Duminica panoramelor

0
288

schimbarea lui isus la fataÎmi amintesc că, într-o după amiază, coboram de pe Tabor, în taxi, alături de o călugăriţă în vârstă, din Portugalia. Nu am s-o uit niciodată: plângea cu lacrimi de bucurie, pentru că ajuns să vadă minunăţia şi măreţia Taborului: „De aici am văzut tot, m-am simţit ca în paradis. Împărtăşania pe care am primit-o aici pe Tabor, rugăciunea de aici, vederea împrejurimilor, florile de aici: totul e minunat. Chiar şi adierea vântului mi s-a părut mai mângâietoare….Mi-am dorit de mic copil să ajung aici. Mulţumescu-ţi, Doamne!”

Şi avea mare dreptate acea soră. De aici se văd o mulţime de locuri minunate, istorice, importante: Lacul Genezaret, Valea Iordanului, Muntele Belvoir, Multele Gelboa, locul viei lui Nabot, Naim, Valea Esdrelonului, Muntele aruncării lui Isus, Nazaretul, iar în zilele senine se vede, spre apus, Muntele Carmel. Şi e o linişte cum nu vă puteţi imagina…. E adevărat că de aici avem una dintre cele mai frumoase imagini panoramice din Galileea.

Dar e şi o imagine panoramică istorică: pe la poalele Taborului a trecut Abraham, după despărţirea de Lot, pe muntele vecin,Gelboa, au avut loc războaiele din timpul lui Saul şi David, pe aici a trecut şi Ilie în drum spre Carmel….prin apropiere a lucrat sau a trecut Iosif şi Maria de la Nazaret, aici au fost apostolii cu Isus, aici s-a auzit vocea cerească a Tatălui….şi aici, de 2000, de ani urcă, pentru o întâlnire cu Isus, pelerini. Aici au construit cetăţi bizantinii, apoi benedictinii, apoi cruciaţii, apoi călugării franciscani, şi toţi au venit aici ca să se roage.

De ce am spus toate acestea? Pentru că acum, în Postul Mare, însăşi Biserica ne invită aici pentru a-l cunoaşte mai bine pe Isus: ca să ştim mai clar, în Vinerea Mare, că cel care moare pe Cruce, pe Calvar, s-a dezvăluit, cu semne cereşti, de lumină şi voce cerească, aici pe Tabor.

Dintotdeauna Dumnezeu ne face marile sale revelaţii pe munţi: Abraham pe muntele Moria (azi, Garizim), Moise pe muntele Sinai, şi apoi pe Nebo, Ilie pe muntele Carmel şi am putea continua. Isus, în activitatea sa, preferă, de asemenea, munţii:victorie asupra diavolului, pe Muntele Ispitirilor, va predica pe Muntele Fericirilor, azi se descoperă în toată splendoarea sa pe Tabor, va muri pe Calvar, se va arăta ucenicilor, după înviere, pe Muntele Sion, se va înălţa de pe muntele Măslinilor.

De ce oare? Doar Isus ne-a spus: „Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei din casă” (Mt. 5,14.15) Aşa se explică: faptele de excepţie, din viaţa lui Isus, trebuiau să lumineze tuturor, să fie ca nişte faruri ale revelaţiei divine şi toţi să poată fi părtaşi la aceste evenimente mântuitoare.

Muntele este şi un loc de pregătire: aşa cum Moise i-a pregătit pe evrei pentru marea intrare în Ţara Promisă, la fel şi Isus vrea să-i pregătească pe apostoli pentru intrarea în marea aventură a suferinţelor şi morţii sale, şi apoi a învierii sale, „când Fiul Omului va fi înviat din morţi”.

Va rămâne o întrebare: de ce nu i-a luat Isus pe toţi apostolii ca să fie martori la acestă minune, unică în felul ei? Ceilalţi au rămas la poalele muntelui, unde Isus a făcut o minune: a vindecat un posedat din acea localitate (Lc. 9,37 – 49).

Au fost aleşi cei care vor avea un rol important în perioada imediat următoare după Rusalii, şi, probabil aceştia aveau nevoie de confirmări de acest fel, (lumină, voce cerească şi martori din Vechiul Testament) asupra divinităţii sale: Ioan, care va fi alături de Maria, Petru, viitorul principe al apostolilor, şi Iacob, primul care se va confrunta cu ideea de martiriu pentru credinţa şi mărturia sa despre Isus.

Mai întâi aici avem semnul luminii, al strălucirii. Totdeauna lumina, culoarea, strălucirea impresionează, oferă stare de bine. Asta se poate vedea şi din cuvintele lui Petru: „Doamne ce bine ne este nouă aici!”. Tot ce vede, tot ce aude, tot ce simte, tot ce experimentează aici cu Isus, îl face fericit.

