„Iată vin zile – zice Domnul Dumnezeu – în care voi trimite foamete în ţară,
nu foamete de pâine si nu sete de apă, ci de auzit cuvântul Domnului” (Am 8,11).
Timpurile noastre au permis naşterea unei forţe care vrea să lipsească omul de cea mai importantă componentă a sa: sufletul.
Omul nu mai este prezent şi prezentat în mass-media ca trup şi suflet. Acum omul este evidenţiat tot mai mult ca trup, ca materie. Iar dacă mai apare, din când în când, cu referire la om, binomul trup-suflet, referinţa se termină cu un semn de întrebare, cu o umbră de îndoială sau cu trimitere la teoria reincarnării.
Faptul că omul se simte tot mai mult trup, că se pune accentul mai mult pe materie, nu face ca omul să rămână doar trup. El rămâne, în ciuda tuturor eforturilor, trup şi suflet. Problema este că prezenţa sufletului, deşi reală, devine tot mai inconştientă. Asaltat de tot felul de informaţii cu caracter materialist, omul nu mai conştientizează dualitatea sa -trup şi suflet-, nu mai conştientizează spiritualitatea care trebuie să fie şi să se dezvolte în el. Astfel se naşte în om un mare gol.
Acum se poate explica de ce oamenii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi, din ce în ce mai nervoşi, din ce în ce mai trişti. Omul îşi hrăneşte zilnic trupul dându-i cele necesare pentru menţinerea lui în viaţă în bune condiţii. De asemenea, omul îşi hrăneşte intelectul, îşi potoleşte setea de cultură, de informaţie, de imagine etc. Cu toate acestea rămâne flămând pentru că uită de suflet şi de nevoile sale. Omul uită că este şi suflet şi în consecinţă rămâne mereu flămând nepotolindu-şi foamea şi setea de Dumnezeu. Se simte, se vede pe chipul oamenilor o lipsă de alimentaţie spirituală.
Lumea suferă pentru că nu se hrăneşte în totalitate. Cine îşi hrăneşte trupul, dar uită de suflet este flămând şi este ştiut faptul că omul flămând suferă.
Astăzi se potrivesc mai bine ca oricând cuvintele profetului Amos: „Iată vin zile – zice Domnul Dumnezeu – în care voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine si nu sete de apă, ci de auzit cuvântul Domnului” (Am 8,11). În lume este foame şi sete.
Există o singură problemă: această foame şi această sete nu sunt conştientizate.
Noi, cei care avem conştiinţa constituţiei noastre – unitate de trup şi suflet – suntem chemaţi să trezim în toţi oamenii conştiinţa prezenţei sufletului şi a necesităţilor acestuia. Noi trebuie să-i facem pe ceilalţi conştienţi de faptul că au şi un suflet de hrănit, dar totodată trebuie să le punem la dispoziţie şi hrana sau să le arătăm drumul spre hambarele îmbelşugate ale lui Dumnezeu.
Este datoria noastră să hrănim această lume flămândă pentru a-i reda bucuria. Suntem chemaţi să schimbăm chipul acestei lumi flămânde în chipul omenirii îndestulate.
Trebuie să lăsăm această lume mai fericită decât am găsit-o.
