“De ce vă irosiţi banii pentru ceea ce nu vă hrăneşte şi munca voastră pentru ceea ce nu vă satură?” (Is 55,2)
În noaptea extazului său mistic (23 noiembrie 1654), Blaise Pascal l-a auzit pe Isus spunându-i: “Mă gândeam la tine în agonia mea; din sângele meu vărsat de mine pe cruce, o picătură a fost pentru tine”. Parafrazând textul prezent în opera Cugetări a filosofului şi teologului francez, putem auzi astăzi vocea lui Isus care ne spune: “Mă gândeam la tine în timpul botezului meu. Pentru tine am coborât în Iordan, pentru tine a coborât Duhul Sfânt, pentru tine a răsunat vocea Tatălui, ca tu să primeşti botezul, harul şi credinţa”.
Plecând de la această premisă – că Isus se gândea atunci la noi – să vedem noi la ce ne gândim acum, astăzi când medităm acest mister al botezului său. Şi-a făcut loc în inima şi mintea noastră cuvântul lui Dumnezeu pe care tocmai l-am proclamat?
Pare paradoxal să vedem – aşa cum ne prezintă evanghelistul Matei – că Isus, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, lipsit de orice păcat, primeşte botezul, botez despre care noi ştim că este spre iertarea păcatelor. Cel fără de păcat s-a coborât în Iordan şi s-a lăsat botezat nu pentru că avea nevoie de purificare, ci pentru că apele aveau nevoie să fie sfinţite de el; s-a botezat nu pentru că “mulţi mergeau la Ioan să fie botezaţi” sau pentru că “aşa era moda”, ci pentru ca să fie exemplu pentru toţi şi tot mai mulţi să vină şi să primească apoi botezul său, botezul cu Duhul Sfânt; s-a lăsat botezat pentru ca privind la el, modelul nostru în toate, şi noi să facem întotdeauna totul pentru “a se împlini toată dreptatea”, voinţa şi planurile lui Dumnezeu.
De asemenea, paradoxal ni se poate părea adevărul învăţat de apostolul Ioan în lectura a II-a a acestei sărbători: “Dragostea lui Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile lui; iar poruncile lui nu sunt grele”. Sunt sau nu sunt grele poruncile lui Dumnezeu pentru aceste timpuri? Sunt grele pentru noi, cei adunaţi acum aici? Este greu să-l iubeşti pe Dumnezeu? Să-l iubeşti pe aproapele? Ca să amintim doar două din porunci. Cum să nu fie greu să-l iubeşti aproapele care îţi spune una şi face alta, care azi dă o lege şi mâine acţionează împotriva ei?! Cum să nu fie greu să-l iubeşti pe cel care foloseşte violenţa verbală şi/sau fizică împotriva ta, neţinând cont dacă eşti vinovat sau nevinovat, copil, tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat?! Cum să-l iubeşti pe aproapele care dacă nu reuşeşte să te fure, te minte, iar dacă nu te minte, te exploatează, iar dacă nu reuşeşte nici asta încearcă mereu şi mereu altceva?! Şi cum să-l iubeşti pe Dumnezeu care pare că nu intervine deloc să elimine sau măcar să schimbe astfel de realităţi?! Cum? Aşadar, poruncile lui sunt grele sau uşoare? Sunt uşoare pentru cel ce are o credinţă puternică în Isus, Fiul lui Dumnezeu, cu ajutorul căruia putem învinge această lume şi toate dificultăţile şi nedreptăţile ei. Pentru cei care vor să răzbească singuri, poruncile sunt o povară, trăirea evangheliei devine insuportabilă, iar Dumnezeu li se pare prea departe ca să le audă strigătul disperat după un ajutor nesperat.
Şi tot la fel de paradoxală – mai ales pentru aceste vremuri de criză – poate părea chemarea profetului Isaia: “Voi care sunteţi însetaţi, veniţi la apă; chiar dacă nu aveţi bani, veniţi; veniţi şi procuraţi-vă grâu fără bani şi mâncaţi; procuraţi-vă vin şi lapte, fără să plătiţi nimic”. Cine mai dă astăzi ceva gratis?! Nu, nu este un paradox, ci este o realitate! Spre dezamăgirea tuturor oamenilor de afaceri – mai ales a celor preocupaţi doar de câştig – există cel puţin trei persoane care străbat istoria şi timpurile şi care oricând dau cu generozitate totul gratuit: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeu cel întreit în persoane, prezent la Botezul lui Isus în Iordan, vine mereu în întâmpinarea noastră cu oferte care contrazic timpurile şi uimesc orice aşteptare şi aceasta pentru că “gândurile lui nu sunt gândurile noastre şi căile noastre nu sunt căile lui”. Cum beneficiem de această ofertă? Ce trebuie să facem? “Ascultaţi şi veţi trăi”, spune Domnul.