Al doilea semn este prezenţa lui Moise şi Ilie, două persoane despre care, sigur, apostoli ştiau că au avut un rol excepţional pentru istoria poporului: Ilie, cel mai mare dintre profeţi, profetul care nici măcar nu a văzut moartea, şi Moise, marele eliberator al poporului. Pentru apostoli era ceva neaşteptat, surprinzător, dar şi fericitor să-i vadă pe aceşti doi corifei ai istoriei. Şi pentru noi e importantă această prezenţă: vedem că Isus nu se detaşează de Vechiul Testament, nu îl înlocuieşte, ci creează unitate, stă împreună cu cei doi, se afişează împreună cu ei. Mă gândesc că poate apostolii mai aveau întrebări: Oare acest Isus ne va rupe de credinţa părinţilor noştri? Acum se clarifică: El este cu Ilie, cu Moise, stâlpii credinţei lor.

Am avut ocazia să-l cunosc pe Pr. Daniel Rufeisen, călugăr carmelitan, ba chiar am concelebrat de două ori cu el. S-a născut în anul 1922, în Polonia, într-o familie de evrei nepracticanţi. A avut o viaţă foarte agitată, mai ales în timpul războiului, când părinţii lui au fost deportaţi. El s-a refugiat în Germania, apoi în Bielorusia. La un moment dat găseşte refugiu la nişte călugăriţe. Aici vine in contact cu Noul Testament de care se îndrăgosteşte. Astfel îl cunoaşte pe Acela pe care îl va numi „fratele meu Isus”. Toată viaţa sa, în toate discuţiile sale, va folosi foarte des acest apelativ: „fratele meu Isus”. Mai lucrează apoi un timp ca poliţist în armata rusă. În anul 1946 se va boteza într-o mănăstire carmelitană, în Polonia, dar va insista ca totdeauna să se spună că „este creştin, dar din neamul lui Isus, cu identitate ebraică”. Poate mulţi nu l-au înţeles, dar a insistat să fie, cum spunea el, ca şi Isus: în acelaşi timp creştin, dar şi evreu.

Cu greu va pătrunde în Israel (pentru că era considerat neevreu, fiind creştin) dar, în cele din urmă, prin anul 1965, va reuşi. Aici va crea o comunitate de vorbitori de ebraică, de evrei convertiţi. A fost un om carismatic, foarte iubit. Era convins, şi o repeta des, insistent: „creştinismul nu trebuie nicidecum separat de tradiţia ebraică; este necesar şi important ca comunitatea creştină să se regăsească în expresia şi tradiţia ebraică.” A murit în anul 1998.

Citind acum Evanghelia de pe Tabor, şi văzându-l pe Isus între Moise şi Ilie, mă gândesc la exprimarea şi dorinţa părintelui Daniel şi mă întreb dacă noi, chiar dacă ţinem în mână întreaga Biblie, nu facem cumva o dicotomie între religia ebraică şi cea creştină? Isus nu exclude religia ebraică.

Şi al treilea semn: vocea cerească. Apostolii, de asemenea, ştiau că Dumnezeu vorbise în istorie: lui Abraham, lui Moise, profeţilor. Ori, aici pe Tabor, ca şi la Iordan, la botez, se aude concret şi direct, vocea din nor, din cer, Vocea Tatălui, care se prezintă fără echivoc, fără a lăsa loc la interpretări: „Acesta este Fiul meu cel iubit”.

Din nou uimire, întrebări şi noutăţi pentru apostoli.

Şi pentru noi, ca şi pentru apostoli, Taborul este marele sfeşnic, din care Isus ne convinge, prin atâtea semne, că este Trimisul Cerului, Mesia. Ar fi bine, şi cred că Biserica asta doreşte, ca în Vinerea Mare, când îl vom vedea pe Isus plin de durere şi sânge, să ni-l amintim din imaginea de pe Tabor.

Ce diferenţă între Tabor şi Calvar: aici e lumină, pe Calvar cerul se întunecă; aici se aude vocea Tatălui, pe Calvar Isus va striga către Tatăl; aici haina e albă cum nimeni nu o poate albi, acolo va fi însângerată, iar soldaţii o vor trage la sorţi; aici Petru ar vrea să mai rămână, pe Calvar nici nu va ajunge; aici Isus e lângă doi reprezentanţi ai poporului, dincolo reprezentaţii poporului îl vor blama şi îl vor dispreţui; aici stă între doi sfinţi, pe Calvar va sta între doi tâlhari; aici erau trei apostoli, pe Calvar va rămâne doar unul…

Şi nouă ne place Taborul, dar, ca şi Ioan, să rămânem şi pe Calvar: acolo are nevoie Isus de noi, acolo primeşte Ioan misiunea şi demnitatea de fiu. Cu bucuria Taborului, să mergem până pe Calvar, străbătând acest Post Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.