Începe Postul Mare… Ce trebuie să fac?

Începem astăzi timpul sfânt al Postului Mare. Este un timp, prin excelenţă, de pocăinţă, de convertire, care ne conduce spre glorioasa sărbătoare a Paştelui. În această perioadă suntem chemaţi să abandonăm vacarmul care ne înconjoară pentru a privi ceva mai mult în interiorul nostru şi a privi mai mult spre Dumnezeu. Suntem chemaţi să ne repunem în sintonie cu Dumnezeu pentru a descoperi ceea ce contează cu adevărat în viaţa noastră, ceea ce valorează cu adevărat, ceea ce dă sens şi ne face pe deplin fericiţi.

Penitenţa, care însoţeşte acest timp, reprezintă o fericită ocazie de a ne elibera de tot ce ne condiţionează, de sclavia păcatului, de pseudo-fericirea pe care am căutat-o, pentru a redeveni autonomi, liberi în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui.

Încă din prima zi a Postului Mare, Biserica ne „imploră”, prin glasul sfântului apostol Paul: „Vă implorăm, în numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2Cor 5,20). Nu vă poruncim, nu vă îndemnăm, nu vă sfătuim, ci „vă implorăm”. Apelul la inimă este argumentul iubirii, cel mai puternic, cel mai nobil.

Dar concret, ce trebuie să facem în timpul Postului Mare pentru a realiza în viaţa noastră această împăcare? Tradiţional, există trei practici pe care ni le propune Biserica în acest timp, trei practici care reprezintă un adevărat program al creştinului care doreşte să trăiască cu adevărat acest timp de har: post, rugăciune şi pomană. Aceste trei lucruri care ni se cer vizează restabilirea unor raporturi corecte, mai întâi cu noi înşine, prin post, apoi cu Dumnezeu, prin rugăciune, şi cu aproapele, prin pomană.

Postul – În trecut, posturile impuse de Biserică erau foarte severe. Penitenţii, care doreau să se reconcilieze cu Dumnezeu şi cu Biserica, erau obligaţi să poarte, în toată această perioadă, o haină din piele, ciliciul; de asemenea, hrana, în timpul Postului Mare, consta doar în pâine şi apă, iar măcelarii care sacrificau animale în acest timp sfânt erau pasibili de pedepse drastice. Actualmente, Biserica prevede doar două zile de post: astăzi, în Miercurea Cenuşii, şi în Vinerea Sfântă. Totuşi, recomandă insistent credincioşilor să adopte, în această perioadă, un spirit de sacrificiu, de mortificare. Este adevărat, postul, renunţarea, este haina cea mai nedorită, însă numai cine o va îmbrăca, va reuşi să se elibereze de condiţionările care planează asupra sa şi va obţine controlul asupra tuturor înclinaţiilor sale păcătoase.

Rugăciunea – Apoi, suntem îndemnaţi să fortificăm relaţia noastră cu Dumnezeu prin rugăciune. Avem ocazia să facem acest lucru, în special, printr-o participare mai frecventă şi mai conştientă la Sfânta Liturghie, prin citirea şi meditarea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin parcurgerea Căii sfintei Cruci, devoţiunea specifică acestui timp.

Pomana – În sfârşit, pomana constituie cea de-a treia armă cu care trebuie să ne echipăm la începutul Postului Mare. Pomana este o practică prezentă în Biserică încă de la începutul ei. Sugestivă în această privinţă este mărturia pe care o găsim în Faptele Apostolilor, unde se spune că cei botezaţi puneau totul în comun şi lua fiecare după trebuinţa sa (cf. Fap 4,32-35). Bineînţeles, este destul de greu ca, în contextul actual, să realizăm acest ideal de comuniune. Important este să ştim că există în jurul nostru oameni săraci, mai săraci decât noi, care au nevoie de ajutorul nostru. Dacă nu avem posibilitatea să acordăm un ajutor material, putem oferi un ajutor de ordin spiritual. Din păcate, sărăcia spirituală este astăzi mai mare decât cea materială. A vorbi cuiva de Dumnezeu, de valorile autentice, a încerca să conduci pe cineva la adevăr printr-un dialog plin de răbdare, sincer şi nepolemic, însemnă mai mult decât a da un leu sau cinci lei unui bătrân pe stradă.

Iată, trei practici care ni se cer la începutul acestui timp sfânt al Postului Mare. Doar încercând să slăbim puterea pornirilor noastre păcătoase, doar redimensionând, regândind raportul nostru cu Dumnezeu şi arătându-ne preocuparea faţă de aproapele, vom putea realiza o sinceră şi adevărată convertire a inimii. Numai aşa vom reuşi să nimicim omul cel vechi din noi şi să construim un om nou, profund transformat de harul lui Dumnezeu.

În semn de pocăinţă, de convertire, de acceptare a acestui drum, în Miercurea Cenuşii se impune cenuşă pe capetele credincioşilor. Este un gest simbolic care ne aminteşte de fragilitatea existenţei umane: „Aminteşte-ţi, omule, că eşti pământ şi în pământ te vei întoarce!” Însă, în acelaşi timp, subliniază, prin cea de-a doua formulă prescrisă de ritual: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!”, condiţia indispensabilă pentru a merge pe drumul vieţii creştine: schimbarea interioară şi acceptarea încrezătoare a cuvântului lui Cristos.

Cunoscutul scriitor francez, André Frossard, povesteşte că, într-o după-amiază, a ieşit la plimbare cu un bun prieten de-al său. Trecând prin faţa unei capele a unor surori contemplative, prietenul său i-a cerut să aştepte câteva momente afară, deoarece dorea să intre puţin în capelă. Deşi nu a aşteptat mai mult de 3-4 minute, Frossard, „mai mult decât sceptic şi mai mult decât ateu”, cum se caracterizase el, s-a plictisit şi a decis să intre şi să-l cheme pe prietenul său. În capelă era expus Preasfântul Sacrament, iar un grup de surori în faţa altarului şi mai mulţi credincioşi ceva mai în spate erau în genunchi în adoraţie. Privirea sa a început să se rotească prin capelă, în căutarea prietenului său. Dar era destul de greu de identificat printre atâtea siluete îngenunchiate în faţa sa. Ochii săi continuau să se mişte până când, la un moment dat, s-au fixat pe cea de-a doua lumânare din stânga ostensorului expuse pe altar. Deodată, a căzut spontan în genunchi, fără să conştientizeze acest gest, şi a rămas în această poziţie mai multe minute. „În acel moment – aşa cum avea să povestească el mai târziu –, s-a declanşat seria de miracole a căror violenţă a destrămat într-o clipă fiinţa absurdă care am fost şi a adus la lumină, orbit, copilul care n-am fost niciodată”. La scurt timp după aceasta, André Frossard a primit Botezul, a devenit un creştin practicant şi a scris numeroase cărţi de spiritualitate.

Iată, un exemplu grăitor de convertire. Să nu lăsăm să treacă acest post fără să nutrim în sufletul nostru dorinţa profundă de a ne împăca cu Dumnezeu. „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (2Cor 6,2).

Un post rodnic şi binecuvântat tuturor!!!