„Infarctul sufletesc”

0
394

În anul 1621, Robert Burton, un student ataşat al Colegiului numit Biserica lui Cristos din Oxford, scria o lucrare intitulată „Anatomia melancoliei”. Acest tratat curios avea o ilustraţie făcută de Albrecht Durer, în care un om stătea îngândurat, cu capul sprijinit pe o mână, iar lângă el toate instrumentele de măsurat (rigla, compasul, cântarul, clepsidra) stăteau aruncate, vădindu-şi clar inutilitatea.

Era pentru prima oară când omul Renaşterii cunoştea parcă o sincopă în demersul noii cunoaşteri, cea ştiinţifică, care tocmai îşi începuse marşul triumfal. Vinovate pentru melancolia omului, înţeleasă ca boală, erau religia şi dragostea…

Inspirat din acest titlu paradoxal, Dan Puric scrie un articol despre „anatomia inimii triste la români”.
Atât Burton, cât şi Puric m-au surprins cu aceste articole şi m-am gândit la pacienţii pe care îi văd zilnic şi la ce se ascunde în inimile lor.

 

Care este cauza „infarctului sufletesc”? Depuneri nesfârşite de tristeţi au creat pe peretele aortei ce transportă „sângele sufletesc” la inimă o îngustare inoperabilă. Datorită acestui necaz ce creşte în depuneri latente, omul simte o nelinişte permanentă, o frică, chiar un junghi în piept, ce-l face să stea tot timpul cu capul plecat, în jos. Astfel, nemaivăzând stelele, sufletul nu se mai „oxigenează” şi, cu timpul, cunoaşte un proces de înnegrire.

Această blocare permanentă a „sângelui sufletesc” de a ajunge la inimă creează în timp, ceea ce Dan Puric numeşte „infarct sufletesc”, în care, paradoxal, cordul funcţionează perfect, dar inima încetează să mai pompeze… suflet…

Oamenii cu infarct sufletesc sunt perfecţi din punct de vedere organic, merg pe stradă, pot fi chiar de o vitalitate superioară şi, mai ales, nu au conştiinţa decesului lor sufletesc. Îi puteţi recunoaşte şi voi prin uşurinţa cu care fac răul fără să le pese. Fură firesc, mint firesc, distrug firesc, şi chiar unii îşi ucid semenii cu ceea ce numim noi „sânge rece”.

Da, sângele acestor oameni îşi pierde căldura în urma infarctului sufletesc. „Sângele sufletesc” este cald, deoarece este plin de iubire. Iubirea încălzeşte. Numai la această „căldură” sufletul există cu adevărat.
Şi zi de zi, ceas de ceas, în tramvai, în autobuz, pe stradă, în magazine, vedem oameni reci, crispaţi, „goi”… Pentru că sufletul lor a făcut infarct…

Într-o clinică de cardiologie, un pacient cu infarct miocardic este tratat prompt cu medicaţie corespunzătoare, pentru a face tot posibilul de a-i repune inima în funcţiune… Uneori se recurge şi la proceduri invazive chirurgicale pentru a-l salva. Căci fără inimă, organismul moare. Nu poate supravieţui…

În schimb, când se produce infarctul sufletesc, omul nu-i dă importanţă… Şi la fel ca în cazul infarctului miocardic, dacă nu se acţionează prompt, căldura sufletească se stinge.

Dacă simţiţi că aţi făcut infarct sufletesc, nu aşteptaţi, ci mergeţi să consultaţi acel medic extraordinar de suflete, care este preotul şi care e dispus mereu să vă trateze… Numai el vă dă „medicaţia” adecvată: acea „aspirina spirituală” aflată permanent în orice tabernacol.

Alimentaţi-vă zilnic cu iubire şi rugăciune, căci aşa cum trupul are nevoie de hrană să supravieţuiască, aşa şi sufletul are nevoie de Dumnezeu ca să nu moară.

Un prieten drag mi-a spus: „Ai grijă de inima ta, căci din ea ies izvoarele vieţii”

La fel va spun şi eu vouă: aveţi grijă de voi, de inimile voastre…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.