Textul pe care liturghia de astăzi ni-l oferă, ne introduce în prima parte a „antitezelor” Evangheliei lui Matei, adică în acel discurs al lui Isus despre interpretarea nouă şi radicală a Legii.
Aş vrea să subliniez că acest text lung despre lege (şi nu e din întâmplare aşa) este aşezat după textul fericirilor. Acest lucru este foarte important, pentru că vestirea gândirii subversive a fericirilor precedă în mod explicit legea. Adică, mai întâi Evanghelia apoi legea, mai întâi revelaţia, apoi morala.
Dacă pierdem din vedere această ierarhie, riscăm să citim acest text al Evangheliei doar ca şi un nou cod al comportamentului, o ulterioară cazuistică la care să facem referire.
Evanghelistul Matei ne atenţionează de această eroare: mai întâi este darul lui Dumnezeu, apoi răspunsul omului.
„Dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor şi a farizeilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.
Aici nu este vorba de superioritate în cantitate, adică să respectăm mai multe legi şi prescrieri. Lumea ebraică avea deja o serie de articulări făcută de 613 porunci ale legii (248 ca şi oasele corpului uman şi 365 ca zilele anului). Să faci cât mai mult, sensul cantitativ, ar fi într-adevăr foarte angajant!
Ceea ce Isus cere „mai mult”, nu este în cantitate, dar în calitatea modului nostru de a ne pune în faţa legii lui Dumnezeu, în voia Lui.
„Mai mult” asupra căruia noi trebuie să ne măsurăm e asupra calităţii credinţei noastre.
Astăzi Cuvântul lui Dumnezeu ne dă un răspuns care necesită convertirea inimii la noutatea lui Isus.
Nu te justifica că nu ai ucis. Întreabă-te mai degrabă câtă viaţă a trecut prin gesturile tale, în cuvintele tale, în alegerile tale de fiecare zi. Câtă iubire s-a multiplicat şi s-a împărtăşit în mâinile tale. Există multe moduri de a ucide. Anumite vorbe şi anumite tăceri sunt mult mai ascuţite decât sabia. Anumite distanţe sunt mai mortale decât un tun.
Nu te simţii că eşti la locul tău pentru că nu ai furat. Întreabă-te mai degrabă cât ai ştiut să dăruieşti, cum te-ai pus în jocul relaţiilor, câtă iubire ai investit în întâlnirile pe care viaţa ţi le-a oferit. Întreabă-te ce ai făcut cu iubirea care este în fibrele corpului tău: ai multiplicat-o în a o dărui sau ai îmbâcsit-o în mucegaiul posesiei?
Nu te simţi uşurat că nu ai blestemat. Întreabă-te mai degrabă cât din viaţa ta şi din cuvintele tale au fost un imn de laudă adus Domnului şi iubirii sale. Sunt blesteme mute, fără voce, crescute în ranchiună şi alimentate de dezamăgiri şi frustrări către un Dumnezeu care este doar proiectarea dorinţelor şi nevoilor noastre.
Curaj, dragi prieteni! Învăţătorul din Nazaret ne invită la o viaţă nouă, condusă de Duhul Său, susţinută de Cuvântul Său şi hrănită de Pâinea Vieţii. Numai în această noutate vom fi cu adevărat discipoli fericiţi, săraţi si luminoşi.
