Evanghelia învierii lui Lazăr ne spune lucruri importante despre atitudinea oamenilor de rând în faţa morţii, despre atitudinea lui Dumnezeu, şi despre atitudinea care ar trebui să ne fie proprie nouă creştinilor.
Reacţii frecvente
Să vedem mai întâi reacţiile oamenilor în faţa morţii. Atunci când moartea nu ne afectează în mod direct, aceasta este considerată a fi normală, obişnuită, inevitabilă. Dar atunci când moare o persoană apropiată oamenii au reacţii puternice, chiar violente. Foarte rar sunt persoane care continuă să spună, chiar şi în acele momente, că moartea este ceva natural. În general oamenii sunt şocaţi, îngroziţi şi simt nevoia, în acele momente, de a se revolta împotriva cuiva, de cele mai multe ori împotriva lui Dumnezeu.
Această reacţie este foarte bine exprimată de cuvintele Martei adresate lui Isus, care ajunge cu întârziere în Betania: „Dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. Cu alte cuvinte: „Dumnezeule, ce faci? Eu m-am rugat, eu am cerut vindecarea acestei persoane care îmi era dragă, dar tu nu ai făcut nimic, ai rămas absent”! Oamenii spun adesea: „Dacă ar exista Dumnezeu, atunci…”. Văzând această scenă, şi iudeii care erau adunaţi în jurul lor încep să spună: „El care a deschis ochii orbului, nu putea să-l vindece şi pe Lazăr?” Ne imaginăm, deci, un Dumnezeu ori puternic, ori impasibil, ori chiar crud…
Imaginile despre Dumnezeu, transmise până astăzi şi care vin din secole îndepărtate, sunt imagini pe care, bineînţeles, trebuie să le respingem dacă suntem cu adevărat ucenici de-ai lui Isus. Nu poate fi vorba de revoltă împotriva lui. Şi nici de resemnare oarbă de genul: „Voinţa ta să se facă”, pentru că este contrar învăţăturii lui Isus. Sigur, toate aceste reacţii ne spun totuşi că Dumnezeu are de-a face cu moartea. Are într-adevăr, dar nu ceea ce credem noi. Isus, care este „imaginea vizibilă a Dumnezeului invizibil”, ne-a spus astăzi, într-un mod foarte clar, care este atitudinea lui Dumnezeu în faţa morţii.
Dumnezeu plânge
Prima observaţie: Dumnezeul lui Isus Cristos este cel care plânge moartea prietenilor săi. Aşa cum Isus l-a plâns pe Lazăr, la fel Dumnezeu plânge astăzi de fiecare dată când moare cineva. El plânge ziua morţii sale. Nu, Dumnezeu nu vrea moartea. Toată Biblia spune că Dumnezeu vrea viaţa, libertatea şi fericirea poporului său. Şi toate faptele lui Isus sunt motivate de lupta sa împotriva tuturor formelor pe care le poate lua moartea în această lume: moartea fizică (numeroasele vindecări pe care le face Isus sunt semne ale dorinţei lui Dumnezeu ca omul să fie sănătos), moartea socialăGloria lui Dumnezeu este omul viu, aşa cum spunea foarte frumos Sfântul Irineu. (de fiecare dată când încearcă să reintegreze pe cei excluşi, marginalizaţi, în corpul social).
Lazăr doarme
Dar atunci, Dumnezeul în care credem noi este un Dumnezeu neputincios? Cu toţii trecem prin moarte, iar Dumnezeu nu poate face nimic, el se rezumă doar să plângă de fiecare dată cu noi? Este adevărat, moartea este, încă o dată, un fenomen natural căruia i se supun toate fiinţele din regnul animal şi vegetal. Cu toate acestea, ne spune Isus, şi dincolo de moarte viaţa continuă, merge mai departe. Viaţa este asemenea unei forţe puternice pe care nici măcar moartea nu o poate distruge. Şi pentru a ne ajuta să înţelegem acest adevăr, Isus foloseşte o imagine. Vorbind despre moartea lui Lazăr, el spune: „Lăzăr, prietenul nostru, doarme”. Moartea ca un somn. În fiecare noapte adormim, adică ne pierdem total cunoştinţa, ieşim practic din sfera timpului şi a spaţiului, şi, cu toate acestea, viaţa continuă, chiar dacă ne-am pierdut cunoştinţa. Iar atunci când ne trezim, ne regăsim aceeaşi conoştinţă de sine. Ne trezim la o nouă zi, la o nouă viaţă. Aceasta este doar o imagine, dar spune foarte multe despre modul în care Dumnezeu priveşte moartea: ea este ca un somn din care Dumnezeu ne trezeşte!
Semnul lui Lazăr
Dar Isus nu se opreşte la a spune că moartea se aseamănă cu un somn. El merge mai departe pentru a confirma spusele sale… El îl învie pe Lazăr. Erau patru zile de când Lazăr murise, dar Isus îl trezeşte. Cu toate acestea, învierea lui Lazăr nu este decât un nou semn. Lazăr a revenit la viaţă pentru ca, într-o altă zi, aşa cum se întâmplă cu fiecare dintre noi, el să moară din nou. Atunci? Marele semn pe care îl va face Isus va fi propria lui moarte şi înviere. La câteva săptămâni după ce l-a înviat pe Lazăr, Isus avea să fie arestat, condamnat, biciuit şi apoi mort. Moartea sa, ca şi moartea fiecărui om, a provocat singurătate şi durere. El a cunoscut, ca fiecare dintre noi, un sentiment de părăsire, de abandonare, şi tocmai de aceea strigă de pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Totuşi, înainte să moară, Isus spune pentru ultima oară rugăciunea de seară pe care mama lui îl învăţase, rugăciune pe care orice evreu credincios o recita în fiecare seară a vieţii sale: „Tată, în mâinile tale îmi încredinţez sufletul”. Sunt cuvintele pline de încredere pe care le spune Isus înainte să adoarmă în moarte, ştiind că Tatăl său, după această despărţire dureroasă, îl va trezi.
Nu vei muri.
Credinţa noastră creştină este deci clară: ea constă, înainte de toate, în a lupta cu toate ideile false ce privesc modul în care Dumnezeu priveşte moartea, pentru că am moştenit multe astfel de idei, din păcate. Credinţa noastră creştină ne îndeamnă să trăim cu încredere, căci avem convingerea că Dumnezeu este un Tată plin de iubire şi se îndurare. Desigur, moartea, acest fenomen natural, nu ne va cruţa, şi este chiar posibil ca ea să fie dureroasă, ca şi cea a lui Isus. Dar ştim că moartea este doar un somn din care Dumnezeu ne va trezi pe toţi, aşa cum l-a trezit şi pe Isus. Îmi plac, în acest sens, cuvintele filozofului Gabriel Marcel: „A iubi pe cineva înseamnă a spune: tu nu vei muri”. Da, noi credem din toată inima: Dumnezeu este Iubire, iar iubirea sa de Tată nu se poate opri în ziua în care fac un infarct sau în ziua în care mă îmbolnăvesc de cancer. Eu cred că atunci când voi adormi, Dumnezeu mă va trezi!!!
