”.

Pe de altă parte, pentru Isus, templul era parte integrantă din viaţa religioasă a poporului, era locul sacru prin excelenţă, loc sacru spre care se îndrepta în fiecare an. Să mai amintim că aici Isus a fost prezentat şi în primele zile ale vieţii sale pământeşti. Apoi la 12 ani parcă se refugiază şi se face pierdut de către părinţi pentru a fi şi mai mult „în CASA TATĂLUI MEU”, o expresie care este profund teologică şi prin care se vede importanţa pe care el o dă templului.

Azi revedem aceeaşi expresie: „Aţi făcut din CASA TATĂLUI MEU….”

Ţinând cont de toate acestea, putem înţelege gestul său, poate puţin dur pentru unii, sau chiar nepotrivit pentru Isus cel milostiv şi îndurător, pentru alţii. Însă, când iubeşti un lucru, nu poţi trece cu vederea profanarea acelui lucru, şi vrei să-l aperi. Isus nu poate să nu fie exigent atunci când e vorba de cinstirea şi păstrarea sfinţeniei şi demnităţii templului.

Evanghelistul Ioan ne spune că Isus este intrigat de prezenţa negustorilor, a schimbătorilor de bani şi a animalelor, care era cu totul nedemnă pentru un spaţiu de rugăciune şi de sărbătoare. Oricine venea, avea nevoie să cumpere cele necesare pentru jertfă, să schimbe bani pentru ofrandele de la templu. Toate aceste erau permise, dar nu la templu, ci în valea Cedronului, în afara cetăţii.

Şi nu era numai asta. În timpul lui Isus eleniştii, care ocupaseră chiar şi templul, au schimbat multe la templu: multe reguli liturgice, chiar şi calendarul. Aşa se face că grupul de la Qumran a luat fiinţă ca o reacţie la această elenizare a templului. Ori Isus, atunci când spune „Râvna casei tale mă consumă”, nu e o reflecţie de moment, doar pentru ceea ce vede, ci e o observaţie care îl afecta de mai mult timp. El vrea să ia atitudine şi contra acestei decăderi spirituale, care îl îndurera mai mult decât prezenţa animalelor şi a vânzătorilor.

Dar trebuie să spunem că atitudinea lui Isus nu e numaidecât nouă, deoarece profeţii au avut atitudini identice în apărarea demnităţii templului. Azi Isus foloseşte limbajul profeţilor, pentru a arăta contemporanilor, celor vizaţi că el este profetul şi preia limbajul şi expresiile acestora. Iată câteva exemple. Ieremia afirmă: „Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri peşteră de tâlhari? (Ier 7,11). Zaharia, vorbind despre sosirea zilei lui Mesia, spune şi el “Şi nu va mai fi negustor în Casa Domnului atotputernic în ziua aceea (adică în ziua venirii lui Mesia) (Za 14, 10). Ca şi duminica trecută vedem legătura şi relaţia pe care o face Isus cu textele şi profeţiile din Vechiul Testament.

În al doilea rând, Isus foloseşte cuvântul templu în două sensuri: clădire de piatră, dar şi trup al său. Trupul său este un templu: în el locuieşte Dumnezeu, e un templu care poate fi distrus (referinţă la moartea sa) dar un  templu care poate fi refăcut în trei zile. Templul din Ierusalim, distrus în anul 70 n-a mai fost refăcut niciodată, dar adevărata locuinţă a lui Dumnezeu pe pământ, Trupul lui Isus, va fi reedificată în trei zile (prin înviere).

Mai târziu Sf. Paul va afirma cu claritate acelaşi adevăr, extinzând afirmaţia la fiecare creştin, care are şansa şi posibilitatea învierii: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” Şi mai adaugă: „Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu,  şi Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi, este sfânt.

„Dar el vorbea despre templul trupului său.”  Din evanghelia de azi, această schimbare de accent, progresivă, de la templul de piatră, Casa Tatălui, spre trupul lui Isus, cel Înviat, care ajunge la trupurile noastre sfinţite prin botez şu umplute cu Duhul Sfânt, ne pune pe gânduri.

Noi nu putem fi acuzaţi că am fi profana templul sfânt, dar putem fi acuzaţi de profanarea capodoperei lui Dumnezeu, care este trupul nostru, adesea transformat într-o peşteră de tâlhari prin păcat. Isus azi nu este unul dur, dar unul exigent, care vrea păstrarea demnităţii şi sfinţeniei locuinţei lui Dumnezeu.

Se poate vorbi azi despre o adevărata teologie a trupului, care este capodopera creaţiei, o reevaluarea a trupului pe care admirabil a prezentat-o Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea.

Ori, tot azi, putem vorbi, poate, de cea mai mare lipsă de consideraţie a trupului: trupul uman marfă, trupul uman desfigurat de mass-media, trupul uman destinat arderii în cuptoarele lagărelor de concentrare,  trupul uman obiect al violenţei, trupul uman fără valoare de cei care propaga moarte pe orice cale, trupul uman povară care trebuie eliminată prin eutanasiere, trupul uman rod a hazardului şi nu al creaţiei generozităţii lui Dumnezeu, trupul copilului fără valoare chiar şi după naştere (aşa cum afirma recent o aşa-numită academiciană britanică).

Ori Isus a venit ca acest trup să fie vindecat, răscumpărat şi înviat.

Mă întreb şi vă întreb: dacă Isus, ar vizita templul trupului nostru (mai ales acum, când spunem că ne pregătim pentru Paşti), ce ar spune? Credeţi că ne-ar spune: „Bine slugă bună şi credincioasă”? Sau ne-ar numi „morminte văruite” şi „pui de năpârci”? Sau poate ar lua un bici? Ar răsturna oare tarabele planurilor noastre mai puţin creştine, toate interesele noastre egoiste, toate inversările de valori care copleşesc viaţa şi gândirea noastră, fără suport evanghelic? Oare ar fi mulţumit de noi?

Azi templul nu mai există. Mai poate fi văzut doar un mic fragment din marele templu, aşa numitul Zid al Plângerii.

Dar trupul nostru, ca şi al lui Cristos, are şansa învierii, a veşniciei. El nu va dispărea niciodată, dacă vom şti să parcurgem, cu Cristos şi ca şi Cristos, Calea Crucii acestei vieţi, ca apoi să trăim Paştele, un Paşti nu de o zi, ci Paştele veşnic.

Isus este exigent, dar are dreptate. A fi creştin nu e uşor şi nici comod totdeauna, dar exigenţa este garanţia reuşitei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.