Google… Wikipedia…” Kenya este o ţară în est-centrul Africii… Capitala este Nairobi„…

Cât de mult sau cât de puţin ştim de fapt despre o ţară aflată la 8.000 de kilometri distanţă de noi? Cu ce asimilăm acest stat african dincolo de ideea de deşert, sălbăticie, scorpioni, sărăcie…?

Am auzit câte ceva, dar poate nu am fost preocupaţi să înţelegem cum este continentul african. Unii dintre noi am vizionat fascinaţi „Out of Africa” şi fie ne-am închipuit printre liane şi zebre, fie ne-am imaginat cât de periculoasă este zona.

Nu ştiam mare lucru despre îndepărtata ţară şi poate nu m-ar fi tentat niciodată ideea de a vedea cu ochii mei un astfel de loc dacă nu ar fi fost două fetiţe, Maria-Luisa şi Francesca. În aprilie 2009 am aflat că ele pregătesc un album de cântece pe care vor să-l dăruiască unor copii mai puţin fericiţi decât ele. CD-ul „Să dăruim iubire” a fost oferit copiilor din România, dar şi celor din alte ţări şi care, cumpărându-l, au ajutat copiii din celălalt colţ de lume, din Kenya. De la cele două puştoaice talentate am aflat cât de minunat este acel loc şi chiar dacă există pericole la orice pas, experienţa e unică. Probabil cel mai emoţionant moment a fost cel în care românii le-au dăruit băştinaşilor un rezervor de apă.

Părintele misionar Eugen Blaj pentru care Kenya este de 12 ani „acasă” vine duminică, 10 iulie, la ora 19.30, la Sala sinodală de la catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi pentru a împărtăşi din experienţa sa. I se vor alătura cu mărturii misionari laici, jurnalişti care au fost în Maykona, oficialităţi, prieteni care ştiu cum este să trăieşti în deşertul Chalbi şi cât de greu este să faci lecţii sub cerul liber.

Poze şi imagini inedite, „colţul kenyan”, cântece în limba swahili şi borană, mărturii care să ne convingă pe noi toţi să îi ajutam pe copiii din Kenya!

Orice donaţie e binevenită şi va ajunge la cei care au nevoie de ea!

Invitaţii evenimentului de caritate care are ca scop strângerea de fonduri pentru educaţia copiilor din Kenya – proiect susţinut de biserica noastră prin binecuvântarea dată de Preasfinţitul Petru Gherghel – sunt câţiva copii talentaţi: Maria Luisa Andrici, Francesca Giurgilă, corul „Îngeraşii”, Bernard Lazăr şi Ştefan Atârgoviţoaie, profesoara Lidia Petrescu de la Hălăuceşti, tinerii misionari Alina Cojan şi Gilberta Hobincu, jurnaliştii Mihaela şi Ninel Berneagă. Alături de ei va fi preotul misionar ad gentesEugen Blaj.

Evenimentul va fi moderat de jurnaliştii Carmen Olaru şi Horia Gumeni de la TVR Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.