Duminica Paştelui: Învierea – o nouă naştere

0
530

Era încă întuneric…

„Prima zi a săptămânii”: este ca şi cum, în acea zi, totul a început din nou. O nouă „geneză”, în care Dumnezeu zice: „Să fie lumină”! Dar ce fel de lumină? Aceea a unei noi zile. Era încă întuneric, ne spune Evanghelia, atunci când Maria Magdalena a mers la mormânt. Ea merge să caute un om mort. Dar nu găseşte decât un mormânt gol, acolo unde ar fi trebuit să fie un cadavru. După cum e normal, ea crede că cineva l-a furat. Cum ar fi putut ea să-şi imagineze altceva? În momentul în care cadavrul nu mai este acolo, era evident pentru ea că cineva l-a luat. Era încă întuneric în mintea Mariei Magdalena. Cum ar fi putut fi altfel? Atunci când lumina va izbucni, un pic mai târziu, ea va face o experienţă complet diferită. Este experienţa pe care aş dori să o descriu pornind de la o comparaţie.

Moartea si naşterea

Pentru aceasta, trebuie mai întâi să înţelegem că moartea şi naşterea au acelaşi sens. A te naşte înseamnă a părăsi siguranţa sânului matern pentru a ieşi în necunoscut. Noi nu ne amintim aceasta, dar toate cercetările, mai mult decât sofisticate, spun că în sânul mamei, copilul care se va naşte peste câteva luni, câteva săptămâni sau câteva zile are propria sa viaţă, care se manifestă prin reacţii la sunete, la cuvinte sau la muzica pe care o percepe. O percepţie clară a lumii, chiar dacă limitată, dar reală: aceasta este caracteristica vieţii din sânul matern. Copilul deja trăieşte acolo şi are tot ceea ce îi trebuie pentru a se forma, pentru a creşte şi a se dezvolta. Va veni, însă, într-o zi inevitabila „trecere” la viaţă. Acest lucru nu se întâmplă fără durere. Dar, odată ce această trecere este realizată, începe o viaţă nouă, dar care nu este decât continuarea şi dezvoltarea vieţii care a început în momentul conceperii sale.

De-a lungul vieţii va continua această aventură cu anumite rupturi! Viitorul face ca în fiecare zi să moară prezentul nostru. Murim în permanenţă, indiferent dacă ne place sau nu, şi această situaţie ne face să ne întoarcem mereu cu nostalgie spre trecut. Aceasta se întâmplă până în ziua în care murim. Dar, la fel cum a fost o zi în care am murit în sânul mamei pentru a începe o altfel de viaţă, tot aşa va fi o zi în care vom muri pentru viaţa pământească, care este limitată de timp şi spaţiu, pentru a ne deschide la o altfel de viaţă, într-un univers care apare dintr-o dată absolut nou. Ceea ce se va întâmpla este exact ceea ce a trăit şi Cristos. El este „primul născut dintre cei morţi”. Aceasta este semnificaţia Învierii lui Cristos, prototipul învierii noastre. Maria Magdalena a crezut aceasta în dimineaţa Paştelui! Noi credem?

Noi nu suntem încă născuţi

Să presupunem că am putem vorbi copilului din pântecele mamei sale şi am încerca să-i explicăm culoarea florilor, gustul fructelor, fericirea, prietenia, bucuriile iubirii, pe scurt, tot ceea ce înseamnă viaţa umană. Ar părea ceva imposibil… Pentru a înţelege ceva, copilul ar trebui să găsească analogii cu ceea ce el trăieşte în sânul mamei. Ei bine, asta se întâmplă atunci când încercăm să înţelegem puţin din universul învierii, pentru că noi nu suntem încă născuţi. Nimic din experienţa noastră nu ne poate ajuta în acest sens, în afară de analogie, de asemănare. Chiar şi Scriptura arată o discreţie extremă: ea afirmă foarte puternic realitatea învierii, dar nu ne spune cum va fi aceasta sau ce se află dincolo de ea. Isus vorbeşte despre banchet, despre nunta. Sfântul Paul se pierde în consideraţii mai mult sau mai puţin filozofice şi ajunge doar la o simplă comparaţie: unul este cel care a semănat, altul face să crească. Experienţa noastră din timpul vieţii pământeşti nu ne este de folos. Şi totuşi, în timp ce noi suntem încă doar în pragul universului învierii, putem trăi cu încredere. Copilul care este încă în sânul mamei nu cunoaşte ceea ce se află în lumea în care ne aflăm noi acum. Dar lumea aceasta are deja grijă de el, îi pregăteşte venirea. El este deja legat de ceilalţi, mai ales de mama lui. Aceasta este tocmai condiţia noastră de oameni supuşi morţii. Deci, multe lucruri ne sunt necunoscute! Trăim deja realitatea învierii, şi totuşi nu suntem încă născuţi. Dar cineva s-a născut acolo şi ne pregăteşte naşterea noastră… Acesta este Isus.

Cuvântul este bucuria

În cadrul dialogului pe care Isus l-a avut cu prietenii săi câteva ore înainte să fie arestat, în seara Joii Sfinte, el le-a vorbit despre moartea sa, despre învierea sa, despre propria noastră înviere (cf. In 16 , 21-23 ). Ce a spus atunci? Tocmai aceasta: femeia care naşte se teme pentru că ia venit ora. Dar atunci când naşte copilul, ea uită de suferinţa ei, deoarece este fericită că o nouă fiinţă a venit în lume. În mod similar, voi sunteţi trişti acum, dar vă veţi bucura şi nimeni nu va putea să vă ia vreodată această bucurie.

Cuvântul este, aşadar, bucuria. Viaţa noastră este o serie întreagă de treceri; chiar şi naşterea noastră este o astfel de trecere (prima trecere). Dar „ceea ce vom fi nu s-a arătat încă”. Aşa că haideţi să ne încredem în acest Dumnezeu care ne dă viaţă şi care ne face să reînviem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.