În primul rând să ascultăm şi să nu ne irosim “banii şi munca” (a se citi talanţii, darurile şi harurile sale) pe ceea ce nu ne hrăneşte şi nu ne satură. În al doilea rând, în toate dificultăţile vieţii, în încercările noastre, dar şi în momentele de bucurie, să-l căutăm pe Domnul. Să-l căutăm acum cât mai poate fi găsit, să-l chemăm acum, când este atât de aproape de noi. Şi în al treilea rând, să trăim mereu cu credinţa în cuvântul său, în atotputernicia sa şi în înţelepciunea planurilor sale, căci cuvântul care iese din gura lui nu se întoarce fără rod, ci face ceea ce vrea el şi îşi împlineşte întotdeauna misiunea.
Veniţi, apropiaţi-vă, înălţaţi-vă inima şi mintea şi să privim împreună aceste mari minuni paradoxale: “soarele dreptăţii care se spală în Iordan, focul care se scufundă în apă şi Dumnezeu care este sfinţit de un om”, cum ne învaţă sfântul episcop Proculus; să ne lăsăm copleşiţi de dragostea sa care ne ajută nu doar să înţelegem că poruncile lui nu sunt grele, ci să şi trăim aceste porunci; să admirăm bunătatea şi gratuitatea lui Dumnezeu faţă de noi, în orice timp: pace sau război, criză sau belşug, suferinţă sau fericire.
Aceste trei “paradoxuri” prezente în cele trei lecturi aduc după ele trei invitaţii pentru această zi: botezul celui fără de păcat ne invită la o adevărată cercetare asupra modului în care ne amintim şi trăim propriul botez. Poate că astăzi nu trebuie să vorbim atât despre botezul Domnului, cât mai ales despre botezul nostru: cum îl trăim? Îl trăim? Să vedem angajamentele părinţilor noştri de la botez, angajamente pe care apoi şi noi, ca părinţi sau naşi, ni le-am luat: vă lepădaţi de Satana şi de păcat pentru a trăi în libertatea copiilor lui Dumnezeu? Ne lepădăm de faptele şi ademenirea celui rău, pentru a nu ajunge sub stăpânirea păcatului? Ne lepădăm de trufia celui care este începutul şi cauza oricărui păcat? Ne lepădăm? Cuvintele spun da, dar faptele, gândurile noastre ce spun? Cum sunt? Credem noi în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Credem sfânta Biserică Catolică, în împărtăşirea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică? Să lăsăm faptele noastre să vorbească despre credinţa noastră: când ne-am rugat ultima dată mijlocirii sfinţilor? Când ne-am spovedit? Când ne-am rugat pentru cei răposaţi?
Alături de această invitaţie, conştientizarea adevărului că poruncile Domnului nu sunt grele, ne cheamă la trăirea cu mai multă responsabilitate a tuturor poruncilor divine, nu selectiv şi nici arbitrar. Drumul nostru spre victoria împotriva acestei lumi trece prin împlinirea poruncilor şi prin bucuria de nedescris pe care o aduce această împlinire. Suntem invitaţi astăzi să descoperim şi să facem loc în viaţa noastră acestei bucurii, bucuria victoriei asupra lumii, asupra păcatului, asupra tuturor dificultăţilor. Suntem hotărâţi să dăm curs acestei invitaţii? Bucuraţi-vă căci poruncile lui nu sunt grele, iar păzirea lor asigură victoria!
Şi nu în ultimul rând, paradoxul gratuităţii în vremurile de criză ne invită să ne cercetăm şi să vedem cum ne risipim noi banii şi talanţii primiţi. Ia să vedem: care este ultima noastră investiţie, ultima noastră achiziţie? O nouă virtute sau un nou viciu? O luare de poziţie împotriva răului şi a păcatului sau o promovare a lor? Folosim noi ceea ce avem sau ceea ce suntem pentru a fi asemenea lui Ioan Botezătorul, înainte mergători ai Domnului ce va veni cu putere sau risipim totul şi prin viaţa noastră spunem tuturor că nu ne pasă? Strigăm împotriva răului, a păcatului? Chemăm la convertire?
Aceste paradoxuri şi invitaţii ne ajută să înţelegem că botezul Domnului nu este un eveniment de cândva, un eveniment cu care nu avem nimic în comun şi care nu ne spune nimic, ci este o realitate actuală, este aici pentru noi cei de acum pentru ca privind la el să putem lăsa un pic preocupările străine de suflet. Sărbătoarea de astăzi este: amintirea botezului nostru, invitaţie la bucurie şi chemare la investiţii pentru Dumnezeu şi mântuirea sufletului. Să trăim această zi ca fii ai Tatălui, fraţi ai Fiului şi temple ale Duhului Sfânt bucurându-ne de poruncile Domnului şi de darurile lui! Cine face astfel trăieşte propriul botez şi cinsteşte şi botezul Domnului. Amin.
