Devoţiune în cinstea Sf. Anton de Padova


Preaslăvite Sfinte Antoane, între toţi sfinţii lui Dumnezeu tu ai fost înzestrat cu o putere deosebita în a-­i ocroti şi ajuta pe toţi aceia care îşi pun speranţa lor în tine. Morţii au înviat la porunca ta, celor necăjiţi de orice boală le-ai înapoiat sănătatea şi nimănui dintre cei evlavioşi către tine nu i-ai refuzat mângâierea sprijinului tău. Această grijă a ta faţă de nevoile oamenilor ne umple şi pe noi de încredere sfântă cu care alergăm la tine, cerându-ţi ajutorul.

1. Mângâie-ne în pagubele suferite, ajută-ne să aflăm lucrurile care din vina sau fără vina noastră le-am pierdut, şi să le găsim pe cele sustrase de o mână duşmană.

2. Îndrumă-i pe calea cea dreaptă pe toţi aceia care şi-au pus în tine speranţa lor spre a încheia legământul sfânt a1 căsătoriei. Menţine-i pe cei căsătoriţi în iubirea pe care au avut-o la începutul căsniciei lor şi pe care şi-au jurat-o la sfântul altar. Păstrează-i în credinţa căsătoreasca şi în dragoste unul faţă de altul, aşa cum Cristos şi-a iubit Biserica.

3. Apăra-ne de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, de cei ştiuţi şi de cei neştiuţi. Scapă-ne de prietenii făţarnici şi linguşitori.

4. Ajută-ne să ne îndeplinim cu statornicie datoriile creştineşti şi ale stării noastre.

5. Împacă-i pe cei învrăjbiţi, întoarce-i pe calea cea dreaptă pe cei rătăciţi, ocroteşte-i pe cei care se află în primejdii. Sprijină-i pe cei nenorociţi, ridică-i pe cei căzuţi în necaz, alină-i pe cei încercaţi.

6. Celor care trăiesc in duşmanii şi judecăţi nedrepte aminteşte-le că sunt creştini, că trebuie să se împace, că trebuie să se iubească unii pe alţii aşa cum ne-a poruncit Isus Cristos.

7. Pe cei lipsiţi de cele trebuincioase, pe cei sărăci şi pe cei neputincioşi, ajută-i Sfinte Antoane să-şi dobândească pâinea cea de toate zilele.

8. Fii ocrotitorul acelora care se prezintă la examene; alungă-le frica şi sfiala, sprijină-le memoria şi luminează-le mintea ca să aibă răspunsuri bune şi la timp.

9. În sfârşit, priveşte Sfinte Antoane la suspinele şi rugăciunile pe care le îndreptăm către tine; ascultă-le şi nu ne părăsi. Nu lăsa ca speranţa noastră în tine să rămână zadarnică. Făgăduim că vom îndrepta trecutul nostru şi ne vom întoarce de la păcatele noastre la calea cea bună, şi-l vom sluji pe Dumnezeu cu mai multă râvnă şi mai multă sfinţenie. Ajută-ne, Sfinte Antoane, nu ne părăsi!

Invocaţii către Sf. Anton de PadovaSă ne rugăm sfântului Anton de Padova pentru toţi cei pomeniţi la altarul său şi pentru toţi cei care s-au recomandat lui prin rugăciunile lor:

– pentru pace şi bunăînţelegere în toate familiile,

Sf. Antoane, roagă-te pentru noi!

– pentru îndepărtarea tuturor celor care strică pacea în familii;

– pentru căsătorii cu un viitor fericit şi creştinesc;

– pentru îndepărtarea duşmanilor ştiuţi şi neştiuţi;

– pentru ajutor, ocrotire şi reuşită la serviciu;

– pentru ajutor la învăţătură şi reuşită la diferite examene;

– pentru uşurarea şi vindecarea celor bolnavi şi suferinzi;

– pentru găsire de servici şi locuinţă;

– pentru ca cei plecaţi să se întoarcă sănătoşi acasă;

– pentru întărire în credinţă şi mântuirea sufletului;

– pentru împlinirea gândurilor şi realizarea dorinţelor tuturor cinstitorilor sf. Anton;

Tatăl nostru…, Bucură-te Marie…, Slavă Tatălui…

Pr. Roagă-te pentru noi sfinte Antoane!

Cr. Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Cristos.

Pr. Să ne rugăm: Te rugă, Doamne, ca sfântul Anton, pe care l-ai înzestrat cu multe haruri şi cu puterea de a sîvârşi fapte minunate, să ne fie mijlocitor pe lângă Cristos, Domnul nostru. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.