Paternitate şi maternitate responsabile

0
375

Dumnezeu, creatorul vieţii, cheamă pe oameni să colaboreze prin iubire la planul său, pentru ca viaţa să fie transmisă mai departe din fiinţă spre o nouă fiinţă. Pentru realizarea acestui plan Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia şi i-a înzestrat cu darurile necesare pentru a putea răspunde la chemarea de a transmite viaţa. Această transmitere a vieţii trebuie văzută ca o responsabilitate şi nu ca un simplu joc. Procrearea trebuie să devină rezultatul unei alegeri libere şi conştiente a soţilor.

Faptul că Dumnezeu a încredinţat oamenilor procrearea, înseamnă că crearea lumii încă nu e completă. Dumnezeu îi invită pe oameni la opera sa creatoare. Diferit de animale, generarea unui fiu este un act de iubire şi responsabilitate. Soţilor le este recunoscut dreptul de a decide numărul fiilor şi momentul de a-i aduce pe lume. Trebuie luate în considerare propriile condiţii particulare de sănătate, de capacitate educativă, ambientală şi economică.

A da viaţă, în sensul de a o face să se nască, a fost mereu considerată o activitate divină.

Cuvintele paternitate şi maternitate conţin în ele însele încărcătura unei mari responsabilităţi. În ultimii 50 de ani pentru mulţi oameni paternitatea şi maternitatea au început să fie din ce în ce mai iresponsabile. Revoluţia adusă de inventarea pilulei contraceptive de către doctorul Pinkas a fost primul pas pe acest drum, iar printre ultimii paşi la care asistăm chiar în zilele noastre putem aminti legalizarea în tot mai multe ţări a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, cu acordarea dreptului a acestor „familii” de a înfia copii.

O ştim cu toţii: familia este în criză, familia este atacată… Totuşi familia poate şi trebuie să se apere. Familia trebuie să aibă nişte repere după care trebuie să se ghideze pentru a deveni ceea ce trebuie să fie: centrul şi inima civilizaţiei iubirii. Sunt destui, din păcate şi creştini, care contestă poziţia Bisericii privitor la familie şi la concepţia despre paternitate şi maternitate responsabile. Ei consideră ideile Bisericii ca fiind depăşite, irealizabile, absurde.

În ciuda criticilor Biserica nu încetează să-şi prezinte învăţătura sa. După statisticile care sunt se constată că la nivel mondial numai 4% dintre familiile catolice practică metode naturale în căsătorie, 24% dintre cupluri nu folosesc nici o metodă fie din cauza sterilităţii fie pentru că doresc un copil, iar restul de 72% recurg la o metodă de contracepţie (pilulă, sterilet etc.). Acest lucru se întâmplă datorită faptului că se face o dezinformare din partea celor care au de câştigat din practicarea comerţului cu contraceptive şi pe de altă parte din lipsa de informare corectă asupra imoralităţii şi pericolelor grave asupra sănătăţii fizice şi psihice a femeilor care recurg la metodele contraceptive. Din lotul de 50 de femei din Puerto Rico pe care s-a experimentat prima dată pilula contraceptivă, 3 dintre ele au murit, iar celelalte au acuzat efecte secundare intolerabile, ajungând până la a da în judecată firma producătoare pentru că nu le-a atras atenţia asupra efectelor acestei „bombe hormonale”.

Ca urmare a acestor scandaluri, doza de hormoni a fost modificată, astfel că, dacă la început ovulaţia era complet absentă, pilulele moderne au o doză mai scăzută de hormoni, efectele secundare nu mai sunt atât de vizibile, însă ovulaţia se produce mult mai des. În general pilula „păcăleşte” organismul femeii făcându-l să se comporte ca şi cum ar fi mereu însărcinată. Face sistemul reproductiv al femeii să nu mai funcţioneze normal. Efectul este reducerea sau dispariţia completă a ovulaţiei. Pilula nu evită în toate cazurile fertilizarea, însă face ca ovulul fertilizat să nu se poate fixa în uter.

Din cauza intereselor economice a celor care vând contraceptive, nu s-a făcut public riscul imens al contraceptivelor. Biserica însă vrea să dea la iveală adevărul. Printre luările de poziţii ferme se numără şi aceea a Conferinţei naţionale a episcopilor catolici din SUA, afirmând că fabricanţii şi comercianţii de contraceptive induc în eroare cumpărătorii. Iată ce spune această Conferinţă : „Femeile sunt făcute să creadă că folosesc simple contraceptive, însă, în general, modul de acţiune al acestora este de a bloca nidarea şi dezvoltarea embrionului, conducând la moartea acestuia”. Astfel milioane de femei din lume, care folosesc pilula contraceptivă au, în medie, 1-2 avorturi pe an ( avorturi de care nici măcar nu sunt conştiente).

Apoi, efectele secundare ale pilulei asupra sănătăţii femeii : aceste efecte pot fi „uşoare”, ca obezitatea, creşterea apetitului, oprirea ciclului menstrual, sau chiar severe – accidente vasculare cerebrale, hipertensiune arterială, distrofii mamare şi risc crescut de cancer.

Acest atentat sever la sănătatea femeii, la viaţa copilului şi la morala creştină este găsit ca soluţie viabilă de către unii pentru reducerea numărului copiilor.

