ziua internationala a copiluluiAstăzi, 1 iunie, este Ziua Internaţională a Copilului, o zi a inocenţei, a purităţii şi, mai presus de toate, o zi a vieţii. Este o zi în care, chiar şi adulţii, pot redescoperi frumuseţea de a fi copii. Nu întâmplător Isus, într-o zi, i-a „certat” pe ucenicii săi care îi alungau pe copii, zicându-le: „Lăsaţi pe copii să vină la mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Mt 19,14).

Da, copiii sunt o valoare şi un dar de la Dumnezeu. Neîncetat avem de învăţat de la dânşii. Poate cea mai puternică armă împotrivă răutăţilor adânc înrădăcinate în inimile oamenilor este tocmai copilăria. Inocenţa, care însoţeşte această vârstă, surprinde mereu prin surâs şi candoare.  În sufletul unui copil e atât de multă speranţă şi dragoste, încât… rănindu-l i-ai “omorî” surâsul.

Cum ai putea rămâne oare indiferent faţă de dragostea necondiţionată pe care  un copil o arată mereu faţă de persoanele apropiate lui? În inima lui nu există răutate şi dorinţă de răzbunare. În inima lui este numai dorinţă de a iubi şi de a fi iubit.

Copiii nu duc lipsă nici de încredere. Ei au o încredere nezdruncinată în părinţi şi în Dumnezeu. Nu le este teamă de nimic pentru că ştiu că există cineva care le poartă le grijă. Ei au felul lor de a vedea lumea şi sunt singurii cărora nu le este frică de viitor… Ei au multe planuri, speranţe şi aşteptări de la viaţă. Îşi zidesc fericirea pe visuri, iar poveştile în care binele învinge răul fac parte din realitatea lor.

Copiii merită mai mult decât orice în această lume respectul şi iubirea noastră, căci inima lor e mai preţioasă decât o comoară, mai fragilă decât o floare, mai bogată decât întreaga avere a lumii.

Noi înşine avem nevoie de ei pentru că ei sunt capabili să ne transmită valoarea sentimentelor pe care le-am uitat demult; ei sunt capabili să schimbe o viaţă; ei sunt capabili să aducă bucurie acolo unde există tristeţe, să aducă pace acolo unde există ură şi răzbunare, să aducă poftă de viaţă acolo unde aceasta nu mai există.

Aşadar, copiii merită toată atenţia şi preţuirea noastră! Ei sunt şi rămân mereu pentru noi modele ale inocenţei, purităţii, iubirii, încrederii… „Dacă nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 18,3)!

La mulţi ani tuturor copiilor şi tuturor celor mari care păstrează în inimile lor sentimente curate de copil!


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.