Ce pot face cu mâinile mele?

0
749

Nu de mult un prieten a avut accident: lucrând la un circular şi-a pierdut o mână. Povesteşte el că prima întrebare, care i-a venit în minte, a fost: „Ce mă fac eu fără mână?” Şi mai spune el că până atunci niciodată nu i-a trecut prin minte o aşa întrebare. Sau nu s-a gândit ce importantă e mâna.

De obicei, atunci când estimăm mădularele trupului nostru nu dăm chiar prea mare importanţă mâinilor. Mai importante sunt altele: ochii, gura, inima, stomacul, ficatul. Mâinile ne-au devenit aşa de obişnuite încât nu ne sunt chiar aşa de preţioase. Şi totuşi, mâinile, cele mai importante ajutoare, au o aşa mare valoare!

Nu mă refer aici la tot ceea ce fac ele (lucrează, scriu, gătesc, spală), dar mai mult ce reprezintă ele pentru noi. Şi, mai ales, ideea de mână întinsă.

O mână întinsă înseamnă mai întâi cerere.

La un moment dat, în timpul peregrinării prin pustiu a poporului evreu, Moise trebuie să se roage lui Dumnezeu ca poporul să fie iertat. Şi e interesant ce îi cere Dumnezeu: să se roage cu mâinile ridicate către cer. Cât Moise reuşea să ţină mâinile ridicate, poporul era victorios. Când mâinile cădeau din cauza oboselii, erau victorioşi duşmanii. De aceea, doi bărbaţi i-au ţinut mâinile ridicate până evreii au obţinut victoria.

Două mâini întinse către cer îl prezintă pe om cerând ajutorul Celui de sus.

Isus, adesea în rugăciunile sale particulare sau pentru a săvârşi o minune, ridică mâinile către cer sau le întinde asupra celui ce trebuie vindecat.

Chiar şi pe cruce, Domnul ni se arată cu braţele întinse, semn de neputinţă, dar şi de rugăciune către Tatăl.

În celebrarea sacramentelor, de mai multe ori episcopul sau preotul se roagă cu mâinile întinse. Prin această ori invocă pe Dumnezeu asemenea lui Moise, ori oferă binecuvântare. La mir episcopul întinde mâna asupra celor miruiţi pentru a invoca pe Duhul Sfânt; la hirotonirea preoţilor, episcopul şi preoţii impun mâinile asupra noilor preoţi.

Mâna întinsă înseamnă umilinţă şi cerere de ajutor. Cerşetorul de la marginea drumului face mâna căuş, o întinde către trecător, şi parcă vrea să spună: „Fie-ţi milă, şi dă-mi şi mie ceva.”

Copilul mic, atunci când începe să facă primii paşi, întinde mânuţa către cei din casă şi parcă vrea să spună (deşi încă nu poate vorbi): „ajutaţi-mă să pot sta în picioare, ajutaţi-mă să pot face şi eu un pas măcar!”

Când cineva e în pericol să se înece, întinde, cu ultimele forţe, cu disperare mâna. Crede că astfel cineva îl va prinde de mână şi îl va salva.

Când cineva a greşit altuia, cu ochii plecaţi, cu regrete în inimă, merge şi cere iertare. Primul gest este de a întinde mâna spre cel căruia i-a greşit şi împăcarea are loc prin strângerea mâinii întinse. Mâna întinsă înseamnă cerere de iertare dar şi împăcare.

Dar mâna întinsă însemnă şi ofertă. Noi folosim expresia: „a întinde o mână de ajutor”. Orice iniţiativă de caritate înseamnă a întinde mâna unuia care este în mare necaz. E mare lucru să poţi şi să ştii să întinzi o mână cuiva chiar atunci când are cea mai mare nevoie. Recent un om îmi spunea: „Voi fi totdeauna recunoscător părintelui X pentru că mi-a întins o mână de ajutor atunci când eram la mare ananghie. Toţi mă părăsiseră din cauza bolii şi a necazurilor mele: şi neamurile, şi prietenii. Doar părintele a fost care m-a înţeles. Îi voi fi recunoscător pentru toată viaţa”.

Mă gândesc că meritul mare al Maicii Tereza de Calcutta tot în asta a constat: s-a aplecat spre cel necăjit de pe stradă, şi i-a întins o mână. Cu această mână l-a ridicat, l-a spălat, i-a pansat rănile şi l-a mângâiat.

O mână întinsă e şi atunci când oferi ceva: o floare, un cadou.

O mână întinsă şi deschisă va vorbi de la sine: este dispusă să ajute şi să mângâie.

Pe de altă parte, o mână închisă spune altceva: dă forma unui pumn, care e gata să lovească, sau e semn de zgârcenie. O mână închisă e semn că cineva vrea să păstreze totul pentru el, strânge totul pentru el, e semn de egoism.

Se spune că un om, creştin comod şi superficial, a ajuns în faţa lui Dumnezeu şi a început să se laude: „Priveşte, Doamne, ce mâini frumoase şi fine am! Sunt atât de îngrijite şi atât de delicate…!” La care Dumnezeu îi răspunde: „E adevărat că sunt foarte frumoase şi foarte îngrijite dar, ce păcat… sunt aşa de goale!”

Vă invit să deschideţi mâinile celor care nu mai pot de necaz: ştergeţi lacrimile celor care plâng, daţi ceva de mâncare celor flămânzi, mângâiaţi pe cei care au ajuns în pragul disperării, ridicaţi-i din groapa disperării pe cei căzuţi.

Se spune că mâinile noastre ne pot mântui, dar tot mâinile noastre ne pot şi condamna. Depinde cât vor fi de întinse şi de deschise!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.