Dacă metodele de contracepţie eşuează şi femeia rămâne însărcinată, opţiunea este, din nefericire avortul.

Alte metode de contracepţie des folosite sunt pilula RU- 486 şi steriletul. Numite în mod eronat contraceptive (care evită conceperea), ele sunt de fapt avortive, fie ucigând chimic embrionul, fie nepermiţându-i să se nideze.(1)

Oamenii trebuie să cunoască învăţătura Bisericii despre căsătorie, despre paternitate şi maternitate responsabile.

„Paternitatea şi maternitatea responsabile se raportează direct la momentul în care bărbatul şi femeia, unindu-se într-un singur trup pot deveni părinţi. Este un moment bogat şi deosebit de semnificativ pentru relaţiile lor interpersonale, ca şi pentru serviciul pe care îl aduc vieţii: ei pot deveni părinţi, tată şi mamă, comunicând viaţa unei noi fiinţe umane. Ambele dimensiuni ale raportului conjugal, unirea şi procreaţia, nu pot fi separate artificial, fără a altera adevărul intim al actului conjugal însuşi.(2)

Drama avortului nu va putea fi niciodată oprită şi învinsă, dacă nu se promovează responsabilitatea în paternitate şi maternitate. Responsabilitate înseamnă a considera copiii nu ca lucruri, de adus pe lume pentru a împlini dorinţele părinţilor, ci înseamnă a sluji viaţa. Din păcate tendinţa de a se folosi de ea rămâne încă puternică. Se întâmplă atunci când este revendicat „dreptul de a avea un copil” cu orice preţ, chiar cu preţul unor enorme manipulări inacceptabile din punct de vedere etic. Copilul nu este un drept dar numai un dar. Cum poate cineva avea dreptul „la o persoană” ? Un copil se doreşte şi se primeşte, nu este un lucru asupra căruia se poate exersa un fel de drept de generare şi proprietate. Nimeni nu-şi poate aroga dreptul de a decide când o viaţă nu mai merită să fie trăită.(3)

Paternitate şi maternitate responsabile în raport cu procesele biologice înseamnă cunoaştere şi respect faţă de funcţiile lor. Inteligenţa descoperă în puterea de a da viaţă legi biologice care fac parte din persoana umană. Metodele naturale permit femeii să-şi descopere propria persoană, ca fiind purtătoare a unui proiect de viaţă, învăţând să privească la mecanismele propriei fertilităţi. Şi de la această cunoaştere se naşte conştiinţa darului. Alegerea ritmurilor naturale presupune acceptarea timpului persoanei femeii, şi împreună cu aceasta acceptarea dialogului, a respectului reciproc, a responsabilităţii comune, a dominării de sine. Experienţa cuplurilor, care utilizează reglarea naturală a fertilităţii, confirmă că respectul reciproc porneşte tocmai de la completa acceptare. Şi dacă pentru femeie poate părea mai simplu, mai uşor, alegerea metodelor naturale implică şi soţul chemat să cunoască frumuseţea fertilităţii feminine, pentru a face să crească comuniunea conjugală şi împărţirea responsabilităţii creative. Tocmai percepţia unei asemenea frumuseţi va fi hotărâtoare pentru a motiva, în ambii soţi, necesitatea şi importanţa dominării de sine. În raport cu tendinţa instinctului şi a pasiunilor, paternitatea responsabilă înseamnă stăpânirea necesară pe care fiecare dintre soţi trebuie să o exercite asupra sa. Atunci când se impune necesitatea distanţării sau evitării unei sarcini, reglarea naturală a fertilităţii cere abstinenţă de la raport în perioadele fertile.

În raport cu condiţiile fizice, economice, psihologice şi sociale, paternitatea responsabilă se exercită fie prin hotărârea gândită şi generoasă de a creşte o familie numeroasă, fie prin decizia, luată pentru motive grave şi în respectul legii morale, de a evita temporar sau chiar un timp nedeterminat o nouă naştere.(4)

Paternitatea responsabilă presupune, mai presus de toate, un raport mai profund cu ordinea morală obiectivă stabilită de Dumnezeu al cărei interpret fidel e conştiinţa dreaptă. Dumnezeu e Autorul vieţii, care, de fapt se adresează responsabilităţii soţilor, chemaţi să înveţe să-şi conformeze acţiunile lor cu intenţia creatoare a lui Dumnezeu. Cunoaşterea fertilităţii este cunoaşterea proiectului de viaţă pe care Creatorul îl are asupra lor în acel moment : de aceea aceştia trebuie să pună în discuţie zi de zi înaintea lui Dumnezeu alegerea făcută şi să decidă propriul comportament sexual, în baza acesteia. Stilul de viaţă propriu reglării naturale a fertilităţii permite trăirea în sintonie cu Dumnezeu Creatorul şi învaţă tot mai mult să întrupeze acea dragoste care este generată şi chemată, în conformitate cu ordinea morală.

Bibliografie:

1. Cf. Revista „Actualitatea creştină, 2/ 2006

2. Papa Ioan Paul al II, Scrisoare către Familii,12.

3.Cf. Consiliul Permanent al Conferinţei Episcopale Italiene, Roma, 2 octombrie 2007.

4. Cf. Paul al VI-lea, Enciclica Humanae vitae. 10

Pr. Eugen Budău

{jcomments on}

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