Ori de câte ori aud cuvântul Sighet, îl asociez imediat cu cuvântul Memorial, iar când mă gândesc la Memorial, îmi vine în minte numele episcopului nostru Anton Durcovici, păstor atât de drag nouă pentru jertfa supremă pe care a oferit-o în celula 13 de la etajul întâi, celula neagră…
Împreună cu părintele paroh, cu un seminarist şi cu cinci femei evlavioase, ne-am îndreptat, vineri 13 mai, spre Sighet, îmbarcaţi într-un microbuz. De fapt, în acel microbuz nu erau opt persoane, ci opt inimi pline de bucurie şi dorinţă de a se întâlni cu cel care a fost păstorul Diecezei noastre de Iaşi.
Până la Sighet s-au recitat două rozarii (misterele de durere şi slavă), s-a cântat şi s-au povestit amintirile din anii trecuţi.
Ajunşi la Sighet, spre seară, ne-am cazat la Mănăstirea Benedictină, unde ne-am bucurat de o atmosferă de linişte, de generozitate şi bucurie pe care le-am experimentat datorită surorilor.
A doua zi dimineaţă am părăsit acest loc atât de primitor şi ne-am îndreptat spre MEMORIAL. Am vizitat închisoarea şi, mai ales, ne-am oprit la celula 13. Cuvintele erau de prisos… Pur şi simplu am intrat, am îngenuncheat şi ne-am rugat preţ de câteva momente. Genunchii noştri erau foarte aproape de lanţurile sinistre în capătul cărora am zărit două cătuşe… Este greu să exprimi în cuvinte sentimentele pe care le ai intrând într-o astfel de încăpere în care oameni atât de mari şi-au petrecut ultimele momente din viaţă.
După ce am vizitat şi alte celule, ne-am adunat în faţa închisorii pentru a porni în procesiune spre Cimitirul Săracilor, unde avea să se celebreze o sfântă Liturghie în aer liber. Pe drum am meditat Calea Crucii cu texte biblice, dar şi cu amintiri rămase de la episcopii ce s-au înălţat la cer din aceste locuri.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de ÎPS Mureşan, care a subliniat, în cuvântul de învăţătură, că toţi aceşti martiri nu mai sunt acolo, în mormânt, ci sunt înviaţi şi ne privesc de sus, de la porţile cerului.
După sfânta Liturghie urmează o agapă frăţească oferită cu toată generozitatea de locuitorii Sighetului.
Cu siguranţă, fiecare participant la acest pelerinaj s-a întors acasă cu inima plină, plină de recunoştinţă şi de admiraţie pentru jertfa păstorilor noştri, dar plină şi cu dorinţe puternice de a face tot posibilulo ca jertfa lor să nu fi fost în zadar.
Îţi mulţumim, Doamne, pentru această ocazie pe care ne-ai oferit-o de a fi în comuniune spirituală cu ceilalţi credincioşi şi păstori la Sighet, şi, toţi împreună, în comuniune cu eroii credinţei noastre care şi-au oferit viaţa ca mărturie a credinţei de secole a poporului nostru!
