Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu (duminica XXII)

Sondaje

În zilele noastre, nu trece nici o săptămână fără a se da publicităţii noi sondaje cu privire la rating-ul politicienilor. Ştim, săptămână de săptămână, lună de lună, care mai este popularitatea preşedintelui Traian Băsescu, a lui Victor Ponta, Crin Antonescu etc.

Uneori am impresia că este destul de neplăcut pentru o astfel de persoană publică să fie supusă unor astfel de (dez)aprecieri din partea mulţimii. Cu toate acestea, calcularea impactului pe care o persoană îl are asupra mulţimii nu este ceva care să fi apărut în zilele noastre; Evanghelia însăşi, de mai multe ori ne spune, nu în cifre, ci prin anumite notiţe, care a fost popularitatea de care se bucura Isus.

Această popularitate, ne spun Evangheliile, a crescut până când a ajuns la maximum imediat după înmulţirea pâinilor. Dar, de asemenea, această popularitate a scăzut treptat până în momentul pătimirii şi morţii sale, atunci când Isus rămăsese aproape singur.

Dar, iată, astăzi în Evanghelia pe care am ascultat-o, însuşi Isus face un sondaj printre ucenicii săi pentru a vedea unde se află „în preferinţele” oamenilor: „Pentru oameni, cine sunt eu”? Apostolii exprimă acum ecourile pe care le-au auzit prin dreapta şi prin stânga: „Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, alţii că eşti Ieremia sau unul dintre profeţi”. Dar pentru Isus nu aceasta este problema-cheie. Înainte de a porni spre Ierusalim, acolo unde avea să-l aştepte arestarea, patima şi moartea pe cruce, el vrea să cunoască, mai ales, credinţa prietenilor săi, a ucenicilor: „Dar pentru voi, cine sunt eu?” Şi Petru, în numele tuturor, face această mărturisire profundă de credinţă: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”.

Fiu al lui Dumnezeu

Este un lucru extraordinar: Petru nu răspunde ca la catehism. El dă un răspuns care îi implică toată viaţa sa şi a celorlalţi. Acest om este acolo, în faţa lui; acest Isus care trăieşte cu ei de luni de zile, care a împărtăşit cu ei preocupările lor zilnice, grijile lor, munca lor, care i-au determinat să-şi pună o grămadă de întrebări despre identitatea lui („Cine este el, că până şi vântul şi furtuna i se supun „), acest Isus, spune acum Petru, este Fiul lui Dumnezeu.

Şi ceva chiar mai uimitor decât aceasta… Isus îi întoarce răspunsul şi îi spune şi cine este el, Simon, fiul lui Iona. Cine este el? Fiul lui Iona? Nu! Isus nu se opreşte la originea sa umană. Merge mult mai în profunzime. Cine este Simon cu adevărat? Este un fiu al lui Dumnezeu. Dumnezeu este cel care îi inspiră cuvintele lui Simon Petru, nu „carnea şi sângele”. Petre, tu spui că eu sunt Fiul lui Dumnezeu! Asta e adevărat. Dar şi tu, şi tu eşti un fiu al lui Dumnezeu. Iar dovada este că îţi dau un nume divin: Petru, Stâncă.

Acest nume se găseşte în tot Vechiul Testament şi îl desemnează pe Dumnezeu: „El este stânca mea”, cel pe care eu mă pot baza, cel de care mă pot prinde pentru a fi în siguranţă, cel pe care pot să-mi construiesc casa vieţii mele. Ei bine, Petre, eu, Isus, îţi dau un nume divin: „Tu eşti Petru”. Eu, Isus, Fiul lui Dumnezeu, îţi dau şi o putere divină: de a lega şi a dezlega. Ca şi cum i-ar spune: „Priveşte-mă! Eu, desigur, eu sunt Dumnezeu, creatorul omului, eu sunt Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ… Dar dacă am venit pe pământ este pentru ca şi voi să fiţi dumnezei.  Pentru că Biserica, adică voi toţi împreună, sunteţi o Biserică divină, „Trupul lui Cristos”. Pentru că voi toţi prezenţi astăzi aici, sunteţi cu adevărat piatră, stânci solide, care aveţi puteri divine.

Cuvinte verbale!

Există încă ceva foarte interesant în continuarea acestei Evanghelii de astăzi. Este vorba despre aceste cuvinte spuse de evanghelistul Matei: „Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că el este Cristos„. Ce înseamnă acest lucru? Oare nu avem voie să predicăm despre el? Nu avem voie să facem cateheze, să evanghelizăm lumea?

În fond, cred că Isus a fost precaut cât priveşte un risc care ar fi putut apărea; un risc care, din păcate, a existat şi există şi astăzi! Ştim că toţi creştinii catolici recită Crezul în fiecare duminică: „Cred în Isus Cristos, Fiul său unic…”. Dar şi protestanţii fac acelaşi lucru, ortodocşii la fel, şi multe alte biserici creştine procedează exact la fel. „Cuvinte verbale”, cum zicea cineva! În orice caz, faptul că rostim toţi aceleaşi cuvinte nu înseamnă deloc că există unitate. Un singur Domn, Fiul unic al Tatălui… şi sute de biserici diferite, divizate, care mărturisesc exact acelaşi lucru, pe acelaşi singur Domn, născut din Tatăl. Cred că lui Isus i-a fost frică de acest răspuns doar verbal pe care l-am putea da şi noi întrebării sale: „Pentru voi, cine sunt eu?”, un răspuns gata-făcut, dar un răspuns care nu este deloc rezultatul experienţei noastre de viaţă, nu este rezultat al unei întâlniri personale cu el, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Petru.

O experienţă de viaţă

Lui Isus i-a fost frică de tine, de mine… Am învăţat de la lecţiile de catehism şi, încă din copilărie, am repetat mereu: „Isus este Fiul lui Dumnezeu”. Această afirmaţie nu înseamnă nimic dacă nu am experimentat acest adevăr în viaţa noastră. Trebuie, încetul cu încetul, prin lectura Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin diferite întâlniri cu persoane necunoscute, să învăţăm mai mult din ceea ce înseamnă: „Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu”! Ar trebui să învăţăm că El este cel care mă însoţeşte pe drumul vieţii, tovarăşul meu de viaţă şi tovarăşul tuturor oamenilor de pe pământ. Astfel de experienţe fac diferenţa.

Ceea ce vreau să spun cu voce tare astăzi este că noi toţi trebuie să facem o schimbare de direcţie şi că nu putem da o mărturie viabilă în această lume dacă nu există acest punct de plecare, adică o experienţă profundă a vieţii trăite cu Domnul Isus, prezent în istoria mea personală şi în istoria lumii noastre